Regele Charles al Marii Britanii va ajunge în spital. Anunțul oficial al Palatului Buckingham

62388078

Regele Charles al III-lea se va prezenta săptămâna viitoare la spital, pentru a fi tratat pentru o problemă medicală pe care o are la prostată.

Potrivit BBC News, Palatul Buckingham a precizat că afecțiunea regelui este benignă, dar că acesta va fi supus unei "proceduri de corecție".

Angajamentele publice ale regelui în vârstă de 75 de ani vor fi amânate pentru o scurtă perioadă de recuperare, a precizat palatul.

Anunțul vine la scurt timp după ce s-a aflat că Prințesa de Wales se află în spital după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale.

"La fel ca mii de bărbați în fiecare an, Regele a solicitat tratament pentru prostata mărită", se arată în comunicat.

Mărirea benignă a prostatei este frecventă la bărbații de peste 50 de ani și nu este, de obicei, o afecțiune gravă, potrivit site-ului serviciului public de sănătate al Marii Brtanii.

Afecțiunea nu înseamnă că pacientul are un risc crescut de a dezvolta cancer de prostată.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62364658
Problemele ridicate de agricultori la protestele din întreaga Europă, discutate în plenul PE într-o dezbatere neprogramată

Eurodeputaţii au dezbătut miercuri, în plenul Parlamentului European, problemele ridicate de agricultori în timpul protestelor din ultimele zile din întreaga Europă, cerând surse financiare suplimentare de la Comisia Europeană.

62418406
Doi soți au fugit în aceeași zi de acasă pentru că nu se mai suportau, deși aveau copii. Bărbatul spune că femeia îl bătea

Doi soți din Italia au fugit în aceeași zi de acasă pentru că nu se mai suportau, deși au doi copii împreună. Bărbatul a reclamat faptul că femeia îl bătea frecvent, inclusiv de față cu copiii.

 

62389154
Serghei Lavrov va participa la discuţiile din Consiliul de Securitate al ONU despre Ucraina şi Orientul Mijlociu

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va participa începând de luni la New York la şedinţele Consiliului de Securitate al ONU, pentru a lua parte la dezbaterile despre Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro a atins un nou record

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.