Un copil de 13 ani din Bistriţa-Năsăud a murit după un antrenament de fotbal. Băiatul ar fi băut mai multe energizante

×
Codul embed a fost copiat

Un copil de 13 ani dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a murit după un antrenament de fotbal. Primarul comunei susține că baiatul ar fi consumat mai multe doze cu băuturi energizante.

Totul s-a petrecut miercuri seară, după ora 18, pe terenul de fotbal din localitatea Maieru. Edilul comunei ne-a spus că băiatul ar fi consumat mai multe doze cu energizant înainte de a intra pe teren. Și una dintre profesoarele băiatului a povestit că mai mulții colegi ai copilului i-au transmis că acesta a cosumat pentru a-i da energie mai multe doze din aceste băuturi.

Antrenamentul a durat aproximativ 75 de minute și la el au participat 16 copii. După joc, antrenorul a plecat, însă a confirmat că mulți dintre ei au mai rămas la teren.

La scurt timp, băiatul de 13 ani ar fi încpeut să tremure și să acuze dureri. S-a prăbușit la pământ, iar colegii au fost cei care ar fi sunat la 112, după care și-au anunțat speriați părinții.

Echipajele medicale care au ajuns la fața locului au încercat să îl resusciteze minute în șir însă baiatul nu a mai putut fi salvat. Cunoscuții spun că el nu era cunoscut cu probleme medicale și făcea sport de mult timp.

Citește și
politie sua
Un copil de 12 ani a fost găsit în stare de putrefacție în casă. Tatăl minorului e căutat de poliție. „Un om aspru”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi, cel mai probabil, medicii legiști vor transmite și rezultatele preliminarii ale necropsiei pentru a lamuri cauza mortii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cazul copilului de doi ani, găsit mort în casă: Poliția britanică nu ar fi făcut verificări la cererea asistentei sociale
Cazul copilului de doi ani, găsit mort în casă: Poliția britanică nu ar fi făcut verificări la cererea asistentei sociale

Cazul cutremurător al unui copil de numai 2 ani din Marea Britanie, găsit mort lângă tatăl său, care suferise un atac de cord, stârnește indignare în întregul Regat.  

Un copil de 12 ani a fost găsit în stare de putrefacție în casă. Tatăl minorului e căutat de poliție. „Un om aspru”
Un copil de 12 ani a fost găsit în stare de putrefacție în casă. Tatăl minorului e căutat de poliție. „Un om aspru”

Un copil de 12 ani a fost găsit mort în sufrageria casei, în SUA, în stare avansată de putrefacție. Tatăl minorului este căutat de poliție, scrie Mirror.

Copil de 6 ani, găsit mort într-un apartament. Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce l-ar fi băgat în congelator
Copil de 6 ani, găsit mort într-un apartament. Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce l-ar fi băgat în congelator

Caz șocant în Franța. Un băiețel în vârstă de 6 ani a fost găsit mort într-un apartament din Perpignan (Pyrénées-Orientales). Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce i-ar fi băgat trupul neînsuflețit în congelator.

Părinții unui copil mort din Suceava au refuzat să-i doneze organele care ar fi salvat trei micuți, la sfatul duhovnicului
Părinții unui copil mort din Suceava au refuzat să-i doneze organele care ar fi salvat trei micuți, la sfatul duhovnicului

Caz șocant la Suceava, unde părinții unui băiat aflat în moarte cerebrală au refuzat transplantarea de organe pentru că așa le-ar fi spus duhovnicul lor.  

Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât
Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât

Turistul dispărut în mare la Eforie Nord în urmă cu două zile a fost găsit. Este vorba despre un bărbatul de 35 de ani din Botoșani, care sărise în valuri să salveze un copil și pe tatăl lui.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.