Prima decizie pe care o va lua Elena Lasconi dacă va ajunge președinte. „Acum priorităţile sunt altele” | Interviu

62532331
Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul la prezidenţiale Elena Lasconi susține că prima măsură pe care o va lua ca preşedinte va fi schimbarea premierului, iar după viitoarele alegeri parlamentare şi-ar dori o ”construcţie” PNL-USR. 

România Elenei Lasconi va fi ”România unită”, spune ea, într-un interviu realizat de News.ro.

De la foştii preşedinţi nu ar prelua nimic, dar îi place stilul dezinvolt al lui Traian Băsescu. Elena Lasconi, căreia USR, al cărei lider este, i-a retras sprijinul, se declară convinsă că partidul este în spatele său, argumentând că vede ”abuzul care s-a făcut şi călcarea în picioare a statutului şi a legii”.”I-aş ruga pe cei 16 să se oprească că deja au făcut foarte mult rău USR-ului”, este mesajul pentru contestatarii săi din propriul partid.

Reporter: Nu aveţi niciun partid în spate după evenimentele recente?

Elena Lasconi: „Dacă partidul înseamnă 16 inşi, atunci nu. Dar eu sunt convinsă că partidul este în spatele meu pentru că văd abuzul care s-a făcut şi călcarea în picioare a statutului şi a legii.

Reporter: Cu toate astea a existat o majoritate care v-a decapitat, să spunem.

Elena Lasconi: Nu există o majoritate şi există însă o decizie care este irelevantă, luată într-un for organizat informal. S-a făcut mult abuz şi tocmai de aceea eu sunt sigură că justiţia îmi va da dreptate.

Reporter: Ce element din trecutul dumneavoastră credeţi că vă poate afecta în campania electorală?

Elena Lasconi: „Absolut nimic, pentru că deja s-au încordat să găsească o grămadă de lucruri şi au inventat şi altele pentru anul trecut. Şi vreau doar atât să vă spun, că anul trecut, înainte de alegeri, s-au făcut vreo patru mii, aşa am văzut în raport, patru mii de ştiri false cu mine care au fost distribuite de 160 de milioane de ori.

Reporter: Şi care era ştirea falsă care s-a distribuit de cele mai multe ori.

Elena Lasconi: „Cele mai multe au fost cele că se va învăţa cum să fii homosexual în şcoală şi că voi trimite tinerii din România în război în Ucraina. Două ştiri false. Şi au apărut şi multe mizerii despre care nu aş vrea să vorbesc, dar pe care nu mi le-aş fi imaginat nici în coşmaruri. Dar cred că oamenii sunt inteligenţi şi pot să facă diferenţa între adevăr şi fake news.

Reporter: Care e măsura din programul dumneavoastră prezidenţial la care ţineţi cel mai mult?

Elena Lasconi: „Acum priorităţile sunt altele, securitatea naţională şi degeaba ai orice altceva dacă nu ştii că ajungi în linişte în ziua care urmează, adică s-o priveşti cu deschidere şi nu cu frică.

Reporter: Securitatea naţională alături de Uniunea Europeană sau alături de Washington?

Elena Lasconi: „Alături de Uniunea Europeană. Trebuie să ţinem aproape şi de Polonia şi de ţările baltice şi să luăm un exemplu de la Polonia, care ar trebui să fie un exemplu. Aşa se face. Atunci când eşti înarmat, bine echipat, intimidezi şi e important să nu arăţi că eşti slab.

Reporter: Şi SUA, ce rol să joace în securitatea României?

Elena Lasconi: „De ce spun că ar trebui să ţinem aproape de Uniunea Europeană? Politicile de aici sunt predictibile. E acelaşi mesaj constant de când am avut declaraţiile de la Washington. Avem un parteneriat strategic cu Statele Unite şi Statele Unite au un interes în România, pentru că ne ajută poziţia geografică şi dacă e să mă gândesc la primul exemplu care îmi vine în minte este Deveselu. Pe de altă parte, eu cred că România ar trebui să stea la masa greilor şi atunci când stă şi la masa liderilor Uniunii Europene, să nu stăm pe colţul mesei. Ar trebui să avem mai mult curaj şi să vedem care sunt interesele noastre. Eu până acum n-am văzut asta. Aş vrea să ştiu ambasadorii care sunt plecaţi peste tot în lumea asta cu ce priorităţi se duc pentru România, ce vor să aducă în plus pentru România, ca românii să o ducă mai bine. Câţi investitori străini vin în ţara noastră? Foarte puţini.”

Reporter: Care va fi prima decizie pe care o luaţi ca preşedinte ajunsă la Palatul Cotroceni?

Elena Lasconi: „Schimbarea premierului.

Reporter: Pe domnul Marcel Ciolacu? Anul trecut spuneaţi că îl lăsaţi în funcţie.

Elena Lasconi: „Eu văd lucrurile cu luciditate Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost, cum să zic, un cutremur din punct de vedere economic. Şi ce ne mai costa să mai stăm două luni să fie prezidenţialele, moţiune de cenzură, alt guvern.

Întrebare: Aveaţi nevoie şi de voturile PSD în campanie în eventualitatea turului 2.

Elena Lasconi: „Nu la asta m-am gândit. M-am gândit pur şi simplu economic. Pentru că nu mai aveam nevoie de încă un cutremur şi de încă o sperietură pentru...

Reporter: Şi acum avem nevoie de un cutremur?

Elena Lasconi: „Facem prezidenţiale şi intrăm în linie dreaptă, în linişte, ca toată lumea să se liniştească, pentru că eu am întâlnit oameni care zic: ”Doamna Lasconi, vreau numai să treacă, să treacă odată alegerile astea prezidenţiale”. Nu mai poate nimeni, toată lumea este într-o spaimă că ce se întâmplă care-i soarta noastră pe viitor.

Reporter: Şi cum îl schimbaţi pe Ciolacu?

Elena Lasconi: „Moţiunea de cenzură.”

Reporter: Şi apoi aveţi nevoie de voturile AUR, SOS, POT, să puneţi un premier.

Elena Lasconi: „Deci v-am spus, în cazul ăsta eu nu văd o ieşire a României din impas din punct de vedere economic, decât cu Ilie Bolojan, premier.

Reporter: Deci vă menţineţi această idee, să-l numiţi pe Ilie Bolojan premier

Elena Lasconi: „Categoric.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunţarea în două procese privind conflictul dintre USR şi Lasconi

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru joi pronunţarea unei soluţii pe contestaţia depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formaţiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea candidatului independent Nicuşor Dan.

Pe cine vede Traian Băsescu drept viitorul președinte al României: „Este o alternativă reală”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, miercuri, despre candidatul la prezidenţiale Daniel Funeriu, că este o alternativă reală.

Ce spun experții despre „atacul mascat” asupra paginilor online ale lui Nicușor Dan: „Una dintre cele mai eficiente metode”

Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan susține că este ținta unui atac mascat în online, unde conturi create artificial lasă sute de comentarii.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.