Proces cu scandal: iubita generalului Stanculescu, la un pas sa fie linsata

×
Publicitate

In plina goana dupa libertate, generalul Victor Athanasie Stanculescu are probleme serioase. Si de sanatate, dar si cu justitia.


Condamnat la 15 ani de inchisoare pentru evenimentele sangeroase din decembrie 1989, fostul ministru al Apararii Nationale trebuie sa faca fata acum unui puhoi de procese civile, circa 40, reactivate la Timisoara la cererea revolutionarilor.

In plus, si iubita generalului este nevoita sa suporte consecintele acestei condamnari.

Fostul ministru al Apararii a fost incarcerat in ziua de 15 octombrie impreuna cu generalul Mihai Chitac. Ca si acesta, Stanculescu nu a fost inchis alaturi de detinutii de drept comun, ci in Spitalul Penitenciar Jilava.

Imediat dupa incarcerare, Stanculescu a demarat procedurile de intrerupere a executarii pedepsei. Are 80 de ani si invoca probleme de sanatate: neurologice si interne. Tribunalul Militar Teritorial nu poate lua o decizie fara sa-i consulte pe legisti.

Urmatorul termen de judecata a fost fixat peste o saptamana. Pana atunci, revolutionarii se cearta si intre ei. Unii sunt de partea generalului Stanculescu, altii il vor dupa gratii.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
CFR Cluj - Bordeaux : 1- 2! Primavara europeana ramane un vis

Feroviarii din Cluj au terminat meciul condusi de francezii de la Bordeaux, scorul final ramanand 1-2.

Accident groaznic, soldat cu patru morti, la Suceava!

Patru vieti au fost spulberate duminica noapte, intr-unul dintre cele mai grave accidente de circulatie petrecute in ultimii ani in judetul Suceava.

Tot inainte indiferent de consecinte! Profesorii au intrat in greva

Peste 60.000 de profesori romani, au intrat de luni in greva de avertisment in ciuda apelurilor repetate, formulate de presedinte si de premier.

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.