Greșelile făcute de firma de construcții care au dus la prăbușirea internatului. „Nu înțeleg de ce au dezvelit fundația”

×
Publicitate

Administratorul firmei care a făcut lucrările ce au dus la prăbușirea internatului din Odorheiu Secuiesc a fost plasat miercuri seară sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Acuzațiile care i se aduc sunt de ucidere din culpă, vătămare din culpă, și executarea de modificări ale unei construcții fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența.

Între timp, joi, băiatul care și-a pierdut viața sub dărâmături va fi condus pe ultimul drum, iar două dintre cele trei fete rănite ar putea fi externate.

Laszlo Sandor, administratorul firmei care făcea lucrările la internatul liceului din Odorheiu Secuiesc, este primul indicat de anchetatori drept responsabil pentru tragedie.

El - spune Poliția - „a coordonat nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect.”

„A dispus să sape până în partea de jos a fundației, peste doi metri, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de cel mult un metru și zece cetimetri” - precizează anchetatorii.

Acuzațiile care i se aduc sunt de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Firma lui Laszlo Sandor - SC LARENO FA SRL - lucra fără contract la internatul liceului - a recunoscut, într-o discuție cu un reporter PRO TV, directorul economic al Arhiepiscopiei Romano - Catolice, Stelian Vereș.

Instituția este proprietarul clădirii și beneficiarul lucrării. Ar fi trebuit să desemneze un diriginte de șantier care să supravegheze execuția, dar a mers pe încredere.

Laszlo Sandor este un om de afaceri prosper, cunoscut în Harghita. Firma lui de construcții are o cifră anuală de afaceri de circa 7 milioane de lei și a făcut multe lucrări pentru bisericile și primăriile din zonă. Pe platformele de licitații publice, societatea SC LARENO FA figurează, în ultimii doi ani, cu 29 de contracte din bani publici. Chiar și la liceul Tamasi Aron a mai lucrat iar directorul școlii a fost mulțumit.

Gyorgy Laczko, directorul liceului Tamasi Aron: „Până acum nu am avut probleme. Vedeți și clădirea asta și celelalte renovate.”
Reporter: „Dirigintele de șantier a fost pe şantier?”
Gyorgy Laczko: „Asta nu știu.”
Reporter: „Dacă la dumneavoastră s-ar fi săpat atât de mult nu v-ar fi dat de bănuit?”
Gyorgy Laczko: „Vă rog să mă lăsaţi acum.”

Greșelile făcute de firma de construcții

Pe şantier, în zona în care s-a săpat șanțul, ar fi fost cel puțin doi muncitori cu excavatoare. Martorii identificați până acum nu ar fi indicat prezența vreunui inginer, iar despre Laszlo Sandor, în Odorheiu Secuiesc, se spune că nu ar avea studii în domeniul construcții.

Ionuț Pătraș este inginer constructor. A analizat proiectul tehnic al lucrării care se făcea la internatul din Odorheiu Secuiesc și imaginile de la locul tragediei și explică erorile făcute de Sandor și echipa lui.

Ionuț Pătraș, inginer constructor: „S-a săpat chiar lângă peretele de subsol al căminului fără protecție, fără sprijiniri și pe toată lungimea peretelui. Aici, în colț, nu era nimic de săpat. Nu înțeleg de ce au dezvelit fundația de aici.”

La realizarea excavației adânci se vor expertiza tehnic toate construcțiile și instalațiile situate în zonă adiacentă în scopul punerii în siguranță a acestora și al luării de măsuri de remediere / consolidare a acestora, după caz și potrivit legislației în vigoare.

În opinia inginerului Pătraș a greșit și Primăria - care, potrivit normativului 120 din 2014, ar fi trebuit să ceară o expertiză tehnică a clădirii, înainte de a da autorizația de construcție.
Primarul din Odorheiu Secuiesc se apără.

Arpad Galfi, primar Odorheiu Secuiesc: „Nu trebuia să fie expertiză la autorizația pe care am emis-o. Acolo e specificat clar prin documentaţie că se poate lucra la 2,20 metri de la zidul clădirii. Nu e vorba de reabilitarea clădirii, este vorba de reabilitare exterioară.”

Acesta ar fi fost motivul pentru care au stat liniștiți și cei din conducerea liceului Tamasi Aron.

Reporter: „De ce elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor?”
Ligia Deca, ministrul Educației: „Asta e o întrebare bună. Am solicitat și eu să înţeleg care ar fi trebuit să fie circuitul de notificare pentru că firma trebuia să notifice școala că se desfăşoară lucrări și dacă se pot desfăşura cu copii sau nu în incintă.”

David, băiatul care urma să devină major peste câteva zile, va fi înmormântat în localitatea natală.

Colega lui, Orsolya, cu leziuni severe la coloană vertebrală este în în stare gravă în spitalul din Târgu Mureș. Celelalte două fete rănite ar urma să fie externate.

În clădirea internatului liceului Tamasi Aron lucrurile copiilor au rămas nemișcate. Un rucsac și o chitară stau să cadă de pe o margine de podea. Un pulover roșu atârnă pe spătarul unui scaun iar pe birourile - acum pline de praf - sunt risipite cărți și caiete.

La locul tragediei, colegii lui David au aprins lumânări. Se cer pedepse dure pentru vinovați.

Ce pedepse riscă cei vinovați de prăbușirea internatului

În România, legea îi pedepsește pe șefii de șantier, cu închisoare de la 2 la 7 ani, pentru ucidere din culpă, dacă din cauza lor moare cineva ori cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, dacă nu iau măsuri de siguranță acolo unde lucrează.

În practică însa rareori un astfel de inculpat ajunge după gratii. Surse juridice spun că majoritatea pedepselor sunt cu suspendare. Opt luni de închisoare ar fi primit șeful de şantier de la Pasajul Băneasa, pe care procurorii l-au găsit vinovat de moartea a trei muncitori în 2009. Iar un alt bărbat a primit 1 an și 6 luni tot cu suspendare după ce un muncitor a murit electrocutat acum 2 ani pe şantierul lui în Sectorul 1 din București.

REPORTERI: ELECTRA GHIZA, ANA MARIA BARBU, DANIEL NIȚOIU, FLORENTINA BĂLĂȘOIU

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Aproape 600 de litri de țuică, confiscată de polițiștii din Alba la un control de rutină. Ce răspuns le-a dat șoferul

Aproape 600 de litri de țuică au confiscat polițiștii din Alba la un control de rutină, pe autostrada A1.

 

Români păcăliți să dea avans pentru mașini fictive. Unde ajungeau banii

Patru indivizi sunt cercetați de polițiști după ce au păcălit peste 50 de români să dea avans pentru mașini... fictive.

Accident grav în Dâmbovița. Un srilankez a murit, iar alți șapte au fost răniți în timp ce mergeau la cumpărături de Crăciun

Un drum la cumpărături pentru Crăciun a luat o turnură tragică pentru 8 srilankezi veniți la muncă în țara noastră.  

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.