Elena Lasconi, după desecretizarea datelor din CSAT: „Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum”

×
Codul embed a fost copiat

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu.

Elena Lasconi a declarat că acelaşi mod de operare l-a avut Rusia şi în Georgia şi Republica Moldova.

Elena Lasconi e de părere că documentele ar fi trebuit desecretizate mai devreme. ”Putea să se întâmple mai devreme un pic, poate chiar mai devreme de turul întâi, că nu cred că au aflat doar acum”, spune preşedintele USR.

”Ca să înţeleagă toată lumea: aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei. Şi aici cred că ar trebui să ne punem un mare semn de întrebare. Exact asta a fost metoda de lucru a Rusiei. Bine că s-a desecretizat.

Putea să se întâmple mai devreme un pic, poate chiar mai devreme de turul întâi, că nu cred că au aflat doar acum. Ştiu că erau foarte mulţi moderatori, cei mai mulţi din Europa, care acţionau pe zona România în campania electorală. Şi practic toată avalanşa asta de mesaje pe TikTok ale domnului Georgescu s-a intensificat masiv înainte cu două săptămâni şi am înţeles că a şi costat un milion de euro, adică nu zero lei, cât spunea până acum”, a afirmat Elena Lasconi, miercuri seară, la Digi 24.

Citește și
lasconi vs georgescu
Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă

Ea a atras atenţia asupra faptului că, după ce autorităţile române au început să fie atente la campania dusă online de Călin Georgescu, cei care sunt implicaţi în această campanie au schimbat tacticile de comunicare.

”Acum au început să-şi schimbe tactica şi să apară diferite persoane care fac live-uri pe TikTok, pentru că e şi acolo un algoritm special şi pentru fiecare like primesc bani, cred că 5 lei pe like, ceva de genul acesta, doar pentru că îi fac campanie. Eu cred că nu eram în această situaţie şi s-ar putut să nici nu fi candidat acest domn dacă instituţiile statului îşi făceau treaba înainte. Dar acum nu mai trebuie să luăm despre trecut. Avem o problemă foarte gravă.

Acum suntem în situaţia în care avem de ales între Rusia sau Uniunea Europeană. Este foarte simplu: avem un candidat care îl idolatrizează pe Putin. Avem reacţiile, Dughin, Medvedev, care sunt absolut îngrozitoare; să le reamintim oamenilor, noi nu existăm ca naţiune şi că România va fi alţii. Sunt foarte grave, dar atunci când avem o problemă gravă nu ne plângem, începem să găsim soluţii. Cea mai importantă este duminică. Ce alegem, Rusia sau Uniunea Europeană?”, a adăugat Elena Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Cristian Diaconescu: În acest context excepţional, Lasconi reprezintă singura opţiune validă
Cristian Diaconescu: În acest context excepţional, Lasconi reprezintă singura opţiune validă

Cristian Diaconescu, candidat în turul întâi al alegerilor prezidenţiale şi fost ministru de Externe, a transmis miercuri, după desecretizarea unor documente CSAT, că Elena Lasconi, reprezintă "singura opţiune validă" pentru turul al doilea.

Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă
Cote LIVE: Elena Lasconi 64%, Călin Georgescu 36%. Site-ul care l-a dat pe Trump președinte pune la bătaie o sumă uriașă

Site-ul pe care s-a pariat masiv pentru Donald Trump la alegerile prezidențiale ale SUA o dă ca favorită certă pe Elena Lasconi în scrutinul decisiv, de pe 8 decembrie.

Elena Lasconi: USR anulează Manifestaţia Pro-Europa de joi din Piaţa Victoriei. Care este motivul
Elena Lasconi: USR anulează Manifestaţia Pro-Europa de joi din Piaţa Victoriei. Care este motivul

Elena Lasconi a anunțat că USR anulează marşul de joi din Piaţa Victoriei, intitulat Manifestaţie Pro-Europa, ea recomandând tuturor celor care iubesc democraţia să meargă la evenimentul similar organizat de societatea civilă.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.