Curtea de Apel a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale

61906688

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale, anunţă Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

"Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei", a precizat sursa citată.

Preşedinte USR Bucureşti, Roxana Wring, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă, a apreciat că aceste companii sunt "un eşec managerial şi financiar de proporţii".

"Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă", a susţinut Wring.

Ea a adăugat că actualul primar general "a girat şi a forţat împotriva legii" înfiinţarea acestor companii.

"Actualul primar este cel care a dat peste jumătate de miliard de euro către aceste structuri înfiinţate peste noapte. Şi actualul primar trebuie să plătească. Gabriela Firea este singurul vinovat pentru cel mai mare dezastru edilitar şi financiar din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Am avertizat de fiecare dată că legea este încălcată şi i-am cerut Gabrielei Firea să nu se aventureze într-un astfel de experiment. Din păcate nu a ascultat şi a împins oraşul şi banul public într-o groapă de unde vom ieşi foarte greu", a opinat ea.

Ana Ciceală, consilier municipal USR şi semnatar al acţiunii în instanţă, a precizat că în urma acestei decizii banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei.

"Companiile Gabrielei Firea ar fi putut deveni 22 de 'tel-drumuri' nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman. Pentru că, dacă instanţa nu ar fi pus stop acestei ilegalităţi în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste companii unor indivizi bine conectaţi la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nicio legătură cu binele şi cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanţa a decis că toate companiile sunt înfiinţate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei", a subliniat ea.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61894868
Ilan Laufer și-a postat certificatul de naștere pe Facebook: Sunt român. Am avut o reacție la cald

Ilan Laufer care l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis de antisemitisim după ce președintele a refuzat să-l numească la șefia Ministerului Dezvoltării și-a postat certificatul de naștere pe Facebook.

61939961
Cîţu: "Pentru prima oară PSD taie la rectificare bani de la Educaţie şi Sănătate. Liviu Dragnea să-şi ceară scuze"

Este pentru prima oară când PSD taie bani de la Educaţie şi Sănătate la rectificarea bugetară, iar Liviu Dragnea trebuie să-şi ceară scuze în faţa profesorilor şi educatorilor, a declarat, joi, senatorul PNL Florin Cîţu, relatează Agerpres.

61979851
Tăriceanu a convenit să fie implementate toate recomandările Comisiei de la Veneția, susține Guy Verhofstadt

Guy Verhofstadt, șeful grupului ALDE din Parlamentul European, spune că a convenit împreună cu Tăriceanu implementarea tuturor recomandărilor făcute României de către Comisia de la Veneția.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.