AFP: Vot în România, la cinci luni de la alegerile prezidențiale anulate. „Posibilă nouă victorie a extremei drepte”

62539882
Inquam Photos / George Calin

Sunt din nou alegeri prezidențiale în România, la mai puțin de jumătate de an de la anularea primului tur pe baza unor suspiciuni de interferență a unor „actori statali și non-statali”.

Românii ies la vot, din nou, pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Alegerile au fost luate de la început, după decizia inatacabilă a Curții Constituționale din decembrie 2024.

La cinci luni de la anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, românii se întorc duminică la urne, cu o posibilă nouă victorie a extremei drepte în vizor, relatează AFP, conform news.ro.

Campanie pe reţelele de socializare, furie şi deziluzie în rândul unei părţi a populaţiei, un număr mare de alegători indecişi: ingredientele sunt aceleaşi ca pe 24 noiembrie, când candidatul critic la adresa UE şi NATO, Călin Georgescu, a ieşit surprinzător învingător, arată sursa citată.

Exclus din alegeri de Curtea Constituţională ca urmare a suspiciunilor de ingerinţă rusă, Georgescu a fost înlocuit între timp de o figură consacrată a extremei drepte româneşti, George Simion.

În total, unsprezece candidaţi concurează pentru acest post de politică externă, în mare parte ceremonial, dar influent, într-un moment în care acest stat membru al UE cu 19 milioane de locuitori a devenit un pilon-cheie al NATO după invazia rusă din Ucraina vecină.

Preşedintele MAGA

Cu aproximativ 30% din voturi, potrivit unor sondaje care trebuie luate cu beneficiu de inventar, George Simion, 38 de ani, îşi etalează tinereţea, retorica suveranistă şi stăpânirea platformei TikTok pentru a spera să-l răzbune pe aliatul său de acum, Georgescu.

„De data aceasta, le vom fura turul al doilea”, a promis el.

Deşi deputatul se declară „mai moderat” şi neagă orice înclinaţie spre Rusia, el împărtăşeşte aceeaşi aversiune faţă de „birocraţii de la Bruxelles, acuzându-i fără dovezi că au intervenit în procesul electoral, şi promite să redea „demnitatea” unei Românii care a fost prea adesea dispreţuită.

Pe pieţe sau în străinătate pentru a convinge diaspora numeroasă, acest fan al lui Donald Trump se visează „preşedinte MAGA” (Make America Great Again), un slogan afişat uneori pe şepcile sale.

Această abordare o atrage pe Stela Ivan, 67 de ani, care „speră din toată inima” că va câştiga.

După decenii dominate de aceleaşi partide politice, la putere de la sfârşitul comunismului, George Simion ar aduce „schimbarea” şi i-ar aduce înapoi pe fiii ei care au plecat să trăiască în Spania, a spus ea după ce l-a salutat călduros la trecerea sa prin oraşul Alexandria, la două ore de Bucureşti.

„Vrem pe cineva care să apere interesele românilor în Uniunea Europeană”, a adăugat Eugenia Niculescu, 65 de ani, care, cu o pensie de doar 300 de euro pe lună, se luptă să-şi plătească medicamentele şi facturile într-o ţară afectată de inflaţie.

Alegeri urmărite îndeaproape

În faţa lui George Simion, trei pretendenţi pot avansa în turul al doilea, programat pentru 18 mai.

Candidatul coaliţiei proeuropene la putere, Crin Antonescu, oferă „stabilitate”. Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, promite să combată „corupţia” şi „aroganţa” clasei politice. Iar mai în spate, fostul premier social-democrat Victor Ponta mizează pe un discurs cu accente trumpiene.

„Cursa a devenit foarte strânsă”, a declarat pentru AFP Remus Ştefureac, directorul institutului de cercetare INSCOP. „Fiecare dintre cei patru poate pretinde postul de preşedinte”.

Dar, în opinia sa, orice se poate întâmpla: campania pe internet „alimentată cu steroizi”, atacurile verbale şi juridice din ultima linie dreaptă şi „numărul mare de indecişi” pot „răsturna complet” previziunile.

În orice caz, în urma anulării alegerilor, o decizie rară în cadrul UE, scrutinul va fi urmărit îndeaproape.

Mii de persoane au manifestat în ultimele luni pentru a denunţa „o lovitură de stat”. Statele Unite au intervenit şi ele, vicepreşedintele JD Vance cerând ca vocea unui popor redus la tăcere „pe baza celor mai mici suspiciuni ale unei agenţii de informaţii” să fie auzită.

Autorităţile, care au intensificat măsurile preventive şi cooperarea cu reţeaua TikTok, implicată în toamnă, afirmă că au „învăţat lecţiile” din acest fiasco şi se angajează să organizeze „alegeri corecte şi transparente”.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Douăzeci de incidente electorale, inclusiv propagandă ilegală și coruperea alegătorilor. Anunțul MAI

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunţat că s-au înregistrat 20 de posibile incidente electorale în legătură cu alegerile prezidenţiale, printre care 14 semnalări de continuare a propagandei electorale.

Cum decurg pregătirile pentru votul de duminică. De ce au fost acoperite camerele de luat vederi din școlile unde sunt secții

În toată țara, responsabilii pregătesc secțiile de vot care se vor deschide duminică dimineața la ora 7.00. Au fost amenajate cabinele și au fost distribuite pachetele cu buletine de vot, ștampilele și celelalte materiale electorale.

Mesajul unor români stabiliți în Qatar, la vot: „într-o zi vreau ca și copilul meu să spună: România este acasă”

În afara granițelor votează nu doar cei care locuiesc acolo, dar și mulți turiști care se află peste hotare în mini-vacanța de 1 mai. În străinătate se poate vota cu o carte de identitate valabilă inclusiv cu pașaportul.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.