A băut și apoi a furat o mașină din Mogoșoaia, cu care s-a răsturnat apoi pe autostradă

×
Publicitate

Întâmplare de pomină pentru un individ periculos care a băut zdravăn cu un prieten și a plănuit, apoi, o escapadă. A furat o mașină din Mogoşoaia, de la un bărbat care îl primise în gospodărie să lucreze cu ziua.

A profitat de neatenția proprietarilor, le-a dosit cheia de la autoturism, apoi a gonit pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Numai că, la un moment dat, a ieșit, din greșeală, pe un drum lăturalnic și, din cauza vitezei, s-a răsturnat. A scăpat cu bine din accident, dar și-a petrecut noaptea în arest.

După ce un martor a sunat la 112 şi a cerut ajutor pentru şoferul care se răsturnase, poliţiştii au ajuns repede la faţa locului.

Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au constatat că au de-a face cu un şofer fără permis de conducere, sub influenţa alcoolului, iar autoturismul era furat.

Individul este dintr-o localitate din Botoşani, dar de ceva timp s-a stabilit lângă Bucureşti.

Lucra în gospodăria unui bărbat din Mogoşoaia, de aproape o lună. Deşi nu mai avea permis de conducere, pentru că i-a fost suspendat tot pentru probleme la volan, s-a cinstit cu un prieten, a luat cheile maşinii proprietarilor şi a ieşit să se plimbe pe autostrada Bucuresti-Pitești.

Hoţul le-a povestit agenţilor că a apucat să parcurgă aproape 70 de kilometri, după care a ieşit din greşeală de pe autostradă, a pierdut controlul volanului şi s-a dat peste cap.

Ionel Sergiu Cuibări, suspect: "Am condus pe drumurile publice o maşină cu permisul suspendat şi băut. Lucrez la omul ăsta de la care am luat maşina. Din prostie şi din băutură, am luat maşina şi am ieşit cu ea. Am ieşit de pe autostradă, în curbă m-am răsturnat."

Când a fost sunat de poliţişti să i se spună de păţanie, proprietarul maşinii a crezut că este o farsă. Numai că atunci când s-a uitat în curte nu şi-a mai găsit autoturismul şi a realizat că totul e adevărat.

Claudiu Dinu: "Am crezut că e o glumă proastă. El era familiarizat cu locuinţa mea, venind ca zilier prin curte, să îmi tundă gazonul, să facă curat. Maşina e dăună totală."

Individul şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei Dâmboviţa. Dacă va fi găsit vinovat riscă până la 5 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un interlop periculos, scăpat din închisoare, amenință procurorii care i-au instrumentat dosarul

Un interlop din Bihor care a fost închis aproape 3 ani în urma unei încăierări nu a putut da uitării anii de pușcărie și le-a transmis un mesaj amenințător judecătorilor care i-au dat sentința.

Elevă de 16 ani din Vaslui, în comă alcoolică. Al doilea caz într-o singură săptămână

O elevă în vârstă de 16 ani de la un liceu din Bârlad a fost adusă la spital în comă alcoolică. Medicii trag un semnal de alarmă: este al doilea caz într-o singură săptămână.

Acuzații grave la adresa Sandei Ladoși. Cântăreața se apără spunând că era ”casnică”

Cântăreaţa Sanda Ladoşi şi soţul ei, Ştefan Tache, au fost ridicaţi marți dimineața de procurorii DIICOT, într-un dosar privind o fraudă de aproximativ un milion de euro.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.