Primarul de la Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a câştigat al cincilea mandat, susține UDMR

62456044
Agerpres

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a câştigat cel de-al cincilea mandat la alegerile locale de duminică, potrivit numărătorii paralele parţiale a Uniunii Maghiarilor.

 

Acesta a declarat că încrederea acordată de cetăţeni îi dă puterea de a continua şi de a investi în comunitate.

"Eu cred că este un moment special şi unic în acelaşi timp, să câştigi al cincilea mandat, să obţii încrederea cetăţenilor după patru mandate. Este un lucru extraordinar pentru mine. Îmi dă foarte multă putere şi încredere în a continua ceea ce am început în urmă cu 16 ani. Cred că cheia succesului, dacă se poate spune aşa, este faptul că întotdeauna am luat decizii publice având în faţa mea oamenii şi de foarte multe ori am renunţat la câte un proiect de infrastructură ca să avem bani să investim în oameni, pentru că în asta cred, aşa am fost educat şi asta vreau să continuăm şi cred că oraşul este pe un drum bun. Este un oraş complicat, cu multe etnii, un oraş aproape de Braşov, dar cred că am reuşit să fim suficient de inteligenţi, suficient de raţionali să nu răspundem provocărilor care au venit din afara judeţului nostru de foarte multe ori", a declarat, pentru Agerpres, primarul Antal Arpad.

Antal Arpad s-a născut pe 10 august 1975 în oraşul Rupea din judeţul Braşov, a absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi este de profesie sociolog.

A fost ales pentru prima dată primar al municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2008, după patru ani în care a fost deputat UDMR în Parlamentul României.

În 2020 acesta a câştigat detaşat alegerile locale, fiind votat de peste 76% dintre persoanele prezente la urne.

Pentru Primăria municipiului Sfântu Gheorghe au mai candidat Boitiş Gavril (AUR), Dulanyi-Balogh Szilard (USR), Oltean Petru (PSD), Kolcza Istvan (Alianţa Maghiară din Transilvania) şi Eross Bulcsu (Forţa Civică Maghiară).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62456043
Schimbare la Primăria Deva. Candidatul PSD Lucian Rus l-a învins pe actualul edil, liberalul Florin Oancea

Funcţia de primar al municipiului Deva a fost câştigată de candidatul PSD, Lucian Rus, acesta fiind felicitat, duminică noaptea, de către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara şi al filialei judeţene PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

62456041
Noi rezultate ale alegerilor în București. Cine a câștigat la sectoarele 5 și 6

Rezultatele sondajelor realizate la ieşirea de la urne arată că Primăria Sector 5 a fost câștigată de Vlad Popescu Piedone, cu 38%, în timp ce Primăria Sector 6 de Ciprian Ciucu, primarul în funcţie.

62173488
Dominic Fritz anunță că a câștigat Primăria Timișoara. „Acuma este o certitudine”

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, care a candidat la alegerile locale de duminică pentru al doilea mandat de edil din partea Alianţei Dreapta Unită, şi-a anunţat victoria în alegeri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.