Statul da o mana de ajutor romancelor diagnosticate cu cancer la san. "Implantul nu e un lux"

×
Publicitate

In al 12-lea ceas dupa ce cancerul de san a facut ravagii printre romance, autoritatile au decis sa acopere cu bani de la buget implantul mamar, in urma unei amputatii oncologice.

O comisie de specialisti va decide pentru fiecare caz in parte daca interventia estetica se poate face in acelasi timp cu extirparea tumorilor. Costul standard al unui implant va fi de 500 de euro.

Desi este cel mai frecvent tip de cancer, daca este depistat in stadiu precoce, sansele de recuperare merg pana la 94 la suta. Insa abia acum legiuitorii accepta ca amputatia sanului cu tumora maligna e doar primul pas in vindecare.

"Pierderea unui simbolism atat de coplesitor cum este sanul este o lovitura foarte grea. Iar reintegrarea intr-o viata normala in care nu traieste sub spectrul cancerului este foarte importanta. E una din acele instante rare in care chirurgia este o interventie psihosociala", explica medicul psihiatru Vlad Stroescu.

O pacienta care traieste de 5 ani fara un san a marturisit ca bolnavele aflate in situatia ei, care n-au avut bani de implant siliconic, folosesc de la bureti la pungute cu nisip sau fasole, ca sa nu se simta mai putin femei.

"Te mai ajuta psihic sa treci peste trauma"

Mastectomia, adica indepartarea chirurgicala a sanilor, ramane cea mai frecventa optiune de tratament pentru cele peste 8000 de romance nou diagnosticate, in fiecare an, cu cancer de san. Proteza care imita aspectul natural poate fi implantata chiar in timpul operatiei, insa doar o cincime dintre paciente isi permit acest lucru. Cel mai mic pret al pietei pentru o proteza este 11 mii de lei.

Costurile se dubleaza, daca sunt scosi ambii sani, ceea ce fac, mai nou, de teama recidivei, cei mai multi medici.

Centrele oncologice deschid deja listele de asteptare pentru decontul implanturilor. Psihiatrii spun ca, pe langa sustinerea financiara, femeile ar trebui asistate tot timpul de un terapeut.

"Toate ghidurile medicale pentru oamenii cu cancer prevad si un suport psihologic din oficiu, nu ca un lux, ori acest lucru nu se intampla. Medicii de la noi nu sunt formati pentru asa ceva", spune Vlad Stroescu, medic psihiatru.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ce aveau in comun cele doua persoane care au murit din cauza gripei in Mures si Galati. Virusul A-H1 le-a agravat starea

Un barbat si o femeie au murit din cauza gripei sezoniere. Aveau si alte boli si nu s-au vaccinat, iar gripa le-a agravat starea si i-a doborat. In ambele cazuri, analizele facute de Institutul Cantacuzino au aratat prezenta virusului A-H1.

Incompetenta sau sabotaj. Institutiile statului incearca sa afle cum a fost contaminat lotul antigripal de la Cantacuzino

Anchete paralele conduse de SRI, Curtea de Conturi si Corpul de Control al premierului incearca sa lamureasca modul in care s-a produs contaminarea lotului antigripal de la ''Institutul Cantacuzino''.

Cazul vaccinului antigripal de la Cantacuzino. Nicolaescu a sesizat SRI si vorbeste de CONTAMINARE intentionata

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, sambata, raspunzand unei intrebari privind o posibila contaminare intentionata a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, ca a primit astfel de informatii si sesizat SRI.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.