Jackie Ionescu deplange starea clubului sau de suflet: „Poli e ca o valiza intr-o gara”

60551223

Marian Iancu spune că Poli nu va lua licenţa pentru Liga I dacă autorităţile locale nu se asociază cu clubul. Aceştia din urmă întârzie să dea un răspuns.

Omul care a fost artizan sau martor la toate performanţele, dar şi prăbuşirile din istoria alb-violeţilor, Jackie Ionescu, crede că Poli va fi, în cele din urmă, salvată.


Ce credeţi că se va întâmpla cu Poli?

Ori patronatul, ori autorităţile o vor salva. A treia soluţie nu există. Nu mai poate apărea nimeni. Lucrurile se vor aranja până la urmă, domnul Iancu va continua cel puţin până la finalul sezonului, iar autorităţile vor accepta să dea şi ei ceva.

Dar se vor aşeza lucrurile până pe 31 martie, când trebuie depus dosarul de licenţiere?
Eu sper că da. Ar fi absurd să avem promovarea asigurată şi să nu facem eforturile necesare ca să obţinem licenţa. Pierderea licenţei ar compromite ambele părţi. Ar leza imaginea oraşului şi nici domnului Iancu nu-I va cădea bine în CV cu o a doua ratare a licenţei.

Va fi mai bine dacă autorităţile vor avea 51% din acţiuni?
Nu ştiu dacă ei îşi vor asuma rolul de manageri ai clubului, este greu de anticipat. Ceea ce este important acum este să se unească ambele tabere, pentru a realiza criteriile de licenţiere. Eu nu ştiu ce scrie în auditul acela, dar pot să spun doar că e păcat că Poli a ajuns din nou ca o valiză într-o gară. Depinde de bunăvoinţa altora. Clubul nu şi-a regăsit statutul de echipă a oraşului şi a Politehnicii. Nici măcar numele nu l-a recuperat în mod official.

Care credeţi că a fost cea mai mare greşeală a actualei conduceri?
O spun cu multă civilizaţie şi prietenie… Au fost aduşi prea mulţi jucători scumpi pe datorie. Unii dintre ei au fost şi inutili. Aceste cheltuieli au destabilizat clubul.


 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Iancu are si vesti bune: „Vom primi peste 1 milion de euro despagubiri pentru Vrsic”

Aproape săptămânal, ies la suprafaţă noi datorii în contul lui Poli Timişoara. Patronul echipei spune că Poli mai are şi de încasat bani de la un fost jucător.

Nu deszapezesti, platesti. Primele amenzi pentru refuzul de a indeparta omatul de pe trotuare

Zapada cazuta in ultimele doua saptamani creeaza probleme nu doar autoritatilor locale, ci si locuitorilor orasului.

Noapte incendiara in cluburi, pentru indragostiti sau cei care isi cauta pereche

La Timisoara, Ziua Indragostitilor nu se termina fara petrecere. Cluburile si barurile din oras organizeaza seri speciale pentru amorezati.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.