"Presa, ne-ati facut satul de ras! Nici fata nu e usa de biserica". Localnicii din Valeni au sarit in apararea violatorilor

×
Publicitate

Cei sapte tineri din localitatea Valeni, acuzati ca au violat si lipsit de libertate o adolescenta de 18 ani, au semnat miercuri registrul care consemneaza prezenta persoanelor supravegheate sub control judiciar, la Postul de Politie Valeni.

Cei sapte tineri nu au facut nicio declaratie, dar au fost zambitori si dispretuitori la adresa ziaristilor prezenti. Cativa localnici s-au strans la un magazin aflat in preajma Postului de Politie Valeni pentru a-i sustine pe cei sapte tineri, oamenii aruncand cu PET-uri spre grupul de jurnalisti.

"Voi, presa si televiziunile, ne-ati facut satul de ras. Eu stiu bine ce s-a intamplat, am auzit ce s-a intamplat si va spun ca fata nu este usa de biserica. (...) Lasati justitia sa-si faca treaba. Daca judecatorii au decis eliberarea baietilor, au avut motivele lor. Dreptatea o face justitia, nu presa", sustine unul dintre localnici.

localnic, vaslui

Un alt barbat a condamnat faptele violatorilor, dar a afirmat ca astfel de tragedii au loc pentru ca tinerii sunt lasati de izbeliste si nu sunt sustinuti sa lucreze.

"De fapt, aici e vina politicienilor. Ar trebui sa se aplece mai mult asupra tinerilor, sa le creeze locuri de munca. Zona noastra este asa cum este din cauza celor care ne conduc. (...) Nu spun ca cei sapte au o scuza pentru ce au facut, nu zic ca cei care nu lucreaza trebuie sa comita violuri, dar trebuie facut si ceva pentru tineri", a spus sateanul din Valeni.

Prefectul judetului Vaslui, Andrei Puica, a declarat ca va avea o intalnire cu reprezentantii tuturor structurilor Ministerului Administratiei si Internelor din judet pentru a discuta cu privire la actiunile care trebuie intreprinse pentru evitarea unor situatii precum cea a violului comis de cei sapte tineri din Valeni, caz extrem de mediatizat in ultimele zile.

''Am avut o discutie cu domnul Mihai Carp, inspectorul sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, care mi-a spus ca in acest caz, Politia si-a facut datoria, ramanand acum ca justitia sa-si faca treaba. Am inteles ca au fost organizate permanent actiuni de prevenire. Vom vedea ce putem face pentru ca pe viitor astfel de fapte sa fie mai putine. Oricum, fenomenul este greu de controlat. De exemplu, in acest caz vorbim despre o tanara care a urcat in masina unui cunoscut, care a promis ca o duce acasa. Eventual, o sa ne orientam la campanii prin care sa-i orientam pe tineri cu privire la mijloacele de transport pe care le folosesc, sa evite autostopul", a declarat prefectul Andrei Puica.

Cazul celor sapte tineri vasluieni care au violat o adolescenta anul trecut si sunt cercetati sub control judiciar a starnit in ultimele zile reactii dure atat din partea unor persoane publice, cat si a unor asociatii neguvernamentale. Totodata, cetateni din tara si din strainatate s-au solidarizat cu tanara si s-au oferit sa-i acorde sprijin. In timp ce pe retelele de socializare s-a incercat discreditarea victimei, iar in localitatea de domiciliu a violatorilor tanara este considerata vinovata, sustinatorii fetei trimit mesaje si se ofera sa o ajute.

Mai multe persoane fizice, dar si reprezentantii unor asociatii neguvernamentale si-au anuntat prezenta la Vaslui, pe 14 august, cand va avea loc un nou termen in proces, pentru a o sustine pe tanara.

Plasarea sub control judiciar a tinerilor acuzati de viol a fost condamnata public si printr-o petitie on-line, care a adunat in cateva zile peste 200.000 de semnaturi, cerandu-se arestarea preventiva a violatorilor.

In urma reactiilor din partea societatii civile, a politicienilor si a simplilor cetateni care au transmis mesaje de sustinere pentru fata abuzata, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul General au dispus verificari privind legalitatea procedurilor si a deciziei pronuntate in acest caz.

Inspectia Judiciara a informat ca efectueaza verificari prealabile pentru a stabili daca exista indicii ale savarsirii vreunei abateri disciplinare de catre judecatorii care s-au pronuntat cu privire la masurile preventive luate fata de cei sapte inculpati in cazul fetei violate la Vaslui, cat si de catre procurorii care au participat in sedintele de judecata.

In tot acest timp, reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui sustin ca desfasoara permanent campanii de prevenire a abuzurilor sexuale, in special in mediul rural, in scopul informarii persoanelor cu privire la masurile pe care trebuie sa le cunoasca si sa le adopte pentru a nu deveni victime ale infractiunilor la viata sexuala.

La randul sau, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat ca despre eventuale greseli sau forme de vinovatie legate de cazul elevei violate la Vaslui se poate vorbi dupa rezultatele verificarilor Inspectiei Judiciare, acesta aratand ca o astfel de abordare este "decenta si prudenta".

Articol recomandat de sport.ro
Tricolorul făcut praf după Georgia – România: „Grav, urât, e rău că vedem așa ceva la națională!“
Tricolorul făcut praf după Georgia – România: „Grav, urât, e rău că vedem așa ceva la națională!“
Citește și...
Inundațiile au făcut dezastru în mai multe localități din județul Galați. Au fost emise mesaje RO-ALERT

Precipitațiile abundente au pus în alertă, marți seara, populația și autoritățile din județul Galați. Pompierii au intervenit cu motopompele pentru a evacua apa din curți și de pe Drumul Național 25, între Tecuci și Galați. 

Trei bărbați mascați au intrat în casă peste o adolescentă și au bătut-o crunt. Unul dintre ei este fostul iubit al victimei

Atac în stil mafiot, în comuna Jupăneşti, din Gorj. Cu cagule pe faţă trei indivizi au intrat noaptea într-o locuinţă şi au bătut crunt o adolescentă. Unul dintre ei este fostul iubit al victimei.

Prima reacție a tânărului care și-a ucis tatăl polițist. L-a înjunghiat de mai multe ori, în centrul orașului

Tânărul care și-a ucis tatăl, polițist, cu lovituri de cuțit, în centrul orașului Piatra Neamț a declarat potrivit avocatei că regretă totul. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat.

Recomandări
Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, va fi eliberat din închisoare. Decizia este definitivă

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe și fost primar al Slatinei, va fi eliberat din închisoare, potrivit deciziei luate de Tribunalul Vrancea, care este definitivă.

Ziua protestelor. Revoltați față de legea salarizării, mii de bugetari și-au întrerupt activitatea la nivel național

Mii de sindicaliști din Sănătate, Finanțe sau Justiție protestează, miercuri, în București, față de legea salarizării unitare, nemulţumiţi de scăderea veniturilor.

Nicușor Dan continuă negocierile cu liderii fostei coaliții, la o lună de la căderea Guvernului

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit miercuri cu Dominic Fritz și ar urma să se vadă și cu Sorin Grindeanu la Cotroceni, pentru noi discuții privind desemnarea viitorului premier, la aproape o lună de la căderea Guvernului Bolojan, spun surse politice.