Huiduieli la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor: "Vrem autostradă, nu penali pe stradă"

61936419
Facebook.com

Zeci de oameni au huiduit şi au scandat "Hoţii, hoţii", "Vrem autostradă, nu penali pe stradă", în timpul discursurilor oficialităţilor care au luat parte la manifestările organizate la Iaşi de ziua Unirii Principatelor Române.

Oamenii au scandat "Vrem autostradă, nu penali pe stradă", "Hoţii, hoţii", şi "PSD, ciuma roşie", relatează news.ro.

Scandările au început odată cu discursul consilierului prezidenţial Andrei Muraru, continuând şi în timp ce la microfon erau prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş şi şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, lider al filialei judeţene a PSD.

Dintr-o altă zonă a Pieţei Unirii s-au auzit scandări prin care oamenii cereau unirea României cu Republica Moldova.

După discursurile susţinute de oficialităţi, au fost depuse coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, moment urmat de o paradă militară.

La finalul paradei, câteva zeci de persoane s-au prins în Hora Unirii.

După manifestările din Piaţa Unirii, oficialităţile vor merge la Mănăstirea "Trei ierarhi", unde vor depune jerbe de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în timp ce în Piaţa Unirii participanţilor le vor fi împărţite plăcinte.

În jurul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii a fost desfăşurat un steag de mari dimensiuni.

Manifestările din Piaţa Unirii au început la ora 11.00, în prezenţa a aproximativ 3.000 de oameni. Între cei prezenţi s-a aflat un grup care a strigat "Unire", având pancarte cu mesajele "Unirea obiectiv naţional", "1918 - Unire, 2018 - Reunire". De asemenea, mai multe persoane au avut pancarte cu mesaje pentru începerea lucrărilor la autostrada Iaşi-Târgu Mureş - "Cerem autostrada marii Uniri".

Înaintea ceremoniilor, participanţilor le-au fost împărţite steguleţe tricolore. De asemenea, mai multe persoane au împărţit "Proclamaţia de la Iaşi" - un document în zece puncte, prin care se cer investiţii pentru Iaşi, referendum pe tema modificărilor la legile justiţiei, interzicerea accesului în funcţii a persoanelor condamnate penal, reducerea numărului de parlamentari şi depolitizarea administraţiei centrale şi locale.

La manifestări au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi ai instituţiilor din judeţ, precum şi liderul PNL, Ludovic Orban, fostul premier Victor Ponta şi Majestatea Sa Margareta.

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61936418
Construcția unei autostrăzi din România, amânată de vilele de pe traseu. Reacția companiei de drumuri

Mult aşteptată autostradă Cormanic-Brașov, care ar trebui să pună capăt aglomeraţiei infernale de pe Valea Prahovei, este un vis îndepărtat.

61936412
Mesajul unui jandarm pentru protestatari: Aţi vrea să plecăm capul în fata agresivităţilor voastre

Un jandarm a publicat pe contul personal de facebook un mesaj pentru protestatari după incidentele de la mitingul de sâmbătă din Capitală. 

61878675
Comisia Europeană avertizează România, din cauza legilor justiției. Scrisoarea lui Juncker și Timmermans

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și  prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans au semnat o scrisoare în care se arată îngrijorați de evoluțiile recente din România.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.