Preşedinta Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului UE au semnat acordul comercial post-Brexit

62166566

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi Charles Michel, preşedintele Consiliului European, au semnat miercuri, 30 decembrie, acordul comercial post-Brexit negociat cu Londra, a încadra desprinderea Marii Britanii de Blocul Comunitar.

Cei doi lideri, zâmbitori, au semnat documentele în faţa camerelor televiziunilor şi fotografilor.

Documentele vor fi trimise cu un avion al Royal Air Force la Londra pentru a fi parafate de prim-ministrul britanic Boris Johnson, transmite news.ro.

Johnson îi îndeamnă pe parlamentarii britanici să „deschidă un nou capitol în istoria noastră naţională” şi să sprijine acordul în votul programat pentru miercuri.

Acordul a fost încheiat cu Bruxelles pe 24 decembrie, după 9 luni de negocieri, şi stabileşte noi relaţii economice şi de securitate între Marea Britanie şi cel mai mai important partener comercial al său.

Citește și
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii

Până pe 31 decembrie, reprezentanţii guvernelor statelor membre UE vor semna acordul, astfel că el va fi iniţial aplicat provizoriu.

În 2021, Parlamentul European va trebui să aprobe acordul înainte ca o decizie să fie adoptată de Consiliu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii

Peste 5,5 milioane de cetăţeni europeni au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord până pe 30 iunie.

Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE

Brexitul a produs nemulțumiri în Scoția și în Irlanda de Nord, care s-ar putea rupe de Marea Britanie pentru a reveni în UE, scrie CNN.

Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra.

Recomandări
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment
Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare, iar premierul Bolojan le-a atras atenția că trebuie să își asume consecințele dacă vor crea o criză în coaliție.

Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.