ONU: "Europa se intoarce in Evul Mediu". Controversa cutiilor pentru copiii abandonati

60587967

Cutiile in care parintii isi pot abandona copiii nedoriti, comune in Europa medievala, au inceput sa reapara in ultimii zece ani.

Sustinatorii ideii spun ca aceste cutii incalzite, monitorizate de asistente medicale, sunt o solutie mai buna pentru copii decat abandonul in strada.

Insa Organizatia Natiunilor Unite (ONU) este de alta parere si sustine ca masura violeaza drepturile fundamentale ale copilului.

cutii pentru copii
La marginea unui drum dintr-o suburbie a Berlinului abia sunt zarite niste indicatoare printre copaci. Ele arata drumul catre “Babywiege” - "Leaganul de copii". Nu este nimic altceva decat o cutie din otel in interiorul careia sunt asternuturi pentru copii.

Temperatura din interiorul cutiei este ridicata si in timpul iernii. Mai este si o scrisoare adresata mamelor in care le sunt comunicate persoane de contact si numere de telefon, in cazul in care s-ar razgandi si ar vrea sa-si ia inapoi copiii.

Doar in aceasta cutie sunt abandonati doi copii in fiecare an, de mame sau vreo ruda apropiata. Acesti copiii sunt nascuti in secret, cel mai probabil acasa, pentru ca nu sunt inregistrati la niciun spital.

Copiii sunt preluati de personalul medical, apoi de autoritati si ulterior dati spre adoptie. Din cauza acestui sistem ei nu vor ajunge niciodata sa-si cunoasca mamele naturale.

Practica este condamnata de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, care este de parere ca acestor copii le este furat definitiv dreptul de a afla care sunt cei care le-au dat viata.

Un psiholog de la Universitatea din Nottingham, Kevin Browne, se altura acestei opinii, insa are alte motive. Crede ca un copl abandonat in aceste cutii nu se va dezvolta normal, pentru ca el ar fi un anonim toata viata lui. In plus, acest sistem ar incuraja abandonul, din moment ce va fi atat de usor sa scapi de un nou nascut.

In ultimii zece ani, sistemul a fost adoptat in mai multe state din Europa Centrala si de Est, de la tari baltice si pana la Germania, Austria, Polonia, Ungaria sau Cehia. Legile din anumite tari incurajeaza raspandirea acestor cutii pentru copii.

In Ungaria, de exemplu, legea spune ca in cazul in care noul nascut este lasat in cutia instalata de autoritati, mama lui nu risca acuzatii de natura penala, iar gestul ei va fi considerat a fi un consimtamant pentru adoptie. In schimb, daca un copil este abandonat in oricare alt loc, fapta va fi considerata infractiune.

Profesorul Kevin Browne crede ca raspandirea acestor cutii sau leagane pentru copii este mai mare in fostele tari comuniste, unde oamenii s-au obisnuit ca autoritatile sa preia spre ingrijire copii, si in tarile catolice, in care stigmatul maternitatii unei femei necasatorite este mai puternic.

In ciuda organizatiilor care condamna raspandirea cutiilor, sunt destule voci care sustin sistemul. Medicul Gabriele Stangl, de la o maternitate din Berlin, spune ca aceste cutii au salvat numeroase vieti. Copii care au ajuns in cutia din Berlin au avut parte de cele mai bune conditii de viata inca din prima clipa a abandonului si au ajuns sa fie adoptati intr-un timp foarte scurt.

In acelasi timp, mamelor naturale li se acorda si o perioada in care se pot razgandi, perioada care li se aduce la cunostinta prin scrisoarea lasata pentru ele in interior.

Acest sistem este bine pus la punct in Germania. De exemplu, intr-o cutie instalata in Hamburg au fost abandonati 42 de copii in ultimii zece ani. 14 dintre acestia au fost luati inapoi de mamele naturale, datorita regulilor clare si stricte aplicate.

Toate aceste argumente nu au fost convingatoare pentru Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, care sustine ca masura nu este nimic altceva decat un pas urias inapoi, in Evul Mediu, cand bisericile aveau asa-numitele “roti pentru copii gasiti”, niste ferestre rotunde prin care puteau fi introdusi in interiorul lacaselor copiii nedoriti.

Conform datelor ONU, astfel de cutii exista in Statele Unite si Japonia.

O evidenta arata ca in Europa numarul lor este destul de mare:

Germania – 99;
Polonia – 45;
Cehia – 44;
Ungaria – 26;
Slovacia – 16;
Lituania – 8;
Italia – 8;
Belgia, Olanda, Elvetia, Vatican – cate o cutie.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
"Tiganca din mine." Povestea emotionanta a unei femei din Romania mutate in SUA, in New York Times

O romanca stabilita in America a ajuns in New York Times cu povestea ei. Cristiana este balerina si ani de zile a purtat in ea teama de a recunoaste ca apartine lumii romilor.

Reportaj Al Jazeera in Irak. Tara care inoata in petrol, dar care are RATIE de electricitate

La 9 ani de la caderea lui Saddam Hussein, autoritatile din Irak inca nu pot sa asigure populatiei electricitate mai mult de 6 ore pe zi. In aceste conditii, nu este de mirare ca in aceasta tara a aparut o noua meserie: "omul generator".

Povestea unei familii de romani vanate de Securitatea lui Ceausescu, pe prima pagina din Guardian

Daca multe dintre revoltele romanilor fata de regimul comunist au fost astupate de catre fosta securitate, o parte dintre ele au iesit la lumina. O astfel de poveste este redata astazi pe prima pagina a suplimentului ziarului Guardian din Anglia.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.