Premierul: "Am luat decizia să declanșăm conflictul juridic de natură constituțională”

62141406

Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că a luat decizia de a declanșa un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, pe tema moțiunii de cenzură depusă de PSD în timpul sesiunii parlamentare extraordinare. 

"Am luat decizia să declanşăm conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privitor la depunerea acestei moţiuni de cenzură. Este fără precedent în 30 de ani şi aici, gândiţi-vă, în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD, să ajungă să facă ce nu s-a făcut în 30 ce ani, să depui moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară. Până acum, toate moţiunile de cenzură, care au fost depuse, au fost depuse în sesiunile parlamentare, nu în vacanţa parlamentară", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că PSD ar fi vrut să voteze moţiunea într-o altă sesiune extraordinară a Parlamentului, dar a revenit şi a prelungit-o pe actuala.

"Mai mult decât atât, într-o sesiune au depus moţiunea, într-o sesiune voiau să citească moţiunea, sigur că s-au prins pe ultima sută de metri şi au prelungit, înainte de citirea moţiunii de cenzură, sesiunea parlamentară, care fusese convocată doar pentru data de 20, prin decizia Birourilor permanente reunite, şi doar pentru pentru citirea moţiunii de cenzură. Probabil voiau, în a treia sesiune extraordinară, să şi dezbată şi să voteze moţiune de cenzură. (...) Este o situaţie care trebuie reglementată printr-o decizie a Curţii Constituţionale pentru a nu permite o încălcare a Constituţiei privitoare la instituţia asta fundamentală care este instituţia moţiunii de cenzură", a explicat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

În opinia sa, demersurile PSD reprezintă "o lipsă de respect" faţă de prevederile constituţionale şi "o băşcălie".

"Invocăm conflictul, din punctul nostru de vedere, acest lucru trebuie clarificat. Din punctul nostru de vedere, litera şi spiritul Constituţiei duc la o concluzie foarte clară şi anume că moţiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile parlamentare, nu în vacanţa parlamentară, sesiunile extraordinare se convoacă în vacanţa parlamentară", a spus Orban.

El a informat că sesizarea la CCR ar urma să fie depusă joi sau vineri, adăugând că este neconstituţională continuarea procedurii privind moţiunea de cenzură până când se pronunţă instanţa constituţională.

"Suntem pregătiţi, în cursul zilei de astăzi, să finalizăm sesizarea cu toate argumentele constituţionale. Fie în cursul zilei de astăzi, fie în cursul zilei de mâine vom depune sesizarea. Sigur că, şi aici le spun foarte clar celor de la PSD, nu vă jucaţi cu focul, nu forţaţi procedura privitoare la moţiunea de cenzură. Până nu se pronunţă Curtea Constituţională, din punctul meu de vedere, este neconstituţional să se deruleze în continuare procedura, deşi noi suntem pregătiţi pentru a face faţă acestei moţiuni de cenzură în orice moment, dar eu cred că a nu ţine cont de acest conflict juridic de natură constituţională şi a te duce înainte fără niciun fel de noimă, fără niciun fel de gândire ar fi o dovadă suplimentară de nesocotire a Constituţiei şi a democraţiei în România", a completat premierul Orban.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62143197
Senator Pro România, despre moțiunea de cenzură: ”Cred că sunt probleme de constituţionalitate”

Senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu afirmă că moţiunea de cenzură depusă de PSD are probleme de constituţionalitate.

62143125
PSD a prezentat în Parlament moțiunea ”Guvernul PNL- de la pandemie la pande-mită generalizată”

Parlamentarii opoziției au citit in plen reunit textul moțiunii de cenzura. "Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită" este titlul documentului prin care PSD ar vrea sa dea jos Cabinetul Orban.

62140817
Guvernul a aprobat măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în școli

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, în unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, anunţă Ministerul Educaţiei.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.