"100 de ani în 100 de zile". Descoperiţi România ultimilor 100 de ani: mini-documentare în 100 de zile

61982348

Pro TV celebrează 100 de ani de România printr-o campanie editorială - 100 de ani în 100 de zile - semnată de echipa România, te iubesc.

Postul de televiziune a lansat o serie de mini-documentare, difuzate zilnic, în cadrul Știrilor Pro TV, de la ora 19:00.

Proiectul a fost lansat joi, 23 august și va rula pentru 100 de zile, până în preajma Centenarului Marii Uniri.

Potrivit reprezentanților postului, materiale sunt realizate cu ajutorul Arhivelor Naționale ale României, sub semnătura jurnaliștilor Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Rareș Nastase și Paul Angelescu.

Campanie marca Ştirile ProTV, cu ajutorul Arhivelor Nationale ale Romaniei, prezinta 100 de mini-documentare în 100 de zile pentru 100 de ani de România.

Conținutul documentarelor vizează activitatea oamenilor importanți care au construit România modernă și evenimentele care au marcat cursul istoriei, însă și pe cei care vor putea să schimbe următorii 100 de ani. Ziariștii și-au împărțit etapele importante a ultimilor 100 de ani, astfel:

Cosmin Savu - Prezintă povestea primilor 20 de ani ai României din perioada interbelică

”Se apropie aniversarea a 100 de ani de la momentul culminant pentru care Romania a intrat în primul război mondial: marea unire înfăptuită în 1918.

Știrile Pro TV celebrează evoluția țării și trec în revistă principalele evenimente din fiecare an din ultimul veac. Războaie și alianțe, căsătorii și decese, invenții sau înființarea instituțiilor necesare în modernitate, toate acestea sunt marcate în 100 de mini-documentare în 100 de zile pentru 100 de ani de România”.

Paul Angelescu - Instaurarea dictaturii regale, dezmembrarea României Mari, venirea la putere a legionarilor

”Instaurarea dictaturii regale, dezmembrarea României Mari, venirea la putere a legionarilor, trecerea la dictatura militară, intrarea armatei române în cel de-Al Doilea Război Mondial pe frontul est, holocaustul din România, întoarcerea armelor și trecerea de partea aliaților, primii ani ai regimului comunist și sovietizarea economiei.

Toate s-au întamplat în această perioadă (1938 – 1958) agitată din istoria României, în care la conducerea țării au fost unele dintre cele mai controversate personalități ale țării noastre.”

Alex Dima - Puterea sistemului comunist în perioada 1958 – 1977

”Pe începutul acestor ani colectivizarea atinge cote maxime. În același timp, continuă și lupta împotriva celor care se opuneau sistemului, au loc arestări masive și mii de oameni sunt trimiși la reeducare prin muncă, sunt naționalizate casele foștilor industriași. Lumea are parte de tulburări și evenimente istorice.

În România, comunismul se întărește. În 1965 moare Gheorghe Gheorghiu Dej și Ceașescu este ales președinte. Începe marea industrializare, se interzice avortul, apare legea care prevede că cei care părăsesc țara în mod clandestin pierd cetățenia română. România intră în ”etapa făuririi societății multilateral dezvoltate" care cuprinde câteva cincinale, doctrină ce va marca dezvoltarea viitoare a României.”

Paula Herlo - Raționalizare, revoluție, mineriade și datorii externe

”100 de ani în 100 de zile e o lecție de istorie. O întoarcere în trecut ca să știm cine suntem și cine am putea fi. Să învățăm din greșelile istoriei ca să scriem următorii 100 de ani pentru generațiile ce vin.

Eu spun poveștile anilor 1978 - 1997 și pentru mine au fost întoarcerea în copilăria mea, în anii în care comunismul a distrus tot. Le voi spune telespectatorilor totul despre cum a început raționalizarea, cum am plătit noi, copii și părinții noștri, datoria externă, despre revoluție și mineriade, despre trecerea de la comunism la o democrație pe care unii și azi încearcă să o înțeleagă”

Rareș Năstase - România în plină tranziție, cu aderarea la NATO, și mai apoi la Uniunea Europeană, România până în zilele noastre

”Voi arăta România în plină perioadă de tranziție, cu marea denominare, cu ruperi de alianțe politice, cu suspendarea președintelui și cu mari dosare de corupție.

Sunt 20 de ani în care se vede și boom-ul economic, și criza, dar și o transformare a lumii întregi, odată cu uriașa dramă de la World Trade Center, când omenirea a cunoscut tragediile provocate de terorism. Sunt anii în care au apărut în România mall-urile și multinaționalele, dar a avut loc și marea privatizare prin lichidare, cea care a măcinat, încet și sigur, industria românească”.

Articol recomandat de sport.ro
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Citește și...
"100 de ani în 100 de zile". 1919: Sfârşitul Primul Război Mondial aduce noi ameninţări la adresa României

Campania 100 de ani în 100 de zile continuă cu povestea României Mari în momentele anului 1919. Lumea nu era nici pe departe aşezată după Primul Război Mondial, iar ameninţările la adresa ţării erau în continuare prezente.

"100 de ani în 100 de zile". 1918: Momentul când țara începe ofensiva. Regina Maria: ”Suntem sufocați!”

Se apropie aniversarea a 100 de ani de la momentul culminant pentru care România a intrat în Primul Război Mondial: Marea Unire, înfăptuită în 1918. 

Recomandări
Ce exportăm și unde ajung produsele „Made in Romania”. Categoria care aduce cei mai mulți bani în țară

În primele șase luni din 2026, România a avut exporturi de 35,45 miliarde de euro și a importuri de 48,17 miliarde de euro cu statele UE. Aceste schimburi au reprezentat 72,3% din totalul exporturilor și 73,6% din totalul importurilor României.

Șapte persoane arestate pentru atacul cu topoare asupra unei ambulanțe din Cluj. Ce spune DSU despre „ambulanța neagră”

Șapte persoane au fost arestate preventiv în urma incidentului șocant, petrecut în județul Cluj. O salvare în misiune a fost atacată de câțiva localnici cu bâte și topoare.

Un nou episod de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate, lovește România. Cod galben și portocaliu de căldură | HARTĂ

România intră sub un nou episod de căldură, cu temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, începând cu 10 august, ora 10:00, până pe 12 august, ora 21:00.