Halep - Sharapova: românca a fost învinsă în I tur US Open. Reacția Simonei

Simona Halep

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de rusoaica Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat că a dat tot ce a putut în meciul cu Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, pierdut în primul tur la US Open, informează wtatennis.com.

Sunt tristă că am pierdut. Dar cred că am dat totul. Ea a fost mai bună. A servit mai bine astăzi. Serviciul meu a fost foarte slab astăzi. A fost foarte, foarte greu, nu ca un meci din primele tururi. Dar asta a fost tragerea, nu pot spune nimic mai mult, asta este. Este vorba de noroc, iar pentru primul a fost un meci greu. Dar totuşi cred că am jucat bine, iar ea a jucat foarte bine. A fost un meci bun. Eu nu am fost în meci, nu ştiu de ce. Poate pentru că era seară. Mereu e altceva. Nu m-am antrenat seara. Dar acestea sunt scuze. Cred că este o victorie mare pentru Maria, a fost departe de teren atâtea luni, acum revine, simte că poate juca bine şi este foarte fericită”, a afirmat Halep după meci.

Cele două spotive au oferit un "thriller", o adevărată finală în turul I al US Open, o înfruntare între forţă şi tenacitate, poate cea mai frumoasă partidă din acest an din circutul feminin, în faţa unui public care a ocupat aproape în totalitate cele 23.000 de locuri ale Arthur Ashe Stadium.

Deşi s-a înclinat în cele din urmă, Halep are meritul de a nu fi abandonat în momentele când partida se îndrepta într-o singură direcţie, cea dictată de Maria Şarapova. Ea a întors setul secund, care părea pierdut, fiind condusă cu 4-6, 1-4. Halep a salvat la acest scor o minge de 1-5, alte două de 3-5 şi a anulat cinci mingi de break la 5-4, toate pe propriul serviciu.

Citește și
Nadia Comaneci
Nadia Comăneci, mesaj pentru Simona Halep în New York Post: ”Va fi numărul 1 mondial”
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Necruţătoare şi generoasă în acelaşi timp, prin risipa de puncte, Şarapova a fost jucătoarea mai bună, iar victoria ei este pe deplin meritată: 60 de lovituri câştigătoare şi 64 de erori neforţate a înregistrat ea, faţă de 15-14, Halep. Pe lângă bagajul tehnic, bogat şi stăpânit la perfecţiune, Maria Şarapova a arătat o formă fizică bună, într-un meci de două ore şi 42 de minute, în ciuda puţinelor ei apariţii la revenirea după suspendare, din cauza accidentărilor.

"Cuvintele, meciurile sau acţiunile nu mă vor opri niciodată să-mi ating visurile mele. Şi am multe", spunea cu mânie Maria Şarapova în mai, ca răspuns la valul de critici cu care se confrunta după revenirea în urma expirării suspendării pentru dopaj. Şi "Maşa" a intrat pe cel mai mare stadion de tenis din lume la meciul cu Simona Halep cu această furie acumulată, pe care a transpus-o jocului ei, de la prima minge.

Rusoaica a apăsat pe lovituri parcă mai tare decât înainte de suspendare, a fost mai ofensivă, mai agresivă ca în trecut. A rupt ritmul cu scurte, a ţintit numai către marginile terenului şi şi-a ţinut adversara sub presiune. Halep nu a putut face altceva decât să alerge mereu şi mereu, după fiecare minge, să lupte împotriva forţei cu care venea mingea de dincolo de fileu, să fie acel zid mobil atât de invocat de adversarele ei, căutând lovituri miraculoase din mişcare. Uneori a reuşit, alteori a privit cum mingea îi atinge rama rachetei sau trece pe lângă ea. Din păcate, serviciul jucătoarei române a fost din nou o armă boantă, ca mai tot timpul în acest sezon, o invitaţie la atac pentru rivală, mai ales cel de-al doilea.

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams şi expert Eurosport, a prefaţat acest meci, avertizând-o pe Simona Halep de vulnerabilitatea serviciului ei.

"Cheia meciului va fi serviciul. Maria Şarapova are 20 de centimetri în plus faţă de adversara ei şi asta se regăseşte în viteza mingii la primul serviciu, unul cu 20 de kilometri pe oră mai rapid decât al rivalei. De asemenea, primul ei serviciu este mai precis, trimiţând în proporţie de 60 la sută mingea la 50 de centimetri de linii în careul de egalitate şi 70 la sută în aceeaşi zonă, în careul de avantaj, ceea ce îi aduce multe puncte uşoare. La rândul ei, Simona Halep nu serveşte decât 47 la sută în aceeaşi zonă, la egalitate, şi 38 la sută, la avantaj, ceea ce e insuficient, fiindcă serveşte prea scurt. De aceea, ea poate fi în mare dificultate în acest meci. Halep va fi sub presiune la serviciu în faţa adversarei, care va risca la retur", a afirmat francezul, într-o analiză pentru Eurosport.

Nesusţinută de serviciu, Halep s-a sufocat de multe ori sub apăsarea ofensivei totale, cu orice risc, a Mariei Şarapova.

Şarapova a obţinut prima break-ul, la scorul de 2-1 pentru ea, însă nu s-a desprins, pentru că Halep a câştigat la rândul ei pe serviciul rusoaicei. Seria aceasta s-a repetat imediat, apoi Halep a egalat la 4, dar tot fosta ocupantă a locului 1 mondial a mai făcut un break şi a pus capăt setului, cu 6-4, după o oră de joc.

Setul secund a avut o desfăşurare similară până la un punct. Şarapova a obţinut break-ul tot la 2-1, dar a reuşit să se distanţeze la 4-1. Mai mult, a avut o minge de break la acest scor, o posibilitate de 5-1 ratată. Halep s-a apropiat la 2-4, apoi la 3-4, după un break la 0. Şarapova a avut doua şanse de 5-3 pe serviciul româncei, dar le-a ratat. Halep a egalat la 4, a făcut încă un break, preluând în premieră conducerea în acest meci, cu 5-4. Şarapova a ratat la acest scor cinci ocazii de a face 5-5, înainte ca Halep să fructifice prima minge set avută, egalând la seturi, cu 6-4, după alte 56 de minute de joc.

La 1-1 la seturi, Şarapova a mers, ca de obicei, la vestiare, dar a zăbovit acolo mai puţin ca în alte ocazii, aproximativ 7 minute. Decisivul a început şi el cu jucătoarea rusă în ofensivă şi avantaj. Ea a condus cu 3-0, după un break în ghemul secund. Gestionat cu ajutorul serviciului, break-ul rusoaicei s-a dovedit a fi decisiv în stabilirea câştigătoarei. Ea a salvat o minge de 5-4, înainte de a pune capăt meciului, cu 6-3, după două ore şi 42 de minute.

Anterior, Halep nu o învinsese niciodată pe Şarapova, în şase partide jucate. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.

În urma acestui succes, "porţile" US Open se deschid pentru Maria Şarapova, care a obţinut prima victorie în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA după suspendare şi care va prelua traseul de favorită numărul 2. Ea va evolua în manşa secundă cu Timea Babos din Ungaria, locul 59 WTA, care a trecut cu scorul de 7-5, 5-7, 7-5, de Viktorija Golubic din Elveţia, locul 104 WTA.

Prezenţa în prmul tur la US Open este recompensată cu 50.000 de dolari şi cu zece puncte WTA.

La ediţia trecută a US Open, Simona Halep a ajuns până în sferturi, când a fost eliminată de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 6-3. Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la US Open este calificarea în semfiale, în 2015.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Imaginea HOT cu care Sorana Cîrstea și-a impresionat fanii! Cum a putut să pozeze pe un iaht
Imaginea HOT cu care Sorana Cîrstea și-a impresionat fanii! Cum a putut să pozeze pe un iaht

Citeste mai multe pe

Nadia Comăneci, mesaj pentru Simona Halep în New York Post: ”Va fi numărul 1 mondial”
Nadia Comăneci, mesaj pentru Simona Halep în New York Post: ”Va fi numărul 1 mondial”

Fosta gimnastă Nadia Comăneci va sosi, sâmbătă, la New York pentru promovarea documentarului "Winning" şi pentru a o susţine pe jucătoarea de tenis Simona Halep la US Open, informează New York Post.

Simona Halep, pe locul 1 WTA în clasamentul
Simona Halep, pe locul 1 WTA în clasamentul "live". Ea este în continuare pe poziţia secundă în ierarhia oficială

Simona Halep va începe US Open, ultimul Grand Slam al anului, în calitate de numărul 1 mondial, în clasamentul WTA "live".

Simona Halep - Maria Sharapova în primul tur la US Open
Simona Halep - Maria Sharapova în primul tur la US Open

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 modial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.