Politia germana a reusit sa il captureze pe jihadistul ISIS care pregatea un atac cu bomba. Agentii l-au gasit deja legat

×
Publicitate

Autoritatile din Germania au reusit sa il captureze luni dimineata pe suspectul sirian care planuia, se pare, un atac terorist intr-un aeroport.

UPDATE 08:35 Jaber Al-Bakr a fost capturat luni dimineata, a anuntat politia. El se ascundea in Leipzig, intr-un apartament din cartierul Paunsdorfin care locuiau doi sirieni. Acestia l-au primit in casa atunci cand Al-Bakr le-a cerut gazduire peste noapte, apoi au sunat la politie. Potrivit Spiegel, oamenii legii l-au gasit legat pe Al-Bakr.

politie Germania

Politia a organizat duminica un nou raid duminica intr-un alt apartament, dupa ce sambata a gasit explozibil in locuinta individului. De asemenea, oamenii legii au interogat un barbat, banuit ca ar fi colaborat cu sirianul.

Intre timp, in Berlin, au fost inasprite masurile de securitate. Iar in apropierea aeroportului, un agent de politie verifica fiecare masina. Oamenii legii se tem ca sirianul - care se ascunde, se pare, foarte bine - ar putea avea explozibil la el.

Politia germana a arestat duminica un presupus complice al tanarului sirian suspectat de pregatirea unui atentat, inca negasit in pofida desfasurarii politienesti si controalelor inasprite in toata tara. In absenta capturarii suspectului principal in varsta de 22 de ani si inregistrat sub numele Jaber Al-Bakr, care le-a scapat sambata, anchetatorii se concentreaza asupra anturajului sau.

politie in Chemnitz

Barbatul inculpat si arestat duminica, tot de cetatenie siriana, este "suspectat de complicitate' in "pregatirea unui atentat', a indicat pentru AFP un purtator de cuvant al politiei locale. El fusese arestat in ajun pentru verificari si s-a dovedit a fi alt locatar al apartamentului din Chemnitz, in care a fost descoperita o importanta cantitate de explozibil sambata, a adaugat el.

Fortele de interventie speciala ale politiei au arestat duminica alt apropiat al suspectului din Chemnitz, in cursul unei perchezitii in cursul careia au fost nevoite sa arunce in aer usa unui apartament. Individul respectiv este 'obiectul unui interogatoriu', a precizat politia.

In ajun, politia descoperise 'mai multe sute de grame' dintr-o 'substanta exploziva mult mai periculoasa decat TNT' in locuinta ocupata de suspect si inchiriata de presupusul complice. Potrivit presei germane, ar fi vorba despre 500 g de TATP, substanta utilizata de jihadistii gruparii Statul Islamic, care poate fi fabricata din produse disponibile in comert.

Aproximativ 1 kg de produse chimice, precum si detonatoare si ustensile care puteau fi utilizate la fabricarea bombelor au fost de asemenea confiscate, potrivit cotidianului Suddeutsche Zeitung. Suspectul era in contact prin internet cu Statul Islamic, conform publicatiei.

Parchetul federal german a anuntat ca deschide o ancheta. 'Totul arata ca suspectul avea intentia sa comita un atentat islamist', a anuntat el. Nu este exclus ca suspectul sa fi putut fugi cu o parte din explozibil pentru ca a fost vazut alergand cu un rucsac in spate, precizeaza ziarul.

O polemica s-a declansat in Germania cu privire la conditiile in care Jabel Albakr a putut scapa politiei sambata dimineata, in timp ce era sub supravegherea serviciului de informatii interne. Serviciul respectiv alertase vineri politia locala, cerandu-i sa intervina din cauza riscului unui atentat iminent.

'Eram pe cale sa pregatim interventia cand el a parasit imobilul', a afirmat politia. Mai multe canale media germane vorbesc despre o 'minciuna gogonata'. Fortele de ordine s-ar fi intalnit nas in nas cu suspectul in timp ce se apropiau de locuinta lui si ar fi incercat fara succes sa-l opreasca tragand un foc de avertisment in aer.

Fortele de ordine s-au aparat argumentand ca un tir direct asupra sirianului ar fi putut declansa o explozie. Al Bakr a putut in final sa dispara in circumstante inca neclare si era cautat inca asiduu duminica seara.

Suspectul este un solicitant de azil sosit ilegal in Germania in februarie 2015, adica cu mai multe luni inainte de marele val de migranti din toamna. El a obtinut statutul de refugiat in iunie a aceluiasi an.

Germania a cunoscut in iulie doua atentate comise de refugiati si revendicate de gruparea jihadista Statul Islamic. Alte cateva au fost dejucate in ultimele luni. Aceste actiuni au contribuit la nelinistea opiniei publice fata de solicitantii de azil si au plasat-o sub presiune pe cancelarul Angela Merkel

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61839026
Femeile au povestit pe Twitter situatiile in care au fost agresate sexual, ca protest la declaratiile facute de Donald Trump

Declaratiile scandaloase facute de Donald Trump la adresa femeilor au declansat o reactie in lant pe retelele de socializare. Totul a inceput cu postarea autoarei Kelly Oxford.

61839007
Tara in care au murit 3800 de oameni in 100 de zile. Imaginile macabre ale "razboiului impotriva drogurilor". GALERIE FOTO

Razboiul impotriva drogurilor a facut peste 3800 de victime in ultimele trei luni, in Filipine. Rodrigo Duerte, presedintele tarii, a declarat ca nu va renunta la lupta sa, intr-un discurs controversat

61838986
Prima nunta regala din ultimii 70 de ani, in Albania. O cunoscuta actrita s-a casatorit cu Printul Mostenitor Leka II. FOTO

In Albania a avut loc a doua nunta regala din istoria tarii si prima din ultimii 78 de ani.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.