Nicusor Dan a explicat motivele demisiei din USR: "Raman disponibil pentru partid". Cine va prelua presedintia interimara

×
Codul embed a fost copiat

Nicusor Dan a sutinut o conferinta de presa in care a explicat motivele demisiei din USR, dupa ce a anuntat, in sedinta Biroului National al partidului, ca renunta la fuctia de presedinte.

Nicusor Dan a afirmat, joi, ca pleaca din USR intrucat nu a putut respecta promisiunea facuta celor pe care i-a convins sa intre in partid, potrivit careia Uniunea nu va lua decizii care sa contravina sentimentelor intime, identitare ale membrilor sai.

Nicusor Dan a spus, intr-o conferinta de presa, ca exista trei motive care au stat la baza demisiei sale. In primul rand, disputa legata de cine apara traditiile si cine nu risca sa lase in plan secund problema cine fura si cine nu fura in Romania astfel ca exista posibilitatea ca peste 20 de ani sa se fure din nou in Romania sub pretextul apararii traditiilor.

Al doilea motiv este faptul decizia Biroului National privind referendumul afecteaza sentimentele religioase a unei parti a membrilor USR. ”USR a fost votat si de oameni care sprijina referendumul si de oameni care nu-l sprijina”, a argumentat Nicusor Dan.

El a spus ca ar fi putut trece peste cele doua motive de demisie, insa al treilea nu poate fi trecut cu vederea. ”In zecile de intalniri avute cu oameni pe care am incercat sa-i conving sa ni se alature, le-am promis ca in partid este loc pentru toata lumea, si pentru progresisti, si pentru conservatori, si ca nu va exista o decizie in contradictie cu sentimentele lor identitare (...) Decizia Biroului National vine sa spuna ca unii dintre colegi sunt colegi de mana a doua. Am facut o promisiune pe care nu am putut sa o tin”, a conchis Nicusor Dan.

Citește și
Nicusor_Dan
"Familia traditionala" a incins spiritele in USR. Nicusor Dan, in razboi deschis cu grupul lui Cristian Ghinea
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Raman disponibil pentru USR, daca isi reconsidera decizia pe care a luat-o", a mai spus el.

Presedintele USR Nicusor Dan a anuntat, miercuri seara, dupa sedinta Biroului National, ca demisioneaza din functie, dupa ce conducerea USR a decis prin vot sa se pozitioneze impotriva revizuirii Constitutiei pentru redefiniriea familiei. Dupa vot, Nicusor Dan a parasit sedinta, spunand ca demisioneaza, au declarat pentru News.ro surse din partid.

"S-a votat pentru pozitionarea USR impotriva revizuiriii Constitutiei in privinta familiei. In momentul acela, Nicusor Dan s-a ridicat si a spus ca demisioneaza", a declarat un membru al Biroului National al USR, care a precizat ca un anunt oficial este asteptat joi.

Aceeasi sursa a mai relatat ca toti membrii Biroului National al USR au fost foarte surprinsi si ca unii dintre ei l-au rugat insistent sa nu plece. In ceea ce priveste votul, 11 din cele 21 de voturi exprimate fiind pentru o pozitie ferma impotriva redefinirii familiei, conform aceleiasi surse, nu a fost un vot predictibil, inregistrandu-se si 8 voturi impotriva si doua abtineri.

"S-a votat pozitionarea partidului in sensul de a fi impotriva modificarii Constitutiei. Restul ramane de vazut. A fost un vot strans, foarte strans. Urmeaza sa vedem ce se intampla. Apararent, decizia finala o s-o ia Comitetul Politic
", a declarat pentru News.ro un vicepresedinte USR.

Nicusor Dan a fost criticat recent de Cristian Ghinea pentru lipsa unei pozitii clare a USR pe tema modificarii Constitutiei in sensul redefinirii familiei.

Nicusor Dan catre conducerea USR: Nu voi activa intr-un partid care se defineste ca partid al libertatilor civile

Presedintele demisionar al USR, Nicusor Dan, le-a trimis miercuri seara membrilor Biroului National al partidului un document prin care isi explica refuzul de a accepta pozitionarea formatiunii pe tema revizuirii Constitutiei pentru redefinirea familiei spunand ca refuza sa activeze intr-un partid care se defineste implicit ca un partid al libertatilor civile, deoarece acest lucru ar limita publicul USR.

”Eu nu fac jocuri de putere cu demisia pe masa. V-o spun foarte transant: nu voi activa intr-un partid care se defineste implicit ca un partid al libertatilor civile. Daca asta se va intampla, fie prin vot in Biroul National, fie prin vot in Consiliul Politic, fie prin referendum intern, pe orice chestiune importanta legata de libertati civile vs. valori traditionale, voi parasi USR. O voi face cu eleganta, voi constata ca exista o majoritate de oameni care doresc sa mearga in alta directie decat cea in care am crezut ca vom merge, le voi ura succes si ma voi duce acasa. Nu voi fonda un partid conservator, voi spera sa apara un partid in care sa fie tolerati si progresistii si conservatorii si care sa ma primeasca”, le-a transmis Nicusor Dan colegilor din conducerea USR.

Presedintele demisionar al USR le da membrilor Biroului National al partidului explicatii suplimentare asupra refuzului sau de a accepta pozitionarea formatiunii pe tema familiei: limitarea USR la nisa de 20-30% de public al libertatilor civile, in exterior, si perspectiva plecarii din partid a celor pentru care valorile traditionale sunt foarte importante.

”USR are o imagine inca foarte fragila de partid antisistem, anticoruptie. O pozitionare pe subiectul referendumului, tema puternica pentru ca este legata de identitatea si intimitatea persoanei, tema care va fi amplificata mediatic, va face din USR partidul libertatilor civile. Aceasta va fi imaginea cu care se va identifica USR”, a argumentat Nicusor Dan perspectiva perceptiei din exterior a USR in cazul pozitionarii pe tema familiei.

”In USR sunt oameni pentru care valorile traditionale (printre care familia) sunt foarte importante. Tin de intimitatea si identitatea lor, chiar intr-o raportare transcendenta. Marea lor majoritate sunt capabili sa inteleaga punctul de vedere contrar si sa aiba un dialog. Dar nu se vor simti reprezentati de un partid al libertatilor civile si il vor parasi. Din nou, imi doresc un USR mare”, a explicat Nicusor Dan efectele pe plan intern ale pozitionarii USR pe tema familiei.

El le-a mai spus liderilor partidului ca cel mai mare rau pentru Romania acum este ca tema principala de dezbatere, clivajul social, sa fie pe libertati civile vs. valori traditionale in loc sa fie pe anticoruptie vs. coruptie sau administratie functionala vs. administratie politizata.

”Prin pozitionarea USR in dezbaterea libertati civile vs. valori traditionale ajutam aceasta tema sa se legitimeze a tema fundamentala de dezbatere. Una este sa avem un referendum apatic, in care nu exista dusman, alta este sa avem un referendum toata lumea contra USR”, a mai spus Nicusor Dan in documentul trimis liderilor USR inainte de sedinta Biroului National in care s-a luat decizia pozitionarii partidului impotriva revizuirii Constitutiei pentru modificarea definitiei familiei.

Elek Levente, liderul USR Cluj, va prelua presedintia interimara a partidului dupa demisia lui Nicusor Dan

Presedintele USR Cluj, Elek Levente, va prelua sefia interimara a Uniunii Salvati Romania dupa demisia lui Nicusor Dan, deoarece este vicepresedintele care a obtinut cel mai mare numar de voturi la congresul partidului.

Elek Levente a obtinut cel mai mare numar de voturi la congresul USR desfasurat la Cluj Napoca intre 12 si 14 mai 2017. Levente a fost votat vicepresedinte de 226 dintre cei 260 de delegati ai Congresului, obtinand un numar mai mare de voturi chiar decat Nicusor Dan, care a fost ales presedinte cu 173 de voturi ”pentru”.

Levente este si presedintele USR Cluj.

Potrivit statutului USR, in cazul vacantarii functiei de presedinte al partidului, locul acestuia va fi luat de catre vicepresedintele care a obtinut la ultimul Congres cel mai mare numar de voturi, declansandu-se imediat procedura de Congres extraordinar in vederea alegerii noului presedinte.

Elek Levente are 46 de ani si este student in anul IV la Facultatea de drept a Universitatii Babes-Bolyai si in prezent lucreaza in domeniul transporturilor rutiere. Potrivit descrierii de pe site-ul USR, in decursul timpului a trecut prin diferite posturi in companii de transport atat cu capital de stat, cat si cu capital privat. De 9 ani este managerul de transport al unei companii private de transport rutier de marfuri cu activitate exclusiv pe teritoriul UE, operand in special pe pietele de transport din Germania, Franta si Benelux.

Levente este membru fondator si presedinte al Asociatiei pentru Protectia Urbanistica a Clujului (APUC), organizatie civica, in cadrul careia a militat impotriva abuzurilor urbanistice din oras.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Liderul USR Nicusor Dan ar fi anuntat ca demisioneaza din functie.
Liderul USR Nicusor Dan ar fi anuntat ca demisioneaza din functie. "Biroul National a luat o decizie, e singura stire azi"

Presedintele USR Nicusor Dan a anuntat, miercuri seara ca demisioneaza din functie, dupa ce conducerea USR a decis prin vot sa se pozitioneze impotriva revizuirii Constitutiei pentru redefiniriea familiei.

"Familia traditionala" a incins spiritele in USR. Nicusor Dan, in razboi deschis cu grupul lui Cristian Ghinea

Modificarea Constitutiei solicitata de Coalitia pentru Familie potrivit careia, in Romania, familia se intemeiaza doar pe uniunea dintre un barbat si o femeie a tulburat apele in USR.

Nicusor Dan: USR are doua probleme: conflictul dintre progresisti si conservatori si lipsa de colegialitate si de incredere
Nicusor Dan: USR are doua probleme: conflictul dintre progresisti si conservatori si lipsa de colegialitate si de incredere

Sunt tensiuni in USR. La o jumatate de an de la alegerile parlamentare formatiunea politica s-a impartit in doua tabere. A spus-o chiar Nicusor Dan, la congresul de la Cluj. Deputatul are cele mai multe sanse sa fie reales presedinte.

Dacian Ciolos a respins invitatia lui Nicusor Dan de a se inscrie in USR. Care a fost motivul pentru care a luat decizia
Dacian Ciolos a respins invitatia lui Nicusor Dan de a se inscrie in USR. Care a fost motivul pentru care a luat decizia

Dacian Ciolos a anuntat ca respinge invitatia de a se inscrie in USR. Decizia, spune fostul premier, a luat-o dupa primele discutii pe care le-a avut cu liderul Uniunii Salvati Romania, Nicusor Dan.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.