"Moromete avea relatii intime cu Victoria Lipan". Perlele profesorilor la examenul de titularizare

60502175

Slabe sanse de schimbari majore dupa contestatii in structura listelor de titularizare. Abia pe 21 iulie vom afla notele finale, insa acestea vor fi, probabil, foarte apropiate de prima corectura.

Emotiile viitorilor profesori se prelungesc insa cu inca o saptamana. Abia atunci vor afla unde vor preda in anul scolar urmator.

Cei cu rezultate bune vor putea alege primii. De obicei, se indreapta spre scolile cu renume din mediul urban, iar clasele cu putini elevi din sate vor ramane, din nou, descoperite.

Iata cateva exemple dintre cei care au ratat la mustata permisiunea de a purta catalogul, chiar si in mediul rural.

Adriana Porumb este profesor suplinitor de educatie civica. A predat trei ani la un liceu bun din Brasov. La examenul de titularizare pe post, lucrarea i-a fost anulata pentru ca in text l-a citat pe autorul unui manual, iar examinatorii au interpretat asta ca pe un semn.

"Sa ne intelegem: "Sara pe deal" de cine este scrisa? De Mihai Eminescu. Daca scriam alt cretin, atunci era gresit", spune profesoara furioasa.

Punem pe seama tensiunii libertatea de limbaj, dar avem parte de o surpriza neplacuta.

"M-am indreptat catre invatamant, desi aceasta meserie nu-mi aduce multi bani. Eu am supravegheat la BAC, au avut mai multe de scris. Despre Camil Petrescu si nu trebuia sa scrie opera lui Caragiale, O scrisoare a III-a", declara doamna profesoara Adriana.

Cam toate lucrarile sunt pline de perle. Ai putea sa juri ca au fost gasite in tezele unor scolari lenesi.

De exemplu, un profesor de romana a reusit sa amestece in lucrare personajele a doua romane scrise in perioade diferite.

Asa se face ca "Moromete avea relatii intime cu Victoria Lipan." Probabil ca ar fi avut si cu Mara sau cu Fefeleaga daca le-ar fi cunoscut, spunem noi in gluma.

Un altul este de parere ca "Florica, desi a fost prihanita, a ramas cu buza umflata."

Nici invatatorii nu sunt mai breji. Cineva constata, de pilda, ca "Animalele au obligatoriu patru picioare. Natura le ofera iarba si frunze."

Iar daca tot am aflat asta, ne imbogatim cunostintele si cu urmatoarea informatie: "Congresul de la Paris din 1856 a avut loc la Viena in 1851."

Desi zambim, in realitate situatia este de plans. Multi vor sa intre in sistem chit ca nu sunt de meserie.

Un tanar din Vaslui, care voia sa predea educatie fizica, a obtinut doar nota minima. Probabil pentru ca scrie caligrafic si cam atat.

"La nivel national cele mai multe note de 1 au fost la educatie fizica", spune Vasile Ursanu, inspector scolar general adjunct ISJ Vaslui.

Mult mai multe sanse ar avea la catedra elevii care au luat note bune la bacalaureat. Vlad a dat gata in doua ore subiectul de la matematica.

"Consider ca aceste subiecte sunt de nivelul clasei a XII-a", spune Vlad.

Si alte doua absolvente de liceu s-au descurcat fara probleme.

Ceea ce inseamna ca foarte multi dintre cei inscrisi la titularizare ar avea numai de invatat de la copiii de scoala generala.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Marea Neagra e verde. Mii de tone de alge le distrug vacanta turistilor

Tone de alge au ajuns iarasi la mal. Din pricina caldurii, au putrezit deja si raspandesc un miros insuportabil. Marti seara muncitorii au inceput sa adune algele, dar se tem ca maine peisajul va fi la fel.

"China Town" in Romania e doar un en-gros. Mancarea chinezeasca, inlocuita cu saormerii

La Afumati, linga Bucuresti, a fost inaugurat astazi China Town. Nu va ganditi insa la cartierele similare din New York, Londra, Roma sau Paris.

Interzis la munca pentru romani. Spania ne inchide usa in nas

Spania va restrictiona piata muncii pentru romani, din cauza somajului aflat in crestere, potrivit unor surse comunitare citate de RFI, postul mentionand ca decizia va fi luata pana la sfarsitul saptamanii.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.