In cazul ei, afectiunea s-a manifestat atat de puternic incat britanica Laura Forbes a ramas cheala pe jumatatea superioara a capului. Acum a reusit sa isi controleze pornirile maniace si si-a impus o “norma” de numai zece fire smulse pe zi.

A reusit sa-si invinga boala incercand sa se concentreze la alte lucruri si sa-si pastreze tot timpul mainile ocupate cu altceva. Atunci cand, inconstient, cedeaza tentatiei de a-si smulge parul, se simte extrem de vinovata, povesteste femeia, in varsta de 28 de ani.

“Pot sa spun, in sfarsit, ca detin controlul, in loc ca afectiunea sa ma controleze pe mine”, spune Laura care sufera de tricotilomanie de 14 ani. “Cel mai mare pas inainte a fost sa constientizez ca impulsul de a-mi smulge parul nu va disparea niciodata, dar ar putea deveni controlabil. Alcoolicii vor fi intotdeauna alcoolici, dar unii dintre ei au abilitatea de a controla viciul sau chiar de a ignora dorinta de a consuma alcool. Asa si in cazul meu”.

Si Harriet Gilford, in varsta de 17 ani, sufera de aceeasi afectiune. In octombrie anul trecut a inceput sa mearga la psiholog pentru a invata cum sa depaseasca boala. “Nu realizez cand imi smulg parul. Imi dau seama de ceea ce am facut cand mama, prietenii sau iubitul meu ma intreba “Ce faci acolo?” Dar e prea tarziu. Parul este peste tot in jurul meu”.

Acum, dupa noua luni in care Harriet s-a abtinut de la a-si mai smulge podoaba capilara, parul a reinceput sa-i creasca. Pana acum, adolescenta purta o peruca.

Rusinea ii determina pe tricotilomaniaci sa nu vorbeasca de afectiunea de care sufera. Asa ca, este greu de stiut cate cazuri exista in intreaga lume. Datele estimative apreciaza ca 2 pana la 4% din populatie sufera de aceasta manie, printre care si barbati, la egalitate cu anorexia si atacurile de panica.