Aproape 600 de colindatori si-au dat intalnire la Vatra Dornei, la cea de-a 21-a editie a Festivalului obiceiurilor de iarna

×
Publicitate

Localnicii, dar si turistii au uitat de frig si au stat cateva ore pe strada, sa admire jocul caprelor, al cerbului sau al ursului. In zona Moldovei, astfel de traditii se pastreaza cu sfintenie si sunt transmise cu drag de la parinti la copii.

Localnici din toata Moldova, dar si din alte zone unde jocul caprelor nu a fost uitat, si-au dat intalnire la Festivalul de la Vatra Dornei, sa arate cum se ureaza la ei in sat. Desigur, s-au intrecut in costumatii si coregrafii.

La Malin, de exemplu, in judetul Suceava, ritmul este mult mai alert, iar caprele sunt mai micute. Pentru copii este o mare mandrie sa faca parte din ansamblu. Invata de mici sa colinde, sub indrumarea parintilor.

Colindatorii de la Ostra, din Bucovina, spun ca, pe langa urare, si costumatiile sunt extrem de importante.

La Miroslovesti, in judetul Iasi, lipsesc penele de paun. Dar capra nu ramane neimpodobita.

Urator: "Impodobita cu hurmunzi, oglinzi, flori si aceste cordele in 3 culori, are si par. Ati facut-o roscata. Asa e capra la noi. Si are par."

Nici ursii nu au fost dati uitarii. S-au prins si ei in joc!

La Vatra Dornei insa, obiceiul locului este ca, alaturi de capre, sa danseze si cei mascati in cerbi!

Gheorghe Obreja - colindator: "Alungam spiritele, tine de multi ani. Este organizat, nu se umbla din case in case, doar prin sate se mai pastreaza traditia."

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Impresionati de povestea sotilor din Botosani care isi cresc cei 10 copii, mai multi taximetristi le-au sarit in ajutor

Sta in puterea oamenilor sa faca miracole. Stau marturie ajutoarele primite de sotii Luca din Botosani, care isi cresc cu greu cei 10 copii.

Ministerul Sanatatii respinge orice modificari care fac mai permisiva legea antifumat. Bolile legate de fumat, in scadere

Ministerul Sanatatii este impotriva oricaror modificari care ar face mai permisiva legea antifumat, precizand ca bolile legate de fumat sunt in scadere.

"Mos Craciunul" sarmanilor. Pensionarul din Slatina care a donat 2 incubatoare spitalului si a cumparat case pentru nevoiasi

 In perioada sarbatorilor de iarna devenim mai buni si mai darnici. Dar sunt si oameni care zi de zi se transforma in Mos Craciun pentru sarmani.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.