Foreign Policy: Germania construieste discret o armata europeana alaturi de Romania si Cehia

61806431

O data la cativa ani, ideea unei armate europene ajunge din nou in atentia publica pentru a genera taraboi intre aliatii care nu doresc o alternativa la NATO.

Insa, Germania a reusit in acest an sa faca un pas radical in directia realizarii unei armate europene, fara sa starneasca mare interes politic, dupa ce a anuntat o integrare a fortelor armate cu Cehia si Romania, scrie Foreign Policy, preluat de news.ro.

Ideea unei armate europene este atat o fantezie, cat si o ”sperietoare” pentru tarile UE.

In acest sens, fiecare federalist sustine ca o forta comuna de aparare este necesara pentru a ridica pozitia in lume a Europei, dar britanicii si-au exprimat oroarea cu privire la o potentiala alianta militara care este rivala NATO.

Totusi, germanii, romanii si cehii au facut un pas radical in directia realizarii unei armate europene, evitand in acelasi timp orice taraboi politic prin anuntarea integrarii fortelor armate.

Armata romana nu se va alatura in totalitate Bundeswehrului, iar acelasi lucru este valabil si pentru fortele armate din Cehia.

Romania si Cehia vor integra in schimb, in urmatoarele luni, o brigada in armata Germaniei.

Brigada Mecanizata 81 ”General Grigore Balan”, care este dislocata in garnizoana Bistrita, se va alatura in urmatoarele luni Diviziei Fortelor de Raspuns Rapid a Bundeswehr.

Iar Brigada 4 de Desfasurare Rapida a Cehiei, care a participat la operatiunile militare din Afganistan si Kosovo, va deveni parte din Divizia 10 Armata a Germaniei.

In acest sens, cehii si romanii vor urma in calea a doua brigazi olandeze, dintre care una s-a alaturat deja Diviziei Fortelor de Raspuns Rapid a Bundeswehr, iar cealalta s-a alaturat Diviziei Armate 1 a Germaniei.

”Guvernul german demonstreaza ca este deschis sa actioneze in directia integrarii militare europene - chiar daca altii de pe continent nu sunt”, a declarat profesorul de politica internationala Carlo Masala de la Universitatea Bundeswehr.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat in mod repetat ideea unei armate europene, care a fost adeseori luata in ras sau ignorata de liderii Uniunii Europene.

Exista putin sprijin printre tarile europene cu privire la forma pe care ar putea sa o aiba o asemenea armata si ce capacitati vor ceva armatele nationale pentru a sustine apararea Europei.

Prin urmare, progresul ar putea sa fie unul extrem de incet, dar asta nu inseamna ca nu sunt luati pasi importanti pentru crearea unei forte comune a UE.

Bruxelles a anuntat in martie crearea unui comandament militar comun, care este responsabil doar pentru misiunile de antrenament din Somalia, Mali si Republica Centralafricana.

Insa, Germania doreste sa construiasca ceva mult mai ambitios - adica o retea de mini-armate europene conduse de catre Bundeswehr.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un baiat de 5 ani a ramas singur acasa si si-a socat parintii cand s-au intors. Ce a descoperit intr-un sertar

Un baiat de 5 ani din China a distrus mai multe bancnote in valoare totala de 50.000 de yuani (aproximativ 6.500 de euro), dupa ce a ramas singur acasa.

Adolescenta de 14 ani obligata sa se marite cu un barbat cu 20 de ani mai in varsta. Cu cat a vandut-o familia. VIDEO

O filmare socanta surprinde momentul in care o adolescenta de 14 ani este obligata sa se casatoreasca cu un barbat cu 20 de ani mai mare, intr-o moschee din Melbourne.

Mesajul lui Donald Trump din Israel catre Iran: Trebuie sa inceteze imediat finantarea mortala si antrenarea teroristilor

Donald Trump a declarat luni dupa-amiaza ca iranienii trebuie sa puna capat in mod imediat sprijinului militar si financiar acordat ”militiilor si teroristilor”.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.