Două victime ale atacului terorist de la 11 septembrie de la Turnurile Gemene din New York, identificate după 22 de ani

20 de ani de la producerea atentatelor de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center şi Pentagon
Profimedia

Oficialii oraşului New York au identificat alte două victime ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie asupra World Trade Center, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 22 de ani de la evenimentele ce au marcat cursul istoriei secolului XXI.

Bărbatul şi femeia identificaţi sunt cea de-a 1.648-a şi cea de-a 1.649-a victimă identificate de Biroul Medicului Legist Şef, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei New York. Cei doi au fost identificaţi prin teste ADN avansate, se arată în comunicat, scrie CNN, conform News.ro.

Primăria a precizat că nu dezvăluie numele celor două noi victime la cererea familiilor acestora. Acestea sunt primele noi identificări din septembrie 2021, potrivit comunicatului.

Bărbatul a fost identificat prin testarea ADN a rămăşiţelor prelevate în 2001, iar femeia prin testarea ADN a unor rămăşiţe prelevate în 2001, 2006 şi 2013, se arată în comunicat.

Tehnicile utilizate pentru a face aceste identificări la mai bine de două decenii distanţă „includ tehnologia de secvenţiere avansată recent adoptată - mai sensibilă şi mai rapidă decât tehnicile convenţionale de ADN - care a fost utilizată de armata americană pentru a identifica rămăşiţele militarilor americani dispăruţi”, se arată în comunicat.

Citește și
joe biden 11 septembrie
Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ciuda acestor progrese în tehnologia ADN, 40% dintre victime, adică în jur de 1.100 de persoane, despre care se crede că au murit în dezastru, rămân neidentificate.

În total, 2.753 de persoane au fost date dispărute după atacurile asupra turnurilor gemene de la World Trade Center din 11 septembrie 2001. Au fost emise certificate de deces pentru toate cele 2.753 de persoane, deşi activitatea de potrivire a numelor victimelor cu rămăşiţele de la faţa locului continuă.

În comunicatul de presă, medicul legist şef Jason Graham a numit efortul în curs de desfăşurare „cea mai mare şi mai complexă investigaţie medico-legală din istoria ţării noastre”.

Aceste două noi identificări continuă să îndeplinească un angajament solemn pe care l-am făcut pentru a înapoia rămăşiţele victimelor de la World Trade Center celor dragi”, a transmis el.

În timp ce ne pregătim să marcăm comemorarea zilei de 11 septembrie, gândurile noastre se îndreaptă către cei pe care i-am pierdut în acea dimineaţă teribilă şi către familiile lor care continuă să trăiască în fiecare zi cu durerea absenţei celor dragi”, a declarat primarul oraşului New York, Eric Adams. „Sperăm că aceste noi identificări pot aduce o oarecare alinare familiilor acestor victime, iar eforturile continue ale Biroului Medicului Legist Şef atestă angajamentul de neclintit al oraşului de a reuni toate victimele World Trade Center cu cei dragi lor”, a adăugat edilul.

Atacurile de la 11 septembrie 2001, cunoscute sub numele de 9/11, au fost patru atacuri teroriste sinucigaşe coordonate, comise de al-Qaida împotriva Statelor Unite. În acea dimineaţă de 11 septembrie, 19 terorişti au deturnat patru avioane comerciale care urmau să călătorească din regiunile New England şi Mid-Atlantic de pe coasta de est către California. Autorii deturnării au izbit primele două avioane în Turnurile Gemene de la World Trade Center din New York, două dintre cele mai înalte cinci clădiri din lume la momentul respectiv, şi au îndreptat următoarele două zboruri spre ţinte din Washington D.C. sau din apropiere, într-un atac asupra capitalei SUA. Cea de-a treia echipă de terorişti a reuşit să prăbuşească avionul asupra Pentagonului, sediul Departamentului american al Apărării din comitatul Arlington, Virginia, în timp ce al patrulea avion s-a prăbuşit în zona rurală din Pennsylvania, în urma unei revolte a pasagerilor care au împiedicat teroriştii să se îndrepte către ţinta pe care o preconizau.

Atacurile au ucis aproape 3.000 de persoane şi au declanşat un război global împotriva terorismului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
12 răniţi şi 1.200 de persoane evacuate la Hong Kong, în urma unui incendiu la World Trade Center
12 răniţi şi 1.200 de persoane evacuate la Hong Kong, în urma unui incendiu la World Trade Center

Un incendiu important a izbucnit miercuri la Hong Kong, într-o spălătorie din World Trade Center, la Causeway Bay, un turn de 38 de etaje în care se află birouri şi un centru comercial.

Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden
Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden

Ceremonia de la New York ce marchează 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie s-a desfășurat sâmbătă la Memorialul din Manhattan, unde se înălţau cele două turnuri gemene ale World Trade Center (WTC) distruse în atacurile jihadiste ale Al-Qaida.

20 de ani de la producerea atentatelor de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center şi Pentagon. GALERIE FOTO
20 de ani de la producerea atentatelor de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center şi Pentagon. GALERIE FOTO

Statele Unite ale Americii comemorează sâmbătă atentatele jihadiste de la 11 septembrie 2001.

VIDEO. New York: Clădirea One World Trade Center a fost lovită de fulger
VIDEO. New York: Clădirea One World Trade Center a fost lovită de fulger

Un fulger a lovit clădirea One World Trade Center din New York. Momentul a fost filmat, iar imaginile au fost difuzate de BBC.

19 ani de la atacul terorist de la World Trade Center. GALERIE FOTO
19 ani de la atacul terorist de la World Trade Center. GALERIE FOTO

Americanii comemorează astăzi 19 ani de la atacul terorist de la World Trade Center, iar ceremoniile au început deja la Pentagon.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.