SMURD organizeaza cursuri pentru voluntari. Dupa orele de pregatire pot ajunge paramedici, iar salariile sunt si de 4.000 lei

×
Codul embed a fost copiat

Serviciul Mobil de Urgenta, pe scurt SMURD, are nevoie de voluntari care vor sa salveze oameni. Cei interesati sa ajute pompierii sau paramedicii care intervin in situatii de urgenta trebuie sa aiba intre 16 si 65 de ani, sa fie sanatosi si fara cazier.

La curs vor invata sa acorde primul ajutor unei persoane inconstiente, sa faca resuscitari si descarcerari, dar nu pot fi incadrati pe ambulantele SMURD pana cand nu trec examenul practic in fata unui medic de la Spitalul Floreasca.

Voluntarii au la dispozitie o luna de zile ca sa invete cum trebuie sa acorde primul ajutor unui copil sau unui adult cazut in strada, cum intervin in cazul unei persoane care a suferit traumatisme, ori a fost scoasa din apa si cum pot extrage ranitii dintr-o masina avariata.

Printre cursanti am intalnit-o si pe Virginia, profesor universitar doctor in cibernetica de aproape 30 de ani. Practica impreuna cu studentii ei voluntariatul social de ani de zile si crede ca este util sa stie sa intervina atunci cand cineva din jur are probleme medicale.

Citește și
accident SMURD
Ambulanta SMURD, implicata intr-un accident in Botosani. Soferul celeilalte masini este un fost viceprimar al municipiului

Virgina Maracine, voluntar: "Acum 20 de ani resuscitam fara sa am habar de tehnica un copil de trei ani jumate, care intrase in colaps si atunci cand lucrezi in invatamant esti inconjurat de foarte multe persoane si pot aparea foarte multe situatii riscante."

Si Marcel s-a inscris la acest curs. Este un om de afaceri de 40 de ani, care dupa ce isi termina lucrul la firma lui merge la interventii impreuna cu paramedicii SMURD.

Marcel Ionescu: "De cand am facut cursul de suport vital de baza am avut o situatie intr-unul dintre parcurile din Bucuresti in care o mamica cu doi copii, unul dintre ei s-a inecat. Fiind in zona mi-a fost foarte usor sa ajut."

Dupa prima saptamana de teorie, voluntarii trebuie sa petreaca minimum 240 de ore in unitatile de pompieri, apoi se intorc sa invete la curs, timp de o luna. La final vor fi testati de un medic de la Floreasca.

Cei care promoveaza au aceleasi cunostinte cu paramedicii de grad 1 si isi pot alege cand sa mearga pe ambulantele SMURD sau pe masinile de pompieri, impreuna cu acestia. Daca vor sa devina profesionisti, se pot inscrie la al doilea modul de curs, insa nu inainte de a termina aproape 500 de ore de practica. Doar asa pot invata cum sa intubeze sau sa puna branule, asemeni paramedicilor de grad 2.

Raed Arafat: "La un anumit moment este posibil sa ajungem ca la unii voluntari care exceleaza si la care vedem ca pot deveni membri de echipa, ei sa inlocuiasca un membru de echipa, sa devina a treia persoana, ca o masina are trei paramedici si pompierul care se ia de acolo sa se puna pe alta masina si sa avem inca o masina in plus functionala, frara costuri suplimentare."

Adi Marin, ISU Bucuresti Ilfov: "Cei care vor sa devina voluntari pot veni la ISU sa se inscrie pana pe 15 februarie. Ulterior se vor analiza dosarele si pentru cei care se incadreaza se semneaza contractul."

Voluntarii nu primesc bani pentru munca prestata. Daca vor sa devina paramedici si sa se angajeze, trebuie sa mai urmeze alte cursuri de pregatire. Salariul unui paramedic incepe in primii ani de activitate de la 1.400 de lei si poate ajunge la 4.000 cu tot cu sporuri, in cazul celor cu experienta.

Articol recomandat de sport.ro
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Citește și...
70.000 de romani mor anual pentru ca nu primesc la timp primul ajutor. SMURD a organizat cursuri intr-un mall din Cluj
70.000 de romani mor anual pentru ca nu primesc la timp primul ajutor. SMURD a organizat cursuri intr-un mall din Cluj

Din pacate, tara noastra se afla printre ultimele din Europa la numarul de persoane care cunosc manevrele de resuscitare.

Ambulanta SMURD, implicata intr-un accident in Botosani. Soferul celeilalte masini este un fost viceprimar al municipiului
Ambulanta SMURD, implicata intr-un accident in Botosani. Soferul celeilalte masini este un fost viceprimar al municipiului

Interventie cu probleme pentru un echipaj SMURD din municipiul Botosani! Ambulanta cu care se deplasa la locul unei solicitari a fost implicata intr-un accident rutier.

Un mort si trei raniti pe DN 1, dupa impactul violent dintre trei autovehicule. Locul accidentului, filmat din elicopter
Un mort si trei raniti pe DN 1, dupa impactul violent dintre trei autovehicule. Locul accidentului, filmat din elicopter

O persoana a murit si alte trei au fost ranite, una dintre ele fiind preluata de un elicopter SMURD, dupa un accident produs vineri pe DN 1, intre Ploiesti si Brasov, in care au fost implicate trei autoturisme.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan vorbește despre ”problemele din justiție”, după ce a primit de la magistrați ”sute de pagini”
Președintele Nicușor Dan vorbește despre ”problemele din justiție”, după ce a primit de la magistrați ”sute de pagini”

Presedintele României, Nicușor Dan, susține astăzi, de la ora 14:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, care va putea fi urmărită LIVE pe www.stirileprotv.ro.  

Marş memorial pe 21 decembrie, de la Piaţa Victoriei la Piaţa Revoluţiei: „Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine”
Marş memorial pe 21 decembrie, de la Piaţa Victoriei la Piaţa Revoluţiei: „Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine”

Un marş memorial pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei, este anunţat pentru 21 decembrie, de la ora 17.00.

S-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România: ”Am fost inconștienți”
S-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România: ”Am fost inconștienți”

În 20 decembrie s-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Sirenele, care atunci anunțau că oamenii și-au recâștigat libertatea, au răsunat din nou în oraș, în semn de omagiu.