Părinţi obligaţi de instanţă să-şi trateze copilul, în Iaşi. De ce refuză să meargă la spital

×
Publicitate

Părinţii unei fetiţe de zece ani din judeţul Iaşi, care suferă de cancer, sunt obligaţi de magistraţi, prin ordonanţă preşedinţială, să continue tratamentul micuţei.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi a dat în judecată o familie din localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi, iar Judecătoria Răducăneni a emis o ordonanţă preşedinţială prin care obligă părinţii să continue tratamentul fetiţei în vârstă de zece ani.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat joi că în urmă cu o zi instituţia a primit decizia scrisă a instanţei şi că se vor face toate demersurile pentru ca fetiţa să continue tratamentul şi eventual să fie supusă unei intervenţii chirurgicale. Bantaş a spus că dacă familia refuză în continuare tratamentul fetiţei, se va apela inclusiv la executorul judecătoresc.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi a dat în judecată familia din Răducăneni după ce medicii au informat instituţia că părinţii nu şi-au adus fetiţa la tratament din luna iulie, deşi copilul este diagnosticat cu cancer renal în stare avansată şi necesită o intervenţie chirurgicală.

Fetiţa a fost operată la vârsta de patru ani, însă boala copilului a recidivat.

Părinţii copilului le-au declarat jurnaliştilor că nu au încredere în medici şi că se tem că în cazul unei noi intervenţii chirurgicale îi vor fi furate organele.

Totodată, părinţii au mai spus că instanţa nu este compusă din medici şi că fetiţa nu poate fi luată cu forţa din familie, întrucât "este îngrijită exemplar“.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Primul spital pentru copiii bolnavi de cancer construit în România, după 30 de ani

Pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, în România se construiește un spital de stat pentru copiii bolnavi de cancer. Nu autoritățile au demarat lucrările, ci o asociație care a reușit să strângă 4 milioane de euro.

Bebeluș salvat printr-o transfuzie intrauterină, de către medici din Iași

Medicii de la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi au reuşit să salveze un bebeluş printr-o transfuzie intrauterină. Manevra le-a dat mari emoţii, dar a fost un succes.

Vlad Voiculescu critică soluția găsită de autorități în cazul crizei de imunoglobulină

Fostul ministrul al Sănătății în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu, l-a criticat pe premierul Mihai Tudose, după ce a decis, împreună cu Florian Bodog, să elimine taxa clawback, pentru a rezolva criza imunoglobulinei.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.