Profesoară condamnată la trei ani de închisoare, după ce a fost prinsă întreţinând relaţii intime cu un elev

profesoara

O profesoară din Florida a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru comportament inadecvat cu unul dintre elevii săi, un băiat de 14 ani.

Stephanie, în vârstă de 27 de ani, şi-a recunoscut vină în faţa judecătorului, mărturisind că a întreţinut relaţii intime cu elevul ei şi că i-a trimis numeroase poze cu ea goală.

Mama elevului a fost martor în proces. Femeia a declarat că băiatul a intrat în depresie şi că refuză să îşi mai petreacă timpul cu prietenii săi.

"În fiecare zi îmi vine să urlu şi să spun că îmi pare rău. Nu există cuvinte prin care să exprim ceea ce simt acum şi cât de mult regret. O să îmi pară rău până în ziua în care o să mor", a mărturisit profesoară în instanţă.

Citește și
Brittany Zamora
Profesoară reţinută după ce părinţii unui elev au descoperit că era amanta fiului. FOTO

"Acţiunile tale au avut un efect negativ asupra minorului, care deja are probleme emoţionale, şi cel mai probabil se va lupta toată viaţa cu ele. Amintirea celor întâmplate o să îl însoţească toată viaţa", i-a spus judecătorul, care a decis ca femeie să îşi petreacă următorii 3 ani din viaţa după gratii.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Un adolescent de 16 ani a povestit cum și-a pierdut virginitatea. ”Îmi vine să plâng”
Un adolescent de 16 ani a povestit cum și-a pierdut virginitatea. ”Îmi vine să plâng”

Un adolescent în vârstă de 16 ani susține că și-a pierdut virginitatea după ce a câștigat un bilet la un festival organizat pe Insula Sexului din Caraibe.

Profesoară reţinută după ce părinţii unui elev au descoperit că era amanta fiului. FOTO
Profesoară reţinută după ce părinţii unui elev au descoperit că era amanta fiului. FOTO

Brittany Zamora, o tânără profesoara de 27 de ani din SUA, a fost reţinută după ce s-a descoperit că aceasta întreţinea relaţii intime cu unul dintre elevii ei, un copil de doar 13 ani.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine,