Adolescentă de 17 ani din Prahova, dispărută în timp ce se întorcea de la școală

×
Publicitate

O adolescentă în vârstă de 17 ani din localitatea prahoveană Gherghiţa, dispărută în timp ce se întorcea de la şcoală, este căutată de poliţişti.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, dispariţia a fost sesizată de familie marţi seara, relatează Agerpres.

"Marţi, 22 octombrie, în jurul orelor 22,30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Pucheni au fost sesizaţi despre faptul că numita Chirilă Ioana Gabriela, în vârstă de 17 ani, din comuna Gherghiţa, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Se pare că aceasta ar fi plecat în aceeaşi zi, în jurul orelor 10,30, către liceul din municipiul Ploieşti, unde este elevă. Ultima conversaţie purtată cu familia ar fi fost în jurul orelor 17,30", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, fata a afirmat, în timpul ultimei convorbiri cu familia, că se află în staţia de microbuze din zona Bariera Bucov, urmând să plece către casă.

Adolescenta are 170 de centimetri înălţime, circa 55 de kilograme, constituţie atletică, păr şaten lung, drept şi ochi căprui. În momentul dispariţiei purta o geacă de piele de culoare neagră, un pulover cu dungi de diferite culori, blugi de culoare închisă şi pantofi sport negri.

Cei care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62084035
Dacian Cioloș le cere liberalilor să-și ia un ”angajament scris” pentru un pachet de 4 legi

Președintele PLUS Dacian Cioloș a anunțat că partidul pe care-l conduce susține toate obiectivele anunțate de USR pentru învestirea unui Guvern PNL.

62086906
Klaus și Carmen Iohannis, la banchetul imperial din Japonia. Ținutele purtate de cei doi

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soția sa, au participa, marţi, la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito și ulterior la banchetul imperial dedicat acestei ceremonii.

62086910
Un TIR a luat foc după ce a lovit capul unui pod peste Olt. Pasagerul, dispărut în râu

Un bărbat de 27 de ani este căutat în râul Olt, după ce ar fi căzut dintr-un TIR cuprins de flăcări, pe o şosea din judeţul Sibiu.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.