Cele mai faimoase deserturi din Franța. Secretul francezilor pentru a se menține în formă
Galerie foto
De la cremele fine și sofisticate la produsele de patiserie crocante și aromate, Franța a oferit lumii o gamă largă de dulciuri care au devenit adevărate icoane culinare.
Deserturi faimoase din FranțaCrème Brûlée: Acest desert clasic este compus dintr-o cremă fină de vanilie acoperită cu un strat crocant de zahăr caramelizat. Originile sale sunt disputate între Franța, Anglia și Spania, însă prima rețetă publicată a apărut în cartea de bucate a lui François Massialot din 1691. Crème brûlée este un simbol al eleganței și simplității în bucătăria franceză.
Macarons: Aceste mici prăjituri delicate, realizate din două discuri de bezea umplute cu ganache, cremă de unt sau gem, sunt o adevărată operă de artă culinară. Deși originile lor sunt incerte, macarons au devenit populare în Franța în secolul al XVI-lea. Ladurée, o celebră patiserie pariziană, a contribuit semnificativ la popularizarea lor în secolul XX, conform Gastrovinoacademy.ro.
Éclairs: Aceste produse de patiserie alungite, umplute cu cremă de patiserie și acoperite cu glazură de ciocolată, sunt o altă delicatesă emblematică a Franței. Inventate de celebrul bucătar Antonin Carême în secolul al XIX-lea, eclerele sunt apreciate pentru textura lor ușoară și combinația de arome.
Tarte Tatin: Această tartă cu mere caramelizate, cu aluatul deasupra fructelor, este o creație accidentală a surorilor Tatin, care au condus un hotel în Lamotte-Beuvron la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tarte Tatin a devenit rapid un desert popular în Franța și în întreaga lume, datorită gustului său unic și aspectului său inconfundabil.
Mille-Feuille: Acest desert complex, alcătuit din straturi de aluat foietaj crocant și cremă de patiserie fină, este o adevărată provocare pentru cofetari. Numele său, care înseamnă "o mie de foi", face referire la multiplele straturi de aluat. Mille-Feuille este un desert elegant și sofisticat, apreciat pentru textura sa și combinația de arome.
Paradoxul francez este o observație epidemiologică aparent paradoxală conform căreia francezii au o incidență relativ scăzută a bolilor coronariene (CHD), în ciuda unei diete relativ bogate în grăsimi saturate, în contradicție aparentă cu credința larg răspândită că un consum ridicat de astfel de grăsimi este un factor de risc pentru CHD.
Paradoxul constă în faptul că, dacă teza care leagă grăsimile saturate de CHD este valabilă, francezii ar trebui să aibă o rată mai mare de CHD decât țările comparabile în care consumul pe cap de locuitor al acestor grăsimi este mai mic, conform NCBI.nih.gov.
Există mai multe ipoteze care încearcă să explice acest paradox:
· Consumul moderat de vin roșu: Vinul roșu conține resveratrol, un antioxidant care poate avea efecte protectoare asupra inimii. Cu toate acestea, studiile nu au demonstrat în mod concludent că resveratrolul este responsabil pentru paradoxul francez.
· Dieta mediteraneană: Deși bucătăria franceză nu este identică cu dieta mediteraneană, există unele suprapuneri. Dieta mediteraneană este bogată în fructe, legume, cereale integrale și pește, toate acestea fiind asociate cu un risc redus de boli de inimă.
· Porții mai mici: Francezii tind să mănânce porții mai mici decât americanii, ceea ce ar putea contribui la un aport caloric mai mic și la un risc redus de obezitate, un factor de risc major pentru bolile de inimă.
· Stil de viață activ: Francezii sunt cunoscuți pentru faptul că merg pe jos și folosesc bicicleta mai mult decât americanii, ceea ce ar putea contribui la o sănătate cardiovasculară mai bună.
· Factori genetici: Este posibil ca francezii să aibă o predispoziție genetică la un risc mai mic de boli de inimă.