Ce soluții au românii care nu au timp să își spele hainele sau să le calce

×
Codul embed a fost copiat

Cine vrea să câştige timp și să scape de treburile mărunte din casă, cum ar fi spălatul și calcatul rufelor, descoperă că în ţara noastră aceste servicii nu sunt dezvoltate, ca în alte ţări.

În Bucureşti, de pildă, sunt doar câteva companii mici care calcă haine, iar altele oferă retuşuri simple de croitorie, la domiciliu. La fel de timid, au intrat pe piaţa românească şi spălătoriile de haine, ca în Occident, unde sunteţi pe cont propriu.

O spălătorie cu maşini aduse din Statele Unite a fost concepută după modelul american. Cine nu are reţineri să-şi spele hainele, în public, o poate face în acesta, la orice oră. O spălare costă 10 lei, o uscare 5 lei, iar clienţii trebuie să vină cu detergentul de acasă.

Compania susţine că o spălare la domiciliu costă 7 lei, dar titularul este nevoit să stea cu rufele înşirate prin casă, până se usucă. În schimb, la spălătoria self-service, hainele sunt spălate şi uscate într-o oră.

Bogdan Grigoraș, manager Easywash: „Am riscat la început, dar am observat trendul din afară, din străinătate. Prinde şi la români. Am început acum 5 ani şi avem 8 spălătorii."

Citește și
Estonia
Premieră mondială. Țara din UE care își lansează propria monedă națională virtuală
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Pentru cei care s-au plictisit să stea cu fierul de călcat în mână, în marile oraşe au apărut câteva firme care oferă şi astfel de servicii. Colectează haine șifonate şi le livrează clienţilor acasă fără cute.

Ana Maria Dumitru, administrator calchaine.ro: „Nu sunt leneşi, nu au timp. Le lipseşte timpul. De Crăciun, de exemplu, atunci avem un volum mare de muncă şi am refuzat, pentru că nu am putut face faţă la numărul de solicitări."

Profilul clientului care îşi lasă hainele la călcătorie este destul de simplu. De regulă, este vorba de familii cu 2 sau 3 copii. Ambii soţi sunt angajaţi şi nu au timp să-şi calce  îmbrăcămintea, o lăsă pe mâna călcătorilor profesionişti.

Doina Dumitru a muncit aproape 40 de ani la APACA la călcat haine. Copiii au ajutat-o să-şi facă un site şi îi aduc clienţi, câte 150 pe lună. Un abonament lunar de călcat haine costă 380 de lei, ceea ce înseamnă peste 60 de cămăşi călcate.

Bogdan Ghinea a fost director de vânzări într-o mare companie, dar a renunţat pentru o idee proprie. Acum oferă servicii de croitorie la domiciliul clientului.

Bogdan Ghinea, administrator croitoriemobila.ro: „O arie largă de lucrări, de la clasica croitorie de retuşuri şi croitorie la comandă, până la tipul de lucrări atipice, pentru companii. De exemplu, pentru un scurtat de pantaloni este 25 de lei."

Lucrările mai complexe le face în atelier, dar măsurătorile se fac acasă la client, ca să nu-l pună pe drum. A investit 3.000 de euro, iar acum are cinci colaboratori şi a ajuns la o cifră de afaceri de 18.000 de euro anual.

Din păcate, aceste firme care oferă diverse servicii casnice sunt încă la început, foarte mici şi de multe ori clienţii care ar avea nevoie de ele nu ştiu de existenţa lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Antreprenori de pe băncile liceelor. Planurile Ministerului Educației pentru elevi
Antreprenori de pe băncile liceelor. Planurile Ministerului Educației pentru elevi

De anul viitor, anumite licee vor deveni şi şcoli de afaceri sau şcoli antreprenoriale, cum le numeşte Ministerul Educaţiei. Elevii care vor să-şi deschidă propria afacere vor urma cursuri speciale.

Premieră mondială. Țara din UE care își lansează propria monedă națională virtuală
Premieră mondială. Țara din UE care își lansează propria monedă națională virtuală

Prima țară din lume care îşi propune lansarea primei criptovalute naţionale, astfel că oricine cu acces la internet, din orice colţ al lumii, îşi va putea deschide o afacere aici fără a pune piciorul fizic în această ţară.

O afacere de familie ar putea intra în Patrimoniul UNESCO: „Folosim motive bosniace”
O afacere de familie ar putea intra în Patrimoniul UNESCO: „Folosim motive bosniace”

O mică companie de familie din Bosnia aspiră la faimă culturală mondială. Au dezvoltat un stil pentru mobilă sculptată în lemn, care combină meşteşugul tradiţional al locului cu designul interior modern.

Afacere de 2,8 miliarde de dolari. Celebra revistă Time va avea noi proprietari
Afacere de 2,8 miliarde de dolari. Celebra revistă Time va avea noi proprietari

Celebra revistă Time va avea noi proprietari. Compania de media Meredith a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu publisher-ul acestei publicații, Time Inc., pentru suma de 2,8 miliarde de dolari.

Cinematografele din România, afacere cu miză imobiliară uriașă după 1989
Cinematografele din România, afacere cu miză imobiliară uriașă după 1989

Partea I. Revoluţia din 1989 a prins România Film pe culmile succesului: 600 de cinematografe funcţionau în toată ţara, multe dintre ele fiind amplasate chiar în centrele marilor oraşe.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.