Ce a pățit un polițist din Neamț care lua șpagă ca să joace la păcănele. O dată a cerut mită după ce a pierdut tot salariul
Un polițist din Piatra Neamț este judecat la Tribunalul Neamț într-un nou dosar, disjuns dintr-o speță în care a fost deja condamnat definitiv în februarie 2023 de către Curtea de Apel Bacău la 2 ani și 6 luni de închisoare și muncă în folosul comunității, după ce a luat zeci de mii de lei șpagă pentru a juca la păcănele, scrie Monitorul de Neamț.
Faptele au fost comise în perioada septembrie 2020-ianuarie 2021, când a cerut bani de la șoferii pe care îi prindea băuți la volan în schimbul promisiunii că se va ”ocupa” de scăderea alcoolemiei trecute în dosarele lor. Polițistul a reușit astfel să obțină sume impresionante de la un singur șofer.
”În seara zilei de 05.09.2020, ar fi pretins de la martorul denunţător (…) o sumă pentru a-l ajuta să obţină o soluţie favorabilă în dosarul (…), primind în perioada imediat următoare sumele de 4.800 de lei, 1.000 de euro şi 2.000 de lei, la Staţia Petrom Dumbrava Roşie şi la domiciliul martorului, după care, la o altă dată, a pretins şi primit 10.000 de lei“, au arătat anchetatorii.
A cerut șpagă într-o zi când a pierdut la păcănele tot salariul pe care abia îl luase
Ulterior, în octombrie-noiembrie 2020, a cerut 4.000 de lei de la un alt șofer pentru a-i obține o valoare mai mică a alcoolemiei, dar acesta a refuzat. De asemenea, în ianuarie 2021 a primit 3.000 de lei de la alt șofer prins băut la volan, care l-a denunțat ulterior după ce a văzut că omul legii nu și-a respectat promisiunea.
În februarie 2023, polițistul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru alte trei fapte de trafic de influență, comise în perioada ianuarie-martie 2021.
În motivarea condamnării, judecătorii au arătat că polițistul era dependent de jocuri de noroc.
„Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că, de aproximativ 10 ani, este un împătimit al jocurilor de noroc (jocuri electronice şi pariuri sportive) şi a pierdut sume foarte mari de bani. În ziua în care a apelat prima dată martorul (…), pierduse în jur de 4.000 de lei, banii de salariu“.
De asemenea, judecătorii au mai luat la cunoștință și faptul că fostul polițist din Piatra Neamț împrumuta foarte mulți bani de la prieteni și rude pentru jocuri de noroc.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: politist , piatra neamt , șpagă , condamnare , pacanele
Dată publicare: 25-05-2024 14:42