Microbuze electrice școlare cumpărate prin PNRR, la preț dublu. Ministrul Investiţiilor a mobilizat Corpul de Control

microbuze electrice scolare pnrr
Facebook/aveurominibus

Ministrul Investiţiilor anunţă că va trimite Corpul de Control pentru a verifica modul în care s-a realizat achiziţia de microbuze electrice pentru elevi prin PNRR.

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că va trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica modul în care s-a realizat achiziţia de microbuze şcolare electrice prin PNRR, după apariţia unor informaţii că în unele judeţe aceasta s-ar fi făcut la un preţ dublu.

Dragoş Pîslaru a scris marţi pe Facebook că nu se poate vorbi despre modernizarea României şi investiţii pentru viitorul copiilor dacă ”banii europeni sunt folosiţi incorect sau chiar furaţi”.

El adaugă că a citit cu ”profundă indignare” informaţiile apărute în presă despre posibile preţuri supraevaluate la microbuzele şcolare electrice finanţate prin PNRR şi că va trimite Corpul de Control pentru a demara o anchetă în acest caz.

”Voi trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica în detaliu cum au fost realizate aceste achiziţii: procedurile, preţurile plătite, criteriile tehnice şi modul în care au fost respectate regulile de utilizare a fondurilor europene. Voi solicita clarificări imediate autorităţilor implicate, iar dacă vor fi constatate nereguli, acestea vor fi urmate de corecţii financiare şi, acolo unde este cazul, sesizarea Parchetului European condus de Laura Codruţa Kövesi, organismul independent responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva bugetului UE”, a precizat ministrul Dragoş Pîslaru, potrivit News.ro.

Citește și
REPER, europarlamentare
LISTA Partidului REPER la alegerile europarlamentare 2024 este deschisă de Dacian Cioloș, Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru

El a mai spus că fondurile europene sunt un bun public şi fiecare euro trebuie să fie cheltuit corect, transparent şi în interesul oamenilor.

”Nu voi tolera niciun abuz”, a adăugat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru.

Publicaţia Reporter de Iaşi a scris, luni, că o firmă din Prahova a obţinut peste 50 la sută din contractele de livrare microbuze şcolare electrice la nivel naţional.

La secţiunea ”anunţuri de atribuire” din sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), Aveuro Internaţional figurează cu cel puţin 35 de contracte în valoare de peste 135 de milioane de euro, susţin jurnaliştii.

”Capacul este uriaş: Aveuro a luat microbuze, în special Ford, pe care le-a carosat, costul total fiind de sub 100.000 de euro/maşină. Şi apoi le-a dat în judeţe, unele preţuri fiind mai mult decât duble. Spre exemplu, la Iaşi a adus 26 de microbuze la un preţ per exemplar de 202.800 euro fără TVA. Recordul e la Olt: 262.000 euro/maşină. Acelaşi microbuz pe care Aveuro l-a adus la Iaşi cu 1.014.000 lei a costat la Braşov doar 743.000 lei. Cu preţul adjudecat la Braşov, judeţul Iaşi ar fi cumpărat 35 de microbuze şcolare electrice faţă de doar 26 cât a luat, în condiţiile în care furnizor a fost aceeaşi firmă, Aveuro Internaţional. Deci, Iaşiul e pe gaură cu nouă microbuze. În euro, asta înseamnă că fiecare microbuz de la Iaşi a fost cu 54.000 euro mai scump decât la Braşov”, se arată în ancheta Reporter de Iaşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat, luni, că proiectul achiziţionării microbuzelor electrice a fost finanţat prin PNRR şi că a fost realizat în mod transparent.

Costel Alexe a mai precizat că ”preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi nu intervine în procedurile de achiziţie publică, care sunt organizate exclusiv de specialiştii din aparatul de specialitate al instituţiei, în baza legislaţiei în vigoare şi a ghidurilor specifice finanţărilor din fonduri europene, în acest caz PNRR”.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Dragoș Pîslaru, după ce România a finalizat renegocierea PNRR: „Nu se pierd bani din componenta nerambursabilă”
Dragoș Pîslaru, după ce România a finalizat renegocierea PNRR: „Nu se pierd bani din componenta nerambursabilă”

România a finalizat procesul de renegociere cu Comisia Europeană privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

LISTA Partidului REPER la alegerile europarlamentare 2024 este deschisă de Dacian Cioloș, Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru
LISTA Partidului REPER la alegerile europarlamentare 2024 este deschisă de Dacian Cioloș, Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru

Partidul REPER a anunțat că a strâns cele 200.000 de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central, în vederea participării la alegerile europarlamentare din 2024.

Surse News.ro: Dacian Cioloş ar putea deschide lista REPER la europarlamentare. Tensiuni între D. Pîslaru și R. Strugariu
Surse News.ro: Dacian Cioloş ar putea deschide lista REPER la europarlamentare. Tensiuni între D. Pîslaru și R. Strugariu

Fostul premier Dacian Cioloş ar putea deschide lista REPER la alegerile europarlamentare din iunie, susţin surse politice pentru News.ro. 

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate
Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate

Un accident de amploare s-a produs pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt, unde 10 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în care se aflau aproximativ 27 de persoane.