DRAGOBETE, TRADITII si OBICEIURI. Sarbatoarea iubirii la romani e si un simbol al primaverii
Dragobetele, sarbatoarea dragostei la romani, isi are radacinile in traditiile dace si in credinta intr-un fel de zeu al iubirii, a carui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic si inceputul primaverii.
DRAGOBETELE, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. I se mai spunea Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.
Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile.
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.
In lumea satului romanesc, pana la jumatatea secolului al XX-lea, Dragobete era sarbatorit pe 24 si 28 februarie sau pe 1 si 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile si mituri". Probabil ca, in vechime, 24 februarie marca inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi fac cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.
In ziua respectiva, semnalul era dat de pasarile nemigratoare, care se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Despre "pasarile" neinsotite la Dragobete stia toata lumea ca raman singure si fara pui pina in aceeasi zi a anului urmator.
Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intalneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramane indragostiti pe parcursul intregului an. Daca timpul era favorabil, imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara.
In sudul Romaniei (Mehedinti), fata se intorcea in sat alergand, obicei numit "zburatorit", urmarita de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna.
Din zapada netopita fetele strangeau de cu seara ultimile ramasite - zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.
Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea in care urmau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. in aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.
In aceasta zi, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: "Dragobetele saruta fetele". Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
Steaua acestui flacau, a carui evocare actiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a inceput sa apuna in a doua jumatate a secolului al XX-lea. intr-un fel, Dragobetele a fost si el o victima a comunismului.
Dupa Revolutie, locul lui a fost luat treptat de Sfantul Valentin, care a fost importat din lumea occidentala si care este sarbatorit constiincios pe 14 februarie. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes si neastamparat.
Etichete: dragobete, obiceiuri, sarbatoare, tradiții,
Dată publicare:
