Este numit "orasul dintre vii", iar Dimitrie Cantemir nota ca aici sunt cele mai bune sortimente de vin din toata Europa

61876091

Husi, judetul Vaslui, localitatea unde calitatea vinului este la fel de impunatoare ca turla Bisericii “Sf. Apostoli Petru si Pavel”, ctitorita de Stefan cel Mare, in anul 1495.

Atestat documentar la sfarsitul secolului al XV-lea, 1494, municipiul supranumit “orasul dintre vii”, fiindca in trecut era inconjurat din toate partile de podgorii, are o istorie aparte.

Pe langa vin, in aceasta zona musteste un numar impresionant de monumente istorice pe care nu trebuie sa le ratati.

Biserica “Sf Apostoli Pentru si Pavel” este cel mai reprezentativ obiectiv turistic local si unul dintre cele mai importante din intreaga Moldova. Desi biserica din prezent nu mai seamana cu cea ctitorita de domnitorul Stefan cel Mare, istoria si-a lasat amprenta prin temelia si pisania veche, care au fost conservate. Edificiul prezinta si o pictura murala realizata in 1891.

Husi

Biserica “Sf. Voievozi”, construita intre 1849-1855, se afla pe lista monumentelor istorice din judetul Vaslui din 2004. Aspectul interesant al acestei biserici este faptul ca pe peretele sud-vestic se afla inscriptionat pe o placa de marmura, urmatorul mesaj in limba romana: “"Raposatii Gheorghii, (Sofie), Dafina, Zoita, Eleana, Parascheva, Smaranda, Teodor, Vasile, Danil, Dimitrie, Sofie, Vasilie, Teodosie, Smaranda si tot niamu lor. 1831 iulie 10".

Biserica "Sf. Dumitru, ridicata intre anii 1834-1846, se distinge prin inscriptiile realizate pe mormintele vechi din curtea bisericii, in limba romana, cu caractere chirilice. Chiar daca inscriptiile au devenit aproape ilizibile din cauza uzurii provocata de fenomenele meteorologice, pe una dintre pietre se afla inscriptia: “Supt aceasta peatra odihnesc robii lui D(u)mnezau Mitachi (...) lui Todora si fiica sa (...)".

Dupa ce ati vizitat aceste monumente istorice, e timpul sa mergeti la Podgoria Husi, unde nu trebuie sa va setati ca obiectiv aflarea secretului lui Bachus, ci doar sa degustati un vin de calitate.

In “Descriptio Moldavie”, Dimitrie Cantemir descria aceaste sortimente de vin din Husi ca fiind “mai bune decat alte vinuri europenesti si chiar decat vinul de Tokaji”. Versurile unui cantec folcloric precizeaza faptul ca “bun ii vinul ghiurghiliu, cules toamna prin tarziu”, dar si mai buna e acoperirea la internetul 4G, de la Orange din tot judetul Vaslui, care poate fi “culeasa” indiferent de anotimp.

Podgoria Husi a fost atestata documentar in 1415, pe vremea lui Alexandru cel Bun, iar datorita calitatii duse la paroxism ale vinului, regiunea a fost supranumita “Tara Vinurilor”, obtinand si apreciere internationala.

Printre sortimentele produse aici, se numara: Zghihara de Husi, Busuioaca de Bohotin de Husi, Feteasca Neagra si Feteasca Alba.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Site-urile agentiilor de turism online care nu au girul autoritatilor vor fi inchise. Anuntul ministrului Mircea Dobre

Site-urile agentiilor de turism online care nu au girul autoritatilor vor fi inchise. La fel si cele care promoveaza, in mediul virtual, hoteluri ori pensiuni, fara sa fie clasificate.

Proiectul care readuce la viata 16 cetati romane pe tarmul Marii Negre. Investitia la care ne-am unit fortele cu Bulgaria

Turistii care vor merge la vara pe tarmul Marii Negre vor avea parte de o surpriza.

Sindromul "burnout", tot mai des intalnit in cazul angajatilor romani. Riscurile la care sunt expuse aceste persoane

Sunteti coplesit de sarcini la serviciu, obosit si nu mai dati randament? Este posibil sa suferiti de epuizare, un sindrom pe care specialistii il numesc "burnout" si care afecteaza tot mai multi romani care muncesc enorm.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.