Compania aeriană care a început să cântărească pasagerii înainte de îmbarcarea în avion. Care este motivul

62352767

Autoritatea Aeronautică Civilă din Noua Zeelandă cere companiei aeriene naționale să cântărească pasagerii care pleacă în afara țării de pe aeroportul internațional din capitala Auckland, până la data de 2 iulie 2023, relatează CNN.

Programul, pe care Air New Zealand îl numește un sondaj privind greutatea pasagerilor, este o modalitate de a colecta date despre sarcina și distribuția greutății pentru avioane, a transmis compania aeriană.

Cântărim tot ceea ce ajunge în aeronavă – de la marfă, la mâncarea pentru pasageri, până la bagajele din cală, a declarat Alastair James, specialistul în îmbunătățirea controlului sarcinii al companiei aeriene, într-un comunicat.

„Pentru bagajele clienților, ale echipajului și bagajele de mână, folosim greutăți medii, pe care le obținem în urma acestui sondaj”, a adăugat el.

Cantarire

Cu toate acestea, greutatea este un lucru personal pe care nu toată lumea dorește să-l dezvăluie. Pentru a proteja confidențialitatea persoanelor, compania aeriană spune că a făcut datele anonime.

Călătorilor li se va cere să urce pe un cântar digital atunci când fac check-in-ul pentru zborul lor. Informațiile despre greutatea pasagerilor nu vor apărea pe ecranul angajatului care îi înregistrează.

De asemenea, pasagerii își vor pune bagajele pe un alt cântar identic, pentru cântărire separată.

„Știm că a păși pe cântar poate fi descurajant. Dorim să asigurăm clienții noștri că nu există niciun afișaj vizibil nicăieri. Nimeni nu vă poate vedea greutatea, nici măcar noi”, a mai spus Alastair James.

Nu este prima dată când Air NZ le cere pasagerilor să urce pe cântar înainte de a se îmbarca la bordul avioanelor sale. Pasagerii zborurilor interne au participat la un sondaj identic în 2021, dar cel pentru pasagerii zborurilor internționale a fost amânat din cauza pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62306156
Eșec pentru Kim Jong Un. Nu a reușit încercarea sa de a lansa primul satelit de spionaj

Coreea de Nord a anunţat că încercarea sa de a plasa pe orbită primul satelit de spionaj al ţării a eşuat, miercuri.

62343747
Ucraina contraatacă: 4 morţi şi 16 răniţi într-un bombardament asupra regiunii Lugansk, controlată de Moscova

Patru persoane au fost ucise şi 16 rănite într-un bombardament ucrainean asupra satului Karpatî din regiunea Lugansk, a anunţat miercuri centrul de coordonare locală instalat de Moscova, citat de agenţia Reuters, potrivit Agerpres.  

62352740
Incendiu la o rafinărie de petrol din Rusia. Guvernatorul din Krasnodar susține că ar fi fost un atac cu drone

Un incendiu la o rafinărie de petrol din teritoriul rusesc Krasnodar a fost stins după un posibil atac cu drone, potrivit guvernatorului din Krasnodar, Veniamin Kondratiev, transmite CNN.

 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.