Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Benzile Bollinger - Bollinger Bands

Bollinger Bands măsoară volatilitatea pieței și oferă o multitudine de informații utile. Aflați totul despre Benzile Bollinger!

 

Definiție Bollinger Bands

Benzile Bollinger (BB) reprezintă o combinație simplă, dar puternică de canale și medii mobile (MM). BB sunt construite dintr-o medie mobilă simplă (SMA) înconjurată de o bandă superioară și una inferioară trasate printr-un anumit număr de deviații standard deasupra și dedesubtul SMA.

Gândiți-vă la ele ca la niște canale flexibile a căror lățime variază în funcție de volatilitatea prețului. Cu cât prețul fluctuează mai mult în perioada SMA, cu atât este mai lat canalul; cu cât intervalul de preț este mai îngust, cu atât va și mai strâmt canalul.

Setările implicite ale celor mai multe platforme reprezintă o SMA de 20 de perioade, cu benzile la o distanță de două deviații standard din SMA.

Suport/ Rezistență Pentru Piețele cu Evoluție Laterală  

Cele două deviații standard ale lățimii canalelor înseamnă că, din punct de vedere statistic, probabilitatea ca prețul să atingă Bollinger Bands, având în vedere intervalul de preț din ultimele 20 de perioade, este doar de aproximativ 5%.

Totuși, la fel ca orice altă măsurare statistică, se presupune că toate elementele eșantionului, în cazul de față 20 de perioade, sunt aceleași.

Presupunerea funcționează pentru piețele cu evoluție laterală (în flat sau în range), care, prin definiție, reprezintă perioade când nu apare nicio schimbare în percepția piețelor legată de valoare unei perechi valutare. În aceste condiții, benzile inferioare și superioare oferă s/r relevante.

În range, prețurile au tendința să fluctueze între benzile superioare și inferioare, pe măsură ce este respins precum o minge care sare din podea sau din tavan. Chiar dacă prețul fluctuează mai mult sau mai puțin, benzile Bollinger se adaptează la aceste condiții și se lărgesc sau se îngustează odată cu fluctuațiile prețului, asigurând puncte s/r care se ajustează la volatilitate (o informație valoroasă oferită de BB).

Utilizând setările standard cu o bandă de mijloc SMA de 20 de perioade și benzi exterioare la două deviații standard de banda din mijloc, există o probabilitate de doar 5% ca prețul să atingă benzile exterioare.

Reamintim că acest calcul presupune (la fel ca în cazul tuturor măsurătorilor statistice) că toate elementele eșantionului (ultimele 20 de perioade) au fost aceleași, iar toate prețurile au o probabilitate egală. Atunci când nu există un trend puternic, ori nu există niciun trend, se aplică această presupunere. Evoluția laterală (flat) sugerează că percepțiile pieței nu se aplică unui trend puternic, care prin definiție, indică faptul ca percepțiile pieței despre valoare se schimbă.

Benzile Bollinger Nu Oferă S/R Semnificative În Trenduri Puternice

BB sunt puncte s/r utile numai atunci când perechea sau orice alt activ are o evoluție laterală.

Considerând cele două setări standard menționate anterior, apoi vorbind din punct de vedere statistic, s-a presupus că 95% din cele 20 de prețuri de închidere au căzut în interiorul celor două deviații standard de la banda din mijloc. Totuși, așa cum am observat, statistica presupune că toate datele sau elementele eșantionului au o probabilitate egală.

Nu este cazul trendurilor puternice, care, prin natura lor, indică faptul că percepțiile legate de valoare se schimbă. Astfel, cele 20 (sau altele) de dinaintea celor 20 de date sau prețuri de închidere nu au avut aceeași probabilitate.

De exemplu, în timpul unui trend ascendent, sunt mai probabile prețurile maxime decât cele minime. Schimbarea percepțiilor legate de valoare înseamnă că ultimele prețuri au o mai mare probabilitate de a atinge banda superioară în cadrul unui trend ascendent sau banda inferioară într-un trend descendent.

În concluzie, piețele cu trenduri puternice reflectă o schimbare a modului în care este percepută valoarea activului, astfel încât, în cazul acestora, BB funcționează ca suport sau rezistență semnificative.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult