Problemele ridicate de agricultori la protestele din întreaga Europă, discutate în plenul PE într-o dezbatere neprogramată

×
Publicitate

Eurodeputaţii au dezbătut miercuri, în plenul Parlamentului European, problemele ridicate de agricultori în timpul protestelor din ultimele zile din întreaga Europă, cerând surse financiare suplimentare de la Comisia Europeană.

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Vojciechovski, a declarat în plenul PE că "dezbaterea vine la momentul oportun şi este foarte necesară".

El a spus că principala problemă pentru agricultori o reprezintă Rusia şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei şi efectele sale. Janusz Vojciechovski a menţionat că fermierii au primit ajutoare în valoare de 9 miliarde de euro în ultimii doi ani, în contextul în care în 2021 doar 16% din exporturile agricole de pe piaţa europeană proveneau din Ucraina, iar în prezent această cantitate este de 50%.

Comisarul pentru agricultură a afirmat că un motiv de nemulţumire este tranziţia ecologică prevăzută de Politica Agricolă Comună. "După un an de implementare, cred că am ajuns la un compromis de calitate, la un echilibru, între funcţia productivă a agriculturii şi obligaţiile pe care le avem pentru climă şi mediu", a spus el.

În final, el a făcut apel la fermieri să nu permită ca diferenţele de opinie să producă dezbinare.

Eurodeputata Clara Aguilera, din grupul S&D, a subliniat rolul important pe care-l au agricultorii. "Politica noastră ecologică, pe care nu o explicăm bine, implică un efort din partea noastră de consens cu agricultorii pentru a o duce la bun sfârşit", a pledat ea.

Ulrike Muller, din grupul Renew, a afirmat că în Germania au loc cele mai mari proteste ale agricultorilor din 2008. "Agricultorii din Europa nu vor supravieţui pe termen lung şi nu mai suportă acest lucru. Trebuie să ne gândim la o nouă politică agricolă", a afirmat eurodeputata.

Krzysztof Jurgiel, din grupul Europenilor Conservatori şi Reformişti, a spus că este nevoie de sume noi de la Comisia Europeană. "Sumele alocate Poloniei din planul de redresare şi rezilienţă trebuie dezgheţate. Comisia Europeană trebuie să înceapă să-i asculte pe agricultori şi să le respecte părerile", a adăugat el.

Eurodeputatul român Daniel Buda a afirmat că sectorul agricol din UE este astăzi afectat de inflaţie, secetă, inundaţii, lipsa forţei de muncă şi războiul din Ucraina.

"Din România şi până în Germania, fermierii şi-au lăsat casa, masa şi familia pentru a-şi striga neputinţa. Mi-aş fi dorit, domnule comisar, să aveţi un mesaj mai clar pentru cei aflaţi astăzi în stradă. Rezerva de criză s-a dovedit a fi insuficientă. De aceea solicit Comisiei Europene să vină cu noi surse financiare care să fie la dispoziţia fermierilor", a cerut europarlamentarul PNL.

"Cer partidelor extremiste să nu se urce pe durerile fermierilor pentru a-şi face capital politic", a mai pledat el.

Eurodeputatul Dacian Cioloş, din grupul Renew, a spus că cererile agricultorilor de bună credinţă sunt justificate.

"Avem nevoie de o gestiune mai bună a resurselor naturale, da, trebuie să ajutăm Ucraina să exporte cereale în zonele care au nevoie de ele, dar acest lucru trebuie făcut împreună cu fermierii", a pledat fostul comisar european pentru agricultură.

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a avut şi el o intervenţie critică faţă de comisarul european pentru agricultură, Janusz Vojciechovski.

"Domnule comisar, fermierii din ţara mea şi din toată Europa au nevoie de sprijin. Trebuie să coborâţi din turnul de fildeş şi să discutaţi cu ei", a spus Negrescu, care este vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni.

"Trebuie să sprijinim modernizarea agriculturii şi să-i sprijinim mai mult pe cei care trăiesc în mediul rural", a mai pledat el.

Eurodeputatul Renew Vlad Gheorghe le-a cerut oamenilor care sunt în stradă să nu renunţe la proteste. "Nu renunţaţi până când nu vă primiţi drepturile care vi se cuvin", a spus el în plenul PE.

El li s-a adresat fermierilor şi le-a spus că sunt bani destui şi că sunt minţiţi când li se spune că nu sunt bani.

"Miliarde de euro pleacă de la UE către România. Dar nu ajung decât la colegi ai celor din guvern", a mai spus Vlad Gheorghe.

În ceea ce priveşte fondurile disponibile în prezent pentru agricultură, eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, care este raportor pentru bugetul UE pe 2024, a declarat înainte de dezbatere că există o rezervă de 450 de milioane de euro în bugetul UE pe 2024 pentru acest capitol.

"În momentul de faţă, aceasta este suma alocată pentru situaţii neprevăzute în agricultură şi aceştia sunt bani care pot fi mobilizaţi în caz de catastrofă naturală, în caz de secetă, în caz de inundaţii, dacă fermierii sunt afectaţi, dacă există volatilitate mare de preţ, şi adevărul este că în fiecare dintre ultimii ani UE a mobilizat o parte a acestei rezerve pentru a ajuta fermierii", a afirmat Mureşan într-un briefing la Strasbourg.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62418406
Doi soți au fugit în aceeași zi de acasă pentru că nu se mai suportau, deși aveau copii. Bărbatul spune că femeia îl bătea

Doi soți din Italia au fugit în aceeași zi de acasă pentru că nu se mai suportau, deși au doi copii împreună. Bărbatul a reclamat faptul că femeia îl bătea frecvent, inclusiv de față cu copiii.

 

62389154
Serghei Lavrov va participa la discuţiile din Consiliul de Securitate al ONU despre Ucraina şi Orientul Mijlociu

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va participa începând de luni la New York la şedinţele Consiliului de Securitate al ONU, pentru a lua parte la dezbaterile despre Ucraina şi Orientul Mijlociu.

62220213
Răsturnare de situaţie în cazul incidentului fatal cu Alec Baldwin. Ce înțelegere i-a fost propusă armurierei

O nouă răsturnare de situaţie în cazul incidentului fatal cu Alec Baldwin pe platoul de filmare a filmului "Rust".

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.