Sondaj INSCOP: Aproape 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus avantaje României
Un nou sondaj realizat de INSCOP arată că aproape 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje României.
Procentul românilor care cred că aderarea României la UE a adus avantaje este în creştere faţă de acum 10 ani.
De asemenea, 21,9% dintre români cred că aderarea la UE nu a adus nici avantaje, nici dezavantaje, iar 27,7% consideră că aderarea a adus dezavantaje, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
În același timp, 42,3% dintre români cred că prioritatea europarlamentarilor care vor reprezenta România după alegerile din 9 iunie ar trebui să fie aceea de a lupta ca românii să aibă aceleaşi drepturi ca restul cetăţenilor europeni, pe locul al doilea în topul priorităţilor situându-se integrarea completă în Spaţiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre.
Procentul celor care se consideră mai degrabă informaţi în legătură cu activitatea instituţiilor europene se situează doar în jurul a 25% atât în ceea ce priveşte Parlamentul European, cât şi în ceea ce priveşte Comisia Europeană şi Consiliul European, restul considerându-se mai degrabă neinformaţi.
Avantajele aderării României la UE. Comparaţie cu 2014
· 47.6% dintre români consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje (faţă de 35.2% în 2014)
· 21.9% consideră că nu a adus nici avantaje, nici dezavantaje (faţă de 41.5% în 2014)
· 27.7% optează mai degrabă pentru dezavantaje (faţă de 19.9% în 2014)
· 2.8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare (faţă de 3.4% în 2014)
Sunt de părere că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje 52% dintre votanţii PSD-PNL, 34% dintre votanţii AUR şi 75% dintre votanţii ADU.
Împărtăţesc această părere 61% dintre tinerii între 18 şi 29 de ani, 49% dintre persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, 36% dintre cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani şi 48% dintre persoanele peste 60 de ani. 35% dintre persoanele cu studii primare, 44% dintre cei cu studii medii şi 73% dintre persoanele cu studii superioare sunt de părere că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje.
Aceeaşi opinie o au 33% dintre persoanele cu venituri mici şi foarte mici, 54% dintre cei cu venituri medii şi 67% dintre persoanele cu venituri marişi foarte mari. 64% dintre locuitorii Bucureştiului, 59 % dintre locuitorii din urbanul mare, 45% dintre locuitorii din urbanul mic şi 39% dintre locuitorii de la sate sunt de părere că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje
Prioritatea viitorilor europarlamentari români
· 42,3% dintre români cred că prioritatea europarlamentarilor care vor reprezenta România după alegerile din 9 iunie ar trebui să fie să lupte ca românii să aibă acelaşi drepturi ca restul cetăţenilor europeni
· 17,8% sunt de părere că viitorii europarlamentari români ar trebui în primul rând să obţină aderarea completă a României la Schengen (şi cu graniţele terestre)
· 17,6% că ar trebui să obţină mai multe fonduri europene pentru România
· 10,1% că ar trebui să apere interesele diverselor sectoare economice româneşti
· 7,7% că ar trebui să crească rolul României în luarea deciziilor la nivel european
· 2,3% menţionează altă prioritate
· 2,3% nu ştiu sau nu răspund
Cred că viitorii europarlamentari români ar trebui în primul rând să lupte ca românii să aibă acelaşi drepturi ca restul cetăţenilor europeni în special: votanţii AUR, femeile, persoanele cu un nivel de educaţie mai scăzut, gulerele albastre sau gri, locuitorii din rural.
Votanţii ADU, bărbaţii, locuitorii din Bucureşti şi cei cu un venit mai ridicat sunt de părere într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că viitorii europarlamentari români ar trebui în primul rând să obţină aderarea completă a României la Schengen.
Cred că viitorii europarlamentari români ar trebui în primul rând să obţină mai multe fonduri europene pentru România mai ales votanţii PSD-PNL şi locuitorii din Bucureşti.
Informarea cu privire la activitatea instituţiilor europene şi a europarlamentarilor români
· 26,8% dintre români consideră că sunt mai degrabă informaţi cu privire la activitatea Parlamentul European (faţă de 26% în 2014)
· 72,3% consideră că sunt mai degrabă neinformaţi în legătură cu activitatea acestei instituţii europene (faţă de 69% în 2014)
· 0,9% este ponderea non-răspunsurilor.
Cât priveşte activitatea europarlamentarilor români, 26,1% se consideră mai degrabă informaţi (faţă de 26,9% în 2014), în timp ce 73%, mai degrabă neinformaţi (faţă de 68,4% în 2014). 0,9% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
25,3% dintre cei intervievaţi cred că sunt mai degrabă informaţi cu privire la activitatea Comisiei Europene (faţă de 22% în 2014), în timp ce 74,1% mai degrabă neinformaţi în legătură cu activitatea acestei instituţii europene (faţă de 72,3% în 2014). Ponderea non-răspunsurilor este 0.7%.
24,9 dintre respondenţi consideră că sunt mai degrabă informaţi cu privire la activitatea Consiliului European (şefii de stat şi de guvern) (faţă de 23,4% în 2014), în timp ce 73,9% că sunt mai degrabă neinformaţi în legătură cu activitatea acestei instituţii europene (faţă de 70,5% în 2014). 1,2% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Consideră că sunt mai degrabă informaţi cu privire la activitatea instituţiilor europene măsurate (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European) mai ales: votanţii ADU, persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare şi cei cu un venit mai ridicat.
Votanţii PSD-PNL şi ai AUR, persoanele peste 60 de ani şi angajaţii la stat se consideră mai degrabă informaţi cu privire la activitatea europarlamentarilor români într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie.
„Comparativ cu percepţia din urmă cu 10 ani, creşte semnificativ ponderea românilor care cred că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje. Pe de altă parte, se observă şi o uşoară tendinţă de polarizare în condiţiile în care creşte, e adevărat în proporţii mai mici, procentul celor care cred că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă dezavantaje. Explicaţia poate fi regăsită în atât în distribuirea inegală a beneficiilor aderării pe teritoriul României, în frustrări acumulate de o parte a populaţiei, cât şi în populismul unor voci politice iresponsabile care aleargă după voturi facile. Relevant în acest sens este faptul că peste 40% dintre români cred că prioritatea viitorilor europarlamentari români ar trebui să fie lupta pentru ca românii să aibă aceleaşi drepturi ca restul cetăţenilor europeni, urmată de obţinerea completă a adeăriri României la spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Practic 60% din populaţia României îşi concentrează atenţia pe subiecte percepute a provoca nedreptăţi – blocarea aderării complete şi sentimentul că românii nu au aceleaşi drepturi precum restul cetăţenilor UE. Din acest punct de vedere, clasa politică are marea responsabilitate de a nu cădea în capcana populismului deşănţat şi de a prezenta cu onestitate realitatea obiectivă a faptului că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă poate cea mai rapidă sursă de progres şi creştere a calităţii vieţii pentru societatea românească din istoria noastră recentă. Pe de altă parte, clasa politică are o mare datorie de a răspunde frustrărilor populaţiei prin promovarea intensă şi mai ales compententă a intereselor româneşti în cadrul Uniunii, aşa cum procedează toate statele”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 12 - 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.