Putin le cere americanilor printr-o lege sa-si ia soldatii si scutul anti-racheta din Romania. Amenintarea nucleara a Rusiei

61837608

Liderul de la Kremlin ameninta voalat Occidentul cu arsenalul sau nuclear in cazul in care americanii nu isi retrag fortele din Europa de Est, inclusiv din tara noastra.

Presedintele Vladimir Putin a trimis luni spre aprobare Dumei de Stat o lege prin care suspenda acordul Rusia - SUA privind eliminarea surplusurilor de plutoniu, conditionand reluarea sa de retragerea infrastructurii si trupelor americane din Europa de Est, inclusiv Romania. Semnat in anul 2000, acest tratat viza eliminarea plutoniului utilizat la producerea de arme nucleare, care urma sa fie transformat in combustibil pentru centralele atomice.

Citeste si: Analist rus, despre scutul de la Deveselu: Romania ar putea fi victima unui razboi nuclear, ce va ajunge in ruine

Vladimir Putin la Kremlin

Fiecare dintre cele doua state isi asuma reconvertirea a 34 de tone de plutoniu cu destinatie militara – o cantitate care, potrivit textului tratatului, este suficienta pentru producerea a 17.000 de arme nucleare. In plus, americanii ofereau si o suma substantiala de bani. Desi semnat acum 16 ani, acordul nu a fost pus in aplicare niciodata. Abia in 2010 Hillary Clinton si Serghei Lavrov, sefii diplomatiilor celor doua state, au ajuns la un acord asupra modului in care materialul nuclear urma sa fie elimina - ceea ce nu s-a mai intamplat, insa.

Inca din luna aprilie 2016, Putin a declarat oficial ca Statele Unite nu si-au respectat partea, spre deosebire de tara sa. Liderul de la Kremlin i-a acuzat atunci pe americani ca planuiesc sa stocheze materialul nuclear in asa fel incat sa poata fi reprocesat pentru a fi folosit la producerea de arme atomice.

Citeste si: Rusia, tara slaba cu arme nucleare puternice. Cat de mare este riscul unui razboi atomic care sa afecteze Romania

lingou de plutoniu-galiu cu destinatie militara

Expertii estimeaza ca Rusia dispune de un stoc de plutoniu cu destinatie militara mai mare decat Statele Unite – 128 de tone fata de numai 90 ale americanilor. Teoretic, insa, rusii au inchis inca din 2010 ultima fabrica ce producea plutoniu cu destinatie militara.

Vladimir Putin conditioneaza acum relarea acordului de ridicarea sanctiunilor impuse tarii sale urmata de plata unor compensatii corespunzatoare, de anularea Legii Magnitki si, mai important pentru noi, de reucerea „infrastructurii militare si a numarului de soldati americani din tarile NATO care s-au alaturat Aliantei dupa 1 septembrie 2000” - data la care a fost semnat acordul privind plutoniul. Mai precis, este vorba despre Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Romania si Bulgaria si despre instalatii militare ca sistemul de aparare anti-racheta de la Deveselu.

Inaugurarea sistemului de aparare antiracheta Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu.

In preambulul legii semnate de Putin se precizeaza ca „sub pretextul crizei din Ucraina a existat o consolidare a prezentei militare NATO in Europa de Est, inclusiv in Statele care au intrat in Alianta dupa 2000” . In documentul oficial vorbeste despre centrele de comanda si control ale NATO, inclusiv cel din Romania. Acesta a fost activat pe 1 septembrie 2015.

Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate de la Moscova, Evgheni Lukianov, avertiza atunci ca „Romania devine automat o potentiala tinta". Principalul motiv invocat de oficialul de la Kremlin era amplasarea pe teritoriul tarii noastre a scutului de la Deveselu. „Aceste sisteme de rachete se concentreaza impotriva fortelor noastre nucleare strategice”, spunea atunci Lukianov.

Radu Pirca

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Kommersant: Putin vrea sa reinfiinteze KGB, sub un alt nume. Cum vor fi "reformate" in urmatorii doi ani serviciile rusesti

Kremlinul pregateste, dupa alegerile legislative de duminica, o ampla transformare a serviciilor si agentiilor de aplicare a legii din Federatia Rusa.

Un rapper amator a devenit creierul atacurilor din Franta. Cine e Rachid Kassim, inventatorul "terorismului de proximitate"

Un tanar nascut in Franta ar putea fi creierul atacurilor jihadiste organizate in ultima perioada in aceasta tara - pe care le coordoneaza prin intermediul retelelor sociale.

Planul prin care Uniunea Europeana va avea, pentru prima data, o armata proprie. Ce rol vor juca militarii romani

Amenintarea terorista, dar mai ales cea a Rusiei, i-au determinat pe liderii de la Paris si Berlin sa decida ca este momentul ca UE sa aiba propria sa forta militara, care pana acum a existat doar pe hartie.

Recomandări
De ce l-a desemnat Nicușor Dan premier pe Siegfried Mureșan. Președintele are și o nemulțumire: „Mi-aș fi dorit asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre desemnarea ca premier a lui Siegfried Mureşan, că a ales persoana care are cele mai multe voturi în spate, la acest moment, el precizând că i-ar fi plăcut să aleagă o persoană care are deja o majoritate.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,