Fenomen meteo bizar în lume. Localitatea în care a început să plouă cu pești

62326076
Getty

Localnicii din Lajamanu, o comunitate situată la marginea nordică a deșertului Tanami, din Australia, au declarat că au fost uimiți să vadă cum peștii cad din cer în timpul ploilor abundente.

Este, așadar, un fenomen bizar în Australia, continent în care ploaia este deja un lucru foarte rar. În urmă cu câteva zile, localitatea australiană Lajamanu a fost lovită de o ploaie cu pești.

Localnicul și consilierul Central Desert, Andrew Johnson Japanangka, a declarat: "Am văzut o furtună mare care se îndrepta spre comunitatea mea și am crezut că este vorba doar de ploaie. Dar când ploaia a început, am văzut și pești căzând din cer”. (FOTO AICI)

Specialiștii în meteorologie consideră că astfel de evenimente pot fi cauzate de curenți ascendenți puternici, precum tornadele, care aspiră apa și peștii din râuri și îi aruncă pe uscat la sute de kilometri distanță.

Lajamanu, aflându-se în zona Teritoriului de Nord, în vârful Australiei, este destul de departe de orice, dar la sute de kilometri de mare, potrivit jurnaliștilor australieni de la ABC.

Citește și
Ce se întâmplă corpul tău dacă renunți la zahăr
Ce se întâmplă corpul tău dacă renunți la zahăr

Japanangka a spus că peștii, care erau cel puțin "de mărimea a două degete", erau încă vii când au căzut.

Fenomen bizar cu repetiție

"Unii încă se mai zbat pe străzi, într-o baltă. Copiii îi adună și îi păstrează într-o sticlă sau într-un borcan", a declarat el.

Deși nu este prima dată când a fost martor la acest fenomen, Japanangka a precizat că nu a încetat niciodată să îl uimească acest fenomen: „Am văzut pești căzând pe pământ, alții pe acoperiș. A fost cel mai uimitor lucru pe care l-am văzut vreodată. Cred că este o binecuvântare de la Dumnezeu", a spus el.

Nu este pentru prima dată când acest fenomen meteo ciudat se abate asupra acestei comunități comunități din Australia.

Același fenomen a avut loc în Lajamanu în 2010, fiind semnalat și în 2004 și încă din 1974.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Ce se întâmplă corpul tău dacă renunți la zahăr
Ce se întâmplă corpul tău dacă renunți la zahăr

Eliminarea zahărului din alimentație aduce schimbări clare încă din primele zile. De la nivelul de energie până la modul în care îți controlezi pofta de mâncare, organismul începe să funcționeze diferit. 

Plante Feng Shui pentru energie pozitivă și armonie în casă. Ce flori atrag noroc și prosperitate
Plante Feng Shui pentru energie pozitivă și armonie în casă. Ce flori atrag noroc și prosperitate

Jad, mușcată, pasărea paradisului, bambusul norocos și eucaliptul, toate aceste plante ar putea să-ți schimbe viața. 

Trecerea la ora de vară 2026. La ce oră se dau ceasurile înainte cu o oră
Trecerea la ora de vară 2026. La ce oră se dau ceasurile înainte cu o oră

Trecerea la ora de vară din 2026 aduce, ca în fiecare an, o mică schimbare cu efecte vizibile în rutina zilnică. 

Recomandări
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului

Armata israeliană a anunțat că a interceptat sâmbătă dimineața o rachetă lansată din Yemen către Israel, iar rebelii houthi, susținuți de Iran, și-au asumat responsabilitatea pentru atac, primul de acest fel de la începutul războiului din Orient.

Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri
Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri

Pe Transalpina, în zona Rânca, a început să ningă, vineri seară, iar stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri. Drumarii au scos utilajele, ca în plină iarnă, și au împrăștiat sare și nisip.

Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs
Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs

Războiul din Iran s-ar putea încheia în câteva săptămâni, spune Marco Rubio. Secretarul de stat american susține că obiectivele pot fi atinse și fără trupe terestre.