Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum i-a convins Donald Trump pe mulți dintre românii din SUA să voteze cu el. Asul din mânecă scos pe final de campanie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Promisiunile electorale ale lui Donald Trump privind redresarea economiei au atins o coardă sensibilă, mai ales în rândul micilor antreprenori.

Două familii de români din Statele Unite, care au afaceri cred cu tărie că doar candidatul republican le poate face viața mai bună. Se plâng de taxele impuse de administrația democrată. La fel gândesc și mulți americani, însă economiștii atrag atenția că planurile lui Trump privind tarifele vamale pentru importuri nu vor face decât să mărească și mai mult prețurile.

Fără îndoială, economia este principalul criteriu de decizie pentru majoritatea americanilor care votează.

Rusty Souda, manager: „Odată ce se întoarce Trump, o să începem să vedem cum economia își revine.”

Republicanul Donald Trump a intuit corect ce-i doare mai tare pe americani.

Citește și
Micii întreprinzători români din SUA votează cu Trump, sufocați de taxele democrate: „Cine muncește în țara asta? Mexicanii”
Micii întreprinzători români din SUA votează cu Trump, sufocați de taxele democrate: „Cine muncește în țara asta? Mexicanii”

Trump: „Dar dacă vom câștiga noi, o să clădim iute cea mai grozavă economie din istoria lumii. O să zdrobim rapid inflația și vom face din nou America accesibilă”.

Românii îi acuză pe democrați

Într-un orășel de provincie din statul Maryland, la aproximativ 100 de kilometri de capitala federală Washington D.C., steagul României flutură pe o căsuță albă. Este restaurantul unei românce plecată din Vaslui.

Mâncarea ca la mama acasă este vândută americanilor sub numele de „Moldavian chicken”. În meniu are însă și pizza, pe care o pregătește fiul ei, Ciprian. Amândoi se simt împovărați de politicile fiscale ale administrației democrate.

Iuliana Manea, proprietară restaurant: „În afară de taxele care sunt taxe obișnuite, mi-a mai băgat încă o taxă pentru fiecare angajat. Dacă m-ai taxat, mi-ai tăiat puterea, mi-ai tăiat puterea de a mă dezvolta”.

Acestea fiind zise, Iuliana nu va avea nicio dilemă la vot: „M-a convins pentru că este om de afaceri, înțelege afacerile. Sunt convinsă că Donald Trump e președintele care va reașeza economia Americii”.

La fel gândesc și Nicoleta și Dani Pribag, care au o cafenea într-un centru comercial. Spun că afacerea le mergea strună pe vremea primului mandat al lui Donald Trump.

Nicoleta Pribag, proprietară cafenea: „Economia era mult mai bună, benzina era mult mai ieftină. Acum afacerile nu mai sunt la potențialul maxim de acum 3-4 ani. În schimb, oamenii nu prea mai cheltuiesc. Vreau să votez cu Trump, sper să facă ceva cu economia, iar războaiele astea pentru America sunt niște cheltuieli extraordinare.”

Soții Pribag îi acuză pe democrați că-i încurajează pe americani să trăiască pe spinarea statului.

Nicoleta Pribag, proprietară cafenea: „Trimite-i la muncă! Cine muncește în țara asta? Mexicanii... la bucătărie, în hoteluri, unde te duci... mexicani. Pe ceilalți îi ține acasă pe ajutoare sociale.”

Reporter: De ce credeți că românii din SUA votează mai degrabă cu republicanii?

NICOLETA PRIBAG: „Știi de ce? Pentru că noi suntem foarte muncitori. N-ai să vezi români cerând ajutoare de la stat. Acum muncim și ni se ia, ne-au mărit taxele”.

Nemulțumirea e cu atât mai mare în rândul celor mai săraci dintre americani.

În Macon, Georgia, mulți ajung să amaneteze tot ce au, inclusiv armele, pentru bani de lapte și pâine.

În ultimii 4 ani, casele s-au scumpit cu 30%, alimentele cu 24%, iar asigurările cu 40%. Salariile nu țin pasul cu inflația.

Trump a promis să instituie tarife vamale pentru importuri și să scadă taxele pentru bogați. Potrivit unor economiști reputați, aceste măsuri nu vor face decât să crească inflația.

Dar mulți americani se agață de convingerea că le mergea mai bine pe vremea lui Trump. Asta îi face pe unii analiști să anticipeze un val roșu, republican, la alegerile de marți.

Trump se remarcă puternic pe frontul economic

Cu doar două zile înainte de momentul decisiv al alegerilor prezidențiale din Statele Unite, cursa pentru Casa Albă se arată în continuare extrem de strânsă. Conform celui mai recent sondaj național realizat de rețeaua de televiziune NBC, Kamala Harris și Donald Trump sunt acum la egalitate perfectă în preferințele electoratului american, fiecare acumulând câte 49% din intențiile de vot.

Această egalitate accentuează intensitatea luptei politice și nesiguranța asupra rezultatului final. Conform aceluiași studiu, candidata democrată cam la Harris punctează masiv atunci când vine vorba de susținerea dreptului la avort sau de promisiunile de a sprijini clasa de mijloc.

De cealaltă parte însă, Donald Trump se remarcă puternic pe frontul economic. El a avut inspirația să facă din economie o temă de campanie și astfel i-a atras pe mulți americani de partea sa, inclusiv mulți români care trăiesc în America.

Susținătorii săi consideră că direcția țării acum este greșită și își amintesc o apreciere de perioada în care Trump a fost la cârma Statelor Unite. În aceste condiții, analiștii cred că bătălia va fi câștigată de candidatul care va reuși să mobilizeze mai mulți votanți la urne.

Ei bine, până acum, peste 72 de milioane de americani au votat deja anticipat, iar experții spun că dacă Donald Trump va reuși să aducă la urne mai mulți bărbați albi și americani mai puțini educați, va câștiga al 2-lea mandat. De cealaltă parte, dacă Kamala Harris va atrage la vot mai multe femei, persoane de culoare și americani cu studii superioare, atunci a ar câștiga.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult