Încă trei poliţişti, inculpaţi pentru moartea afroamericanului George Floyd

62185918
Getty

Justiţia americană a inculpat vineri încă trei colegi ai lui Derek Chauvin în dosarul decesului afroamericanului George Floyd, pentru ''încălcarea drepturilor constituţionale'' ale acestuia, informează AFP.

Derek Chauvin a fost deja găsit vinovat şi îşi va primi verdictul pe 25 iunie. Pe 25 mai anul trecut, la Minneapolis, în timp ce-l reţinea pe Floyd pentru folosirea de bani falşi, l-a imobilizat presând cu genunchiul gâtul acestuia şi afroamericanul a murit asfixiat.

Ceilalţi trei poliţişti care se aflau la faţa locului, Tou Thao, J. Alexander Kueng şi Thomas Lane sunt acum acuzaţi de justiţie pentru complicitate la crimă, întrucât nu au intervenit să-l oprească pe Derek Chauvin, toţi cei patru fiind în plus inculpaţi pentru că nu i-au acordat lui Floyd primul ajutor.

Cei trei poliţişti vor fi judecaţi în luna august, alături de Chauvin, care riscă astfel încă o sentinţă, în plus faţă de cea din 25 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62188838
OMS acordă o autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul chinezesc Sinopharm
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că a acordat o autorizaţie de urgenţă pentru utilizarea vaccinului chinezesc anti-COVID-19 produs de Sinopharm, relatează Reuters.
62188833
În mijlocul crizei sanitare, premierul Indiei vrea să folosească banii statului pentru a-și renova reședința
De la o zi la alta, statisticile oficiale adăugă sute de mii de cazuri noi de COVID în India. După un nou record, de 414 mii de infectări, India a depăşit pragul de 21 de milioane de cazuri.
62188782
UE analizează un nou tratament împotriva Covid-19. Ce este Sotrovimab
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a lansat o investigaţie privind un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19, relatează vineri dpa.