Manifestatii violente impotriva SUA in Afganistan, dupa ce americanii au ars exemplare din Coran

Proteste anti-americane

Cel putin o persoana a murit si alte 20 au fost ranite miercuri, la Kabul, in timpul unor mitinguri organizate impotriva Statelor Unite, dupa ce militari americani au ars exemplare ale Coranului.

Anterior, un oficial din Ministerul Sanatatii afirma ca unsprezece manifestanti au fost raniti prin impuscare. "Toti sufereau de rani prin impuscare si au fost raniti in timpul manifestatiei", iar "doi sunt in stare critica", a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.

Politia afgana, care a precizat ca mai multe masini au fost incendiate si magazine distruse, a negat ca ar fi deschis focul asupra manifestantilor. Mii de afgani, inarmati cu cocteiluri Molotov si aruncand cu pietre, au manifestat violent marti in fata celei mai mari baze militare americane din Afganistan, la 60 de kilometri nord de Kabul, acuzand trupele straine ca au ars exemplare de Coran.

Secretarul american al Apararii Leon Panetta, dar si comandantul-sef al Fortei NATO in Afganistan (ISAF), generalul John Allen, au prezentat marti scuze poporului afgan.

Detinutii din Afganistan utilizau exemplare de Coran pentru a comunica

Citește și
Femeie afgana
Torturata si ucisa. Sa nasti trei fete e pacat de moarte in Afganistan

Oficiali americani au declarat marti ca exemplarele de Coran arse la baza militara din Bagram, in Afganistan, au fost retrase deoarece detinutii le utilizau pentru a comunica intre ei, relateaza AFP. Cartile "au fost retrase pentru ca ne temem ca detinutii comunica intre ei" cu ajutorul acestora, a declarat un oficial american sub protectia anonimatului.

Insa alti doi oficiali apreciaza ca aceste carti si documentele islamice ar fi trebuit sa fie retrase in cu totul alt mod.

Generalul John Allen nu a confirmat, insa, in mod oficial ca au fost arse exemplare de Coran, asa cum a dat asigurari politia afgana. El a ordonat efectuarea unei anchete. Un fotoreporter AFP a putut vedea mai multe exemplare de Coran arse pe margini, pe care salariati afgani ai bazei afirma ca le-au salvat de la distrugere.

"Am avut cunostinta de aceste acte, am intervenit imediat si le-am oprit. Documentele recuperate vor fi preluate imediat de autoritatile religioase competente", a comentat, marti, generalul Allen.

Cazurile de profanare a cartii sfinte a islamului de catre militari straini, care se inregistreaza periodic in Afganistan, declanseaza in mod sistematic manifestatii violente. Marti, mii de afgani au inconjurat baza Bagram, situata la nord de Kabul, lansand cocteiluri Molotov care au incendiat una dintre intrari, potrivit unui fotoreporter al AFP prezent la locul protestului. "Sunt cel putin 2.000 de persoane, ele manifesteaza pentru ca exemplare ale Coranului au fost incendiate in interiorul bazei", a declarat un ofiter de politie.

"Anchetam in maniera aprofundata acest incident si luam masurile necesare pentru a ne asigura ca acest lucru nu se mai intampla niciodata. Va asigur... va promit... ca acest act nu a fost intentionat", se arata in comunicatul generalului Allen.

"Vreau sa le multumesc afganilor care ne-au ajutat sa dezvaluim aceasta eroare si care ne-au ajutat imediat sa o corectam", conchide textul.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
Drumul Iadului. Reportaj din Pakistan, unde oamenii isi risca vietile pentru un pumn de dolari.VIDEO
Drumul Iadului. Reportaj din Pakistan, unde oamenii isi risca vietile pentru un pumn de dolari.VIDEO

Jurnalistii de la Al Jazeera au realizat un reportaj deosebit despre modul de viata al unor pakistanezi si felul in care acestia isi duc zilele undeva la granita cu Afganistan, pe un drum care a fost supranumit, sugestiv, "Drumul Iadului".

Torturata si ucisa. Sa nasti trei fete e pacat de moarte in Afganistan
Torturata si ucisa. Sa nasti trei fete e pacat de moarte in Afganistan

Politia afgana este in cautarea unui barbat din provincia Kunduz, care si-a strangulat nevasta dupa ce aceasta a nascut trei fete la rand si nu i-a daruit niciun mostenitor de sex masculin.

Baiatul care a dus de nas intreaga armata a Marii Britanii:
Baiatul care a dus de nas intreaga armata a Marii Britanii: "As fi facut orice ca sa omor talibani"

Un adolescent a mintit armata Marii Britanii ca sa poata lupta pe frontul din Afganistan, chiar daca nici acum nu este considerat suficient de matur pentru unele jocuri pe computer.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.