SUA vorbesc de ”progrese substanţiale” pentru a reduce tensiunile comerciale cu China

62524798
Shutterstock

SUA au raportat "progrese substanţiale" la finalul a două zile de negocieri cu China la Geneva, pentru a reduce tensiunile comerciale între cele două economii, cele mai mari din lume, relatează AFP.

Duminică, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că discuţiile au dus la 'progrese substanţiale', într-o declaraţie scurtă dată presei la finalul întâlnirii de două zile cu vicepremierul chinez He Lifeng.

Divergenţele comerciale dintre cele două ţări, amplificate de un război al taxelor vamale, "nu sunt atât de mari pe cât s-ar fi putut imagina", a adăugat Jamieson Greer, reprezentantul american pentru Comerţ, în faţa jurnaliştilor în Elveţia.

Cei doi oficiali nu au răspuns la nicio întrebare, iar Bessent a precizat că detaliile planului aflat în discuţie vor fi prezentate luni.

Sâmbătă seară, comentând discuţiile de la Geneva, preşedintele american Donald Trump părea să vrea să înceapă de la zero, după ce a impus taxe vamale din ce în ce mai mari asupra produselor chinezeşti de sute de miliarde de dolari importate în Statele Unite. Beijingul a răspuns prin măsuri similare.

"O reluare de la zero a fost negociată într-un mod prietenos, dar constructiv", a scris Trump pe reţeaua Truth Social, adăugând cu majuscule şi cu multe semne de exclamare: "AU FOST REALIZATE MARI PROGRESE!!!".

De partea chineză, nimic nu a fost făcut public, cu excepţia unei relatări a agenţiei de presă Xinhua care a calificat discuţiile de pe malul Lacului Geneva drept o "etapă importantă în promovarea soluţionării litigiului". Totuşi, delegaţia urma să se exprime duminică seara.

Importanţa mizei acestor discuţii s-a reflectat în nivelul ridicat de reprezentare.

Negocierile au avut loc cu uşile închise la reşedinţa reprezentantului elveţian la Naţiunile Unite, o vilă luxoasă situată pe malul stâng al Lacului Geneva.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina. Ce ar putea dezvălui

Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP.

Mii de persoane din Germania au ieşit în stradă pentru a cere interzicerea AfD. „Nu este un partid normal”

Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigraţie contestă o decizie a serviciilor de informaţii interne de a-l clasifica drept „extremist” de dreapta, relatează AFP.

 

Zelenski anunță că acceptă negocieri directe cu Rusia: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică, într-un mesaj pe X, că acceptă negocierile directe cu Rusia şi, mai mult, va merge personal să discute cu Moscova la Istanbul, aşa cum a propus liderul de la Kremlin.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.