Eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul din Odorheiu Secuiesc a murit

62411643
StirilePROTV

Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului ''Tamasi Aron'' din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

„Astăzi, în jurul orei 15:30, eleva internată la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a încetat din viaţă. Medicii din Târgu Mureş au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a o salva”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al SCJU Târgu Mureş, Mariana Negoiţă.

În data de 20 decembrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în mişcare acţiunea penală faţă de administratorul societăţii ce realiza lucrările la clădirea aparţinând internatului, pentru trei infracţiuni: una prevăzută în legea specială, Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 35 alineatele 1 şi 3, şi două infracţiuni, de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citiți și: Greșelile făcute de firma de construcții care au dus la prăbușirea internatului. „Nu înțeleg de ce au dezvelit fundația”

„S-a reţinut în sarcina inculpatului că a efectuat lucrări de săparea unui şanţ chiar lângă zidul clădirii internatului, lucrare care nu era autorizată şi, aşa cum ştiţi, urmare prăbuşirii sitului a rezultat decesul unui elev şi vătămarea corporală altor trei eleve”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Gianina Oreviceanu.

Procurorii au anunţat că, în data de 18 decembrie, în jurul orei 16:00, un perete al clădirii internatului Liceului „Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, un elev pierzându-şi viaţa şi alte trei eleve fiind rănite, dintre care una foarte grav.

„La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. La faţa locului s-au luat măsuri de salvare a celor patru elevi, din păcate unul dintre ei decedând. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 17 ani, diagnosticul medicilor fiind stop cardio-respirator, moarte violentă prin strivire. O altă victimă de sex feminin, în vârstă de 17 ani, a fost transportată de urgenţă la Târgu Mureş, în prezent starea acesteia fiind critică. Celelalte două eleve se află internate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, primind îngrijiri medicale", a precizat, la acel moment, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.

Administratorul societăţii care realiza lucrări la internatul Liceului „Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62416459
Scandal la DSP Arad, cu intervenția Poliției. Directorul economic s-a dat din nou în stambă. Acum are dosar penal

A fost nevoie de intervenţia poliţiei la sediul Direcţiei de Sănătate Publică din Arad, după un scandal monstru izbucnit între directorul economic şi directoarea instituţiei. Bărbatul a mai fost implicat şi în alte scandaluri.

62416458
Vremea rea a dat peste cap traficul feroviar. Zeci de trenuri au avut întârzieri mari, iar unele curse au fost anulate

Vremea rea a dat peste cap și traficul feroviar. Zeci de trenuri au avut întârzieri mari, în timp ce unele curse au fost anulate din cauza viscolului. Cele mai mari probleme au fost pe regionalele Galați și Iași.

62416431
Un pompier a scăpat cu viață după ce o butelie a explodat în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în Constanța

Un pompier a fost în mare pericol, după ce o butelie a explodat în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în Constanța. Focul a izbucnit la hala unui service auto, care a ars în întregime.  

Recomandări
Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.