Miniștrii Apărării din statele membre NATO se reunesc la Bruxelles. Despre ce vor discuta

62087187
iStock

Miniştrii apărării din ţările membre ale NATO se reunesc joi şi vineri la Bruxelles pentru a aborda probleme cheie pentru organizaţie.

Înaintea reuniunii de două zile, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat subiectele de discuţie, printre care misiunile şi operaţiunile NATO, îmbunătăţirea pregătirii forţelor NATO, progresul înregistrat în ceea ce priveşte o partajare mai echitabilă a sarcinilor şi rezistenţa sistemelor de telecomunicaţii, conform site-ului Alianţei Nord-Atlantice.

Potrivit oficialului citat, reuniunea ar trebui să permită "să aplaneze divergenţele" apărute în cadrul Alianţei după operaţiunea lansată în nord-estul Siriei de Turcia, unul dintre membrii organizaţiei.

"Nu se poate nega că există divergenţe", a recunoscut Stoltenberg în timpul prezentării reuniunii ministeriale. "Dezacordurile dintre aliaţi pun probleme şi de aceea avem nevoie de o discuţie sinceră şi deschisă" în cadrul unei reuniuni ministeriale, a explicat el, potrivit Agerpres.

NATO nu a condamnat operaţiunea militară lansată în 9 octombrie de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan împotriva miliţiilor kurde aliate ale coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic (SI), alianţă formată de SUA şi la care participă Turcia şi mai multe ţări din UE membre ale NATO.

Jens Stoltenberg a refuzat miercuri să condamne această intervenţie. În schimb, el a insistat asupra "îngrijorările legitime pentru securitatea sa" avansate de Turcia pentru a desfăşura această operaţiune.

În acelaşi timp, el a subliniat necesitatea de a continua lupta împotriva SI, pentru că această luptă "nu s-a încheiat". "Califatul a fost înfrânt de coaliţia internaţională la care participă NATO, însă trebuie evitată resurgenţa", a susţinut el.

Turcia a acceptat la 17 octombrie să-şi suspende ofensiva timp de cinci zile la cererea SUA. Un acord între Ankara şi Washington prevede punerea în aplicare a unei "zone de securitate" de 32 de kilometri în interiorul teritoriului sirian.

"Suntem încurajaţi de rezultatele acestui acord. (...) Acum urgenţa este menţinerea unui acord politic", a spus Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a refuzat să facă vreun comentariu asupra acordului încheiat marţi între Turcia şi Rusia, aliata preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pentru o preluare a controlului în sectoare ale benzii frontaliere ce mărgineşte zona unde armata turcă şi-a declanşat intervenţia.

Obiectivul declarat este de "a facilita" retragerea forţelor kurde ale Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG) şi dezarmarea lor în zonă.


 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62087186
Trump vrea să mai construiască un zid, dar într-un stat care nu se învecinează cu Mexicul
Prioritate în lupta împotriva imigraţiei ilegale, Donald Trump a promis miercuri că va construi un zid în statul american Colorado.
62087166
Parlamentar exmatriculat de la facultate după ce a plătit sosii să dea examene în locul său
Un parlamentar din Bangladesh a fost exmatriculat dintr-o universitate, după ce a încercat să angajeze 8 sosii, pentru a da examenele în locul său.
62084997
Ceremonia de numire a Codruței Kovesi în funcția de procuror șef-european. VIDEO
Decizia privind numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european a fost semnată miercuri în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Strasbourg.