Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a salvat-o un drum cu hârtoape spre Brașov pe o pacientă care era dusă de urgență la spital, cu ocluzie intestinală

Your browser doesn't support HTML5 video.

O pacientă care trebuia operată de urgență pentru ocluzie intestinală s-a făcut bine în ambulanță, pe drumul către spital. Chirurgul care urma să efectueze intervenția spune că gropile de pe șosea i-au făcut treaba.

Datorită zgâlțâielilor și vibrațiilor, obstacolul care bloca intestinul femeii s-a mișcat.

Întâmplarea a avut loc pe Drumul Național 13, între Sighișoara și Brașov, însă nu este singura de acest fel.

Adela Bojan, în vârstă de 56 de ani, a ajuns marți la Spitalul din Zalău cu dureri crunte de burtă. La investigații, medicii au constat că are ocluzie intestinală - un obstacol îi bloca intestinul subțire și trebuia operată de urgență.

Femeia a cerut transferul la Brașov, unde se mai tratase și pentru alte afecțiuni. Pacienta a fost preluată de o ambulanță care a mers lin până la Târgu Mureș. Dar, pe DN13, între Sighișoara și Brașov au apărut hârtoapele.

Citește și
ambulanta vandalizata
Rudele unui bărbat aflat în stop cardio-respirator au vandalizat o ambulanță pentru că ar fi ajuns prea târziu, în Iași

Adela Bojan, pacientă: „Drumul a fost așa zgâlțăitor, dar am simțit pe drum, am simțit că mi se eliberează zona asta aicea unde a fost problema. Am simțit că mi se eliberează și îmi vin gaze intestinale”.

Ajunsă după 5 ore la Brașov, femeia a fost din nou investigată, iar medicii au costatat cu suprindere că ocluzia dispăruse.

Bogdan Moldovan, chirurg: „Acel drum acidentat a făcut ca intestinele să se reașez. Sedimentul acela care a blocat intestinul a putut să fie filtrat și să treacă mai departe si presiunea a scăzut în intestin și tranzitul s-a restabilit”.

Întrebat despre starea Drumului Național 13, care a făcut posibilă minunea, ministrul Transporturilor și-a păstrat atitudinea pozitivă.

Sorin Grindeanu - Ministrul Transporturilor: „Habar n-am în acest moment cum arată acest DN, mă îndoiesc că ne aflăm în perioada în care DN-urile arată așa cum se descrie în ceea ce spuneți dumneavoastră, dar desigur că vom găsi tot timpul lucruri care pot să fie îmbunătățite. Dacă a scăpat cu viață, asta e cel mai important lucru”.

De cele mai multe ori, drumuriile proaste agravează starea pacienților, dar au fost și cazuri în care gropile și hârtoapele au ajutat. Medicii de la Ambulanța Brașov au și ei exemplul unui drum de țară plin de gropi.

Un alt medic povestește că a avut și el un caz în care drumul cu hârtoape s-a dovedit salvator - tot din cauza zgâlțâielilor, o femeie a scăpat de o piatră provenită de la bilă care îi amenința viața.

Petre Botianu, medic chirurg Spitalul Clinic Județean Mureș: „Explicația este oarecum mecanică: gropile ălea, prin zgălțieturile pe care le produc, au mișcat calculul care era acolo fixat și bloca scurgerea bilei și chestia asta a avut un efect pozitiv, să zicem, la pacienta mea”.

Între timp, șoseaua respectivă, aflată în județul Mureș, a fost reparată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult