Peste 100 de milionari născuți în Rusia au buletine românești obținute fraudulos. „România este poarta de intrare în Europa”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 100 de oameni de afaceri din Federația Rusă și Ucraina, mulți multi-milionari, sunt pe lista neagră a autorităților de la București.

Procurorii Parchetului General au descoperit că aceștia trăiesc în paradisuri fiscale, sub identități românești. Ar fi obținut cărți de identitate și pașapoarte românești, fraudulos, așa că anchetatorii au cerut prin Interpol să fie localizați și să li se confiște documentele. În țară sunt vizați de o anchetă penală de proporții.

Președintele Consiliului de Administrație al unei bănci internaționale este născut în Federația Rusă, dar trăiește la Monaco sub identitatea unui cetățean român.

Procurorii Parchetului General susțin că este unul dintre miile de ruși și ucraineni care ar fi obținut fraudulos, la Bucecea, în județul Botoșani, cărți de identitate și pașapoarte românești.

Iar pe listă sunt, susțin surse judiciare, peste 100 de multimilionari ruși și ucraineni, toți născuți în Federația Rusă. Unii și-ar fi asumat identitatea unor urmași ai românilor din Basarabia. Pe toți îi leagă același tip de document. Certificatul de cetățenie, despre care au susținut la ghișeele din țară că ar fi fost emise de consulatele României.

Citește și
cfr calatori
Descoperire macabră în toaleta unui tren de pe ruta Iași-București. Poliția a deschis o anchetă

Ciprian Florescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie: „România a devenit foarte atractivă pentru astfel de personaje pentru că este poarta de intrare în Europa. Oameni care apelează la aceste fabrici de documente și care obțin niște certificate care nu au valabilitate, nu sunt originale”.

Falsurile descoperite de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Direcția de Evidența Populației sunt investigate de mai bine de un an de procurori care au pus deja sub acuzare mai mulți funcționari de la serviciile de stare civila și evidența populației. Sunt bănuiți că pentru câteva sute de euro în fiecare caz ar fi eliberat acte de identitate românești. Ancheta Parchetului General s-a extins și împotriva oamenilor de afaceri.

Corespondent PRO TV: „Pentru a putea avansa cu ancheta, procurorii Parchetului General au fost nevoiți să ia o măsură mai puțin obișnuită. Și anume să afișeze la intrarea în sediul Ministerului Public un anunț prin care arată că 23 de suspecți, toți proveniți din Federația Rusă sunt citați pentru a da explicații”.

Pe lângă ancheta penală, autoritățile de la București au demarat și procedurile de anulare a cărților de identitate și a pașapoartelor obținute fraudulos. Unele documente au fost anulate administrativ, pentru altele, cum sunt certificatele de căsătorie, s-a ajuns în instanță.

Cătălin Giulescu, chestor de poliție: „Au fost marcate în registrul național privind Evidența Persoanelor ca fiind identități pentru care există indicii temeinice că sunt identități false”.

Corespondent PRO TV: „Ministerul Public de la București a cerut prin Interpol localizarea și identificarea celor peste o sută de cetățeni din Federația Rusă și Ucraina care se legitimează cu cărți de identitate și pașapoarte românești obținute în mod fraudulos. În plus, le-a cerut polițiștilor să confiște de îndată toate aceste documente de identitate”.

Până acum susțin surse oficiale, ar fi fost confiscate 20 de astfel de pașapoarte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Fostul internațional a murit la 33 de ani, după ce a fost împușcat!
NEWS ALERT Fostul internațional a murit la 33 de ani, după ce a fost împușcat!
Citește și...
Răsturnare de situație în cazul bătrânei care a fost sfâșiată de câini. Ce au descoperit medicii la necropsie
Răsturnare de situație în cazul bătrânei care a fost sfâșiată de câini. Ce au descoperit medicii la necropsie

Răsturnare de situație în cazul bătrânei din Vaslui, despre care se bănuia că ar fi fost ucisă de câini. Surse din anchetă spun că femeia ar fi murit din cauza unei afecțiuni cardiace, și abia după aceea, animalele au sfâșiat-o.

Descoperire macabră în toaleta unui tren de pe ruta Iași-București. Poliția a deschis o anchetă
Descoperire macabră în toaleta unui tren de pe ruta Iași-București. Poliția a deschis o anchetă

Un tânăr a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-o toaletă a trenului Interregio Iaşi-Bucureşti, cel care l-a descoperit fiind unul dintre controlori.

Percheziții DIICOT în Arad într-un dosar privind traficul cu deșeuri toxice coordonat de autoritățile din Franța
Percheziții DIICOT în Arad într-un dosar privind traficul cu deșeuri toxice coordonat de autoritățile din Franța

Polițiști și procurori DIICOT au descins la nouă adrese din județul Arad, într-un dosar ce vizează traficul cu deșeuri toxice. Ancheta este coordonată de autoritățile din Franța.

Recomandări
Percheziții în dosarul „Fabrica de români”. Printre „beneficiari” s-ar număra chiar și oligarhi ai Kremlinului
Percheziții în dosarul „Fabrica de români”. Printre „beneficiari” s-ar număra chiar și oligarhi ai Kremlinului

Procurorii Parchetului General au declanșat în această dimineață o amplă operațiune împotriva unei grupări de avocați și funcționari, dar și intermediari ai celei mai mari rețele de traficanți de acte de identitate românești.

Ce spune Nicușor despre eliminarea prescripției pentru corupție: „De ce nu reușim să rezolvăm în 15 ani?”
Ce spune Nicușor despre eliminarea prescripției pentru corupție: „De ce nu reușim să rezolvăm în 15 ani?”

Nicușor Dan a vorbit despre problemele din Justiție înainte de reuniunea Consiliului European. Președintele a explicat faptul că problema nu este termenul de precripție a marilor fapte de corupție, ci timpul necesar pentru rezolvarea dosarelor.

Protest violent în Bruxelles. Mii de fermieri au blocat drumurile în capitala UE și s-au ciocnit cu polițiștii | VIDEO
Protest violent în Bruxelles. Mii de fermieri au blocat drumurile în capitala UE și s-au ciocnit cu polițiștii | VIDEO

Mii de fermieri protestează, joi, în Bruxelles pentru a-și manifesta nemulțumirea față de acordul UE-Mercosur. Violențele nu au lipsit în capitala UE.